Espresso cu lapte și capitalism dantelat – Gabriela Feceoru
La granița dintre predictibilitate și imprevizibil controlul – resetat periodic prin măsuri economice și ierarhii – ajunge să fie ideea-combustie în cadrul acestui volum de poeme. Un marș elevat al plecării din conformism: „Am părăsit/ Inima societății – un V8/ Resoftat pentru cai de război/ Și alte creații, rupturi și crize/ Controlate de minți/ De-o violență paradoxală, (Dezordinea primordială, p. 14)”.
Ramona Boldizsar despre ”Când vreau să trăiesc țip” de Halina Poswiatowska
De fapt, poate că ceea ce Halina Poświatowska ar fi vrut cu adevărat era să nu aibă acea afecțiune cardiacă și poate că poezia a fost modul în care să se revolte și să accepte totodată această soartă. Oricare ar fi adevărul, poezia ei rezistă și e puternică.
Gabriela Feceoru despre „Nu mă întrerupe” de Cătălina Stanislav
Cătălina Stanislav scrie o carte de care feminismul actual nu se poate lipsi, îmi vine să ridic în aer cartea și să o medaliez, să creez stickere din ea și să le lipesc pe bluze, să o duc la bibliotecă și să o arăt cât mai multor fete și femei, băieți și bărbați care au nevoie de ea. Dar ce spun eu aici? Toți și toate avem nevoie de cartea Nu mă întrerupe, mai ales pentru că toți și toate venim dintr-o cultură a tăcerii.
Ceva stă să se întâmple
când ai uitat gustul rujului, tensiunea gleznei pe tocuri, și ai început să te parfumezi prin casă, ceva stă să se întâmple.
când sutienul a uitat forma sânilor, iar soțul ți-a redescoperit culoarea naturală în rădăcinile sălbăticite ale părului, ceva stă să se întâmple.
Gabriela Feceoru despre „Bosnia. Partaj” de Miruna Vlada
Dacă vrei o replică pentru cine nu-i mulțumit de tine, dacă ți-e frică și groază că n-ai fost de ajuns, că a plecat și te-a abandonat, dacă toți vor să știe cum îți merge după un mare necaz, dacă ai modele de perfecțiune în jur, dacă încă ți se predică despre cum ar fi trebuit să faci și n-ai făcut și vezi de-aia ai pățit-o îți ofer versuri care să te lumineze în noapte ca ledurile din jurul scărilor, pentru că știu că acum de acum ai să urci și ai mult de urcat.
Savu Popa despre „Ludi” de Cosmin Andrei Tudor
Textele lui Cosmin spun o poveste în miniatură, capabilă să ne emoționeze prin diversitatea tematică și prin dimensiunea aforistică a discursului. Uneori, temele comunică între ele, căci, un aspect, un episod sau un personaj din lumea antică pot fi întâlnite sau transpuse într-o situație actuală. Iubirea sau actul poetic, aflate printre temele predilecte, devin contexte insolite ale cunoașterii de sine sau a celuilalt într-o manieră în care, adesea, ludicul trădează o predispoziție spre explorarea unor teritorii marcate de neliniști sau inconsecvențe interioare.
Ramona Boldizar – Gravitație, Svetlana Cârstean: “Cine nu a mîngîiat nu există”
Spuneam mai devreme că durerea este motorul Gravitației — m-a interesat să văd până unde duce asta — și am găsit-o în toate cotloanele, și unde mă așteptam, și unde nu credeam că o s-o întâlnesc. (…) Svetlana Cârstean scrie în Gravitație despre durere, dar și despre poezie și maternitate (ca mamă, dar și ca fiică), despre păstrarea inocenței — în formele ei multiple, așa cum poate vom înțelege citind cartea asta, pentru că nu există un modus operandi când vine vorba despre afișarea și înțelegerea inocenței (așa cum nici candoarea nu e aici neapărat o “curățenie morală”, cât o încercare de a cuprinde acele lucruri bune&importante din experiențele noastre).
Adrian Munteanu – O viață cu contur rotund – episodul V
Mă pregătesc de intrarea în atmosfera spectacolului meu. Emilia face o prezentare inteligentă, vorbind și de asociația care va lua ființă. Una care intenționează să se ocupe numai de lucruri de calitate, de inițiative benefice pentru comunitatea românească din Toronto.
