Cartea Suzănicăi Tănase (scriitoare stabilită de mai mulți ani în Canada), Oameni fără piele[1], un roman – sau un amplu poem în proză – al cuplului şi ale problemelor lui, al istoriei emoționale a unei familii, pare la prima vedere o continuare şi o reluare firească a temelor din volumul precedent, Grădina Sofiei (cartea anului 2020, revista Itaca – diaspora, secțiunea proză; Premiul „Cristian Săileanu”, 2020). În acelaşi timp, este și un roman existenţialist, psihologic, o analiză a condiţiei umane a individului şi a naturii sale conflictuale care îl împinge de multe ori spre alienare. Autoarea face incursiuni în subteranele relaţiilor intime şi explorează ţinuturi interzise, în diferite registre:
„A trebuit