Ramona Boldizsar despre ”poame divine” de bianca ela
Am găsit în poame divine o călătorie prin memorie câteodată fragilă, uneori incisivă. Această traversare pare să ofere o anumită stabilitate. O fundație puternică, cu toate neajunsurile ei, pe care doar poeta are voie să o destrame: nicio furtună din afară nu tulbură temelia; în schimb, orice rafală e pasibilă de furie și rezistență din partea poetei: doar ea are voie să dea jos bucățică cu bucățică din ceea ce s-a construit, să analizeze și să construiască în loc. Curiozitățile și judecățile din afară sunt privite cu răceala unui trib mic, dar puternic, care nu poate permite niciunui neinițiat să ia parte la ritual. Și aici nu e vorba despre acea zicală românească care spune că rufele murdare se spală în familie, ci despre faptul că în fața vieții altcuiva, oricât de expusă, nu vei putea oferi verdicte sau acuzări. Acest rol rămâne în întregime actantului: de a distruge, de a repara, de a (de)plânge, de a (se) vindeca.
PROZOPOEME DE VICTORIA KIRILOV
M-am dezbrăcat de tine ca de o cămașă care a ruginit pe mine. Zilnic, vechile răni curgeau prin mine, prin ochii mei deznădăjduiți, lăsând pete amarnice, ruginii. Cămașa alba, pe care mi-ai pus-o pe umeri în seara aceea, când noi doi ne plimbam prin pădurile de vise, s-a contopit cu pielea mea arsă de ploi. Nasturii ei… drumurile noastre, pe care-am mers ținându-ne de mâini. Nu am mai scos-o de pe mine. Am lăsat-o pe umeri, de parcă era Acoperământul Maicii Domnului.
POEME DE VLAD BEU
dumnezei din carbon sau siliciu
lipit de lamă
în grija unor dumnezei din carbon sau siliciu
în
provizoratul unui trup înmugurește intuiția prototipului a versiunii prime a microbului plasat în soare la prizat realități
ADRIAN MUNTEANU – Episodul 3 – O VIAȚĂ CU CONTUR ROTUND (Jurnal de călătorie artistică în SUA și Canada)
A naibii de emoție!
Îmi amintesc de bătrânul actor Ștefan Alexandrescu de la Brașov. La 18 ani jucam în primul meu spectacol, regizat de celebrul Sică Alexandrescu. În culise, în așteptarea intrării în scenă, actorul mi-a luat mâna, a așezat-o în dreptul inimii lui, spunându-mi: vezi ce tare bate și acum, după o viață trăită pe scenă?
Notez imediat după ce s-a încheiat primul meu recital din turneul americano – canadian.
CĂTĂLIN STANCIU – INTERVIU CU LUCIAN BEDEU
Țin foarte mult la muzica originală, cea care traduce simțuri, povești, trăiri, sentimente și încerc să o compun cât mai personal posibil. Evident că sunt artiști și trupe care mă influențează și de la care am preluat, mai mult sau mai puțin conștient, anumite lucruri care țin de tehnica instrumentală, vocală, atitudine, concept etc. Până acum, am stat departe de cover-uri și asta nu pentru că nu am artiști preferați pe care îi „fredonez” acasă, ci pentru că încerc să investesc timp și energie în a compune muzică, a scrie versuri și a înregistra piese împreună cu gașca mea
SAVU POPA – Un cotidian fisurat (despre poezia lui Alexandru Roșu)
Regimul realității, devoalat pe filieră senzorială, își menține starea de tensiune permanentă, a intensificării vizualului și a tactilului, într-o atmosferă de malaxor invizibil care macină în permanență. În timp ce sunt scoase în evidență, într-un discurs cu câteva accente de insolit expresionist, acele secvențe nocturne în care respirațiile, gesturile, obiectele sau ființele deschid un canal de comunicare între concret și oniric prin care senzația de mișcare capătă o consistență spectrală, hiperbolică, pe măsură ce liniile care despart raționalul de iluzoriu par tot mai diminuate:
CĂTĂLIN STANCIU DESPRE „TATA MĂ CITEȘTE ȘI DUPĂ MOARTE” DE MIHAIL VAKULOVSKI
Am auzit și am vorbit cu mulți scriitori care spun că le este dificil să recenzeze cărțile unor prieteni. Nu am avut niciodată sentimentul ăsta, dimpotrivă, îmi place să-i citesc pe scriitorii pe care-i cunosc, cu atât mai mult, în cazul unui autor pe care-l consider prieten. Cel mai probabil, profesia mea de psiholog/psihoterapeut m-a făcut, în timp, să-mi fie ușor să fiu obiectiv, iar subpersonalitatea mea de cititor să nu se lase contaminată de subiectivitate.
RAMONA BOLDIZSAR – DESPRE ”LUCY” – TEODORA COMAN
Tare interesant mi se pare cum scrie Teodora Coman și îmi doresc să o citesc în continuare. M-a cucerit în special acest amestec dintre real-areal, elementul de science-fiction și posibilitatea de a duce o critică anti-sistem până la capăt, dar fără duritate, de pe o poziție care nu doar că nu asumă și nu pretinde. Poate o figură care de sus îți poate arăta cu degetul declinul. Poate că și tu vrei să faci asta, sau poate că tu ești printre cei care joacă jocul lumii bine și știe să se bucure fără să critice, fără să reflecteze intens și fără soluții și concluzii. E ceva apăsător aici, dar, în aceeași măsură, și eliberator.
ANDREI CRISTIAN CORNEA – Despre „părul de pisică” (Elena Simion)
Elena Simion prin acest volum de debut ne face dovada unei voci puternice și asumate, ne propune un adevărat joc între forță și vulnerabilitate, împachetat ermetic și electrizant precum părul de pisică, iar aceasta mă face să aștept cu interes viitoarele creații.
SAVU POPA – CÂTĂ MIȘCARE, ATÂTA CULOARE
Închisoarea sau libertatea – două opțiuni care, apropiate ca-ntr-o oglindă, propun două trasee antagonice care dezvăluie tot atâtea experiențe ale distanțării sau apropierii de celălalt, ale nedumeririi sau ale observării unor secvențe din realitatea cotidiană, puse sub semnul unei certitudini amar-resemnate că ,,la sfârșit trebuie să mai rămână ceva,/ nasturi încheiați până la gâtul/ ultimilor oameni care au uitat să viseze” (au trecut).
POEME DE ANDREI CRISTIAN CORNEA
Pe un ecran apare un aisberg
Pata de culoare
Între apă și cer
În ochii mulțimii
Se cuibărește usturimea
Prin blesteme disperate
În trupurile mulțimii
Se înființează revolta
Ca o instituție
RAUL BRIBETE – ANTIGRAVITAȚIE – MAMIHLAPINATAPAI –
”Poezia are firescul respirației la Andrei Mocuța, iar stările transmise glisează frecvent spre teritoriul nostalgiei, sau spre un gen de reflexivitate îmbogățită sapiențial. Atunci când nu mizează pe un tip de umor (mai mult) subliminal, se încarcă metodic de gravitate, iar aceasta din urmă amplifică latura meditativă. Frumusețea exprimării, este egalată numai de perfecta suprapunere interpretativă, iar semnificația aparentă, suspendă funcția memoriei.”
DEBUT – POEME DE ALEQ
Muzician
de când am luat contact cu SOLul iarna fulgii cad pe claviaturi apare apa pe clavicule ce-i drept, apasă pe suflet strâmb nu cunosc teorie le scriu mucos ca să revin îndârjit sunt cel ce se pișă pe Indian Pale Ale așa ca many men wish death upon me fără utopii ca Adlous Huxley Citește mai mult
CĂTĂLIN STANCIU – CÂNTAREA CÂNTĂRILOR POEZIEI LUI CRISTIAN MUNTEAN
Poemele din exil sunt mărturisirea preotului care, asemeni Cerului în cartea vechi testamentară Iosua, își asigură enoriașii că: „nu te voi lăsa, nu te voi părăsi” (Iosua 1:5).
Poemele conțin multe versete, cu precădere vechi testamentare și sunt declarații de dragoste vie pentru Dumnezeu, credincioși dar și pentru soție, fiice (un dialog domestic de cunoaștere și frumusețe pe fundalul muzicii lui Bach) mărturii intime, neliniști și frământări.
De aceea, Poeme din exil este Cântarea Cântărilor poeziei lui Cristian Muntean.
SAVU POPA – ÎNTRE CREAȚIE ȘI ANGOASĂ
Decebal N. Toderiță este purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Sibiu, primul care transmite, către presă, informația, însă, în calitate de poet, el devine un purtător de semnificații și expresii inedite, unul care, prin poemele sale radiografiază, în cheie, uneori jovială, alteori gravă, cele mai diverse teritorii ale experienței personale. În Vise presate (Editura Eikon, 2016) sunt evidențiate, cu o sensibilitate atentă la nuanțe și nuanțări, fațetele întunecate sau doar umbrite ale cotidianului, ale creației și descoperirii propriului sine, dar și cele ale eroticului sau ale visului, presate ca într-un insectar al iluziilor ori, dimpotrivă, al certitudinilor.
ANDREI MOCUȚA – SPECTACOLUL INTINITĂȚII
Există în paginile volumului un dans ritualic al corpurilor, un dialog dincolo de dorinţa vie şi de atracţia naturală, dincolo de aventura textuală, pe care autoarea le sesizează. Spectacolul intimităţii se bazează nu atât pe etalarea impudorii, cât pe expresivitatea corpului descris. De unde și imaginea, metaforică sau nu, a oamenilor fără piele. Gheorghe Crăciun, autorul unui roman de excepţie, Pupa russa, a scris un fals jurnal al acestui roman, intitulat inspirat Trupul ştie mai mult. Viziunea Suzănicăi Tănase nu pare străină de acest adevăr ştiinţific şi literar, privirea ei este provocatoare şi revelatoare totodată, surprinzând lupta cu răul, aşa cum Baudelaire dezvăluia cu un ochi străin viciile moderne şi străvechi ale vremii sale, într-o societate care încerca să le ignore cu ipocrizie:
CHIMIE
”Ce ne propune Sociu aici, este un fel de aclimatizare cu extincția, asemănătoare celei profesate de stoici. O detașare superioară, înclinația spre a ”dirija” după bunul-plac realitatea trăită. Când elimini ”convenția” timpului din ceea ce ai trăit, te poți ”juca” după reguli create ad-hoc, cu propria biografie (…)”
ADRIAN MUNTEANU – O VIAȚĂ CU CONTUR ROTUND (Jurnal de călătorie artistică în SUA și Canada)
Era anul 2017 și am intuit că el ar putea fi unul din acele puncte nodale la care se referea sintagma pe care o repetam obsedant. Dobândeam senzația că trăiesc. Legăturile mai vechi s-au făcut și s-au refăcut. Oriunde anunțam care este oferta mea, aceea a poetului-actor care susține singur un spectacol și nu cere nicio recompensă, eram primit și acceptat cu entuziasm. Iar turneul s-a conturat, devenea ceva unic prin inedit, largă cuprindere geografică și susținere literară și interpretativă. Poezia românească devenea spectacol.
DESPRE LITERELE VIEȚII ȘI PLURALITATEA UNIVERSURILOR INSTANȚEI AUCTORIALE
Nebunul lui Dumnezeu de Vianu Mureșan este romanul de la care învățăm că puterea sângelui învinge întotdeauna puterea cernelii, și că viața ca atare, și literele în care gâlgâie sângele ei tumultos, este sau poate fi uneori sibilinică, acumulând toate meandrele ficțiunii, dar depășind-o prin vibrația ei inconfundabilă. ∎
Poeme de Alex POVARNĂ
La dolce vita
se spune că viața e așa cum
ți-o imaginezi așa cum
vrei să o vezi
până te lovește
și vezi viața
e serioasă
ca o mamă care și-a pierdut
toți copii
Tarkovski Redivivus. Călăuza,un film actual și în secolul nostru.
Departe de a fi un simplu moft, frecventarea la câțiva ani a marilor cineaști, pare a se impune ca o necesitatea a spiritului, avându-și ca temei redescoperirea sinelui autentic; acela care trancende orice nuanțări ale minții raționale, oferind un spațiu ideal dimensiunii intuitive. Acesta a fost principalul motiv, pentru care am decis să mă exprim despre filmul care m-a marcat cel mai profund, din toată filmografia tarkovskiană: și anume Călăuza.
Motiv întămâiat
Consider că muzica asta poate să fie o rampă de lansare în ,,scena’’ unor lecturi cu teme fundamentale precum Dostoievski, Kafka, Proust, Thomas Mann, etc. De asemenea se regăsesc deseori teme centrale filosofice, cu referințe către personalități care au influențat estetica textelor scriitorilor, ex. Cioran, Noica, Kant, Blaga, Platon, etc.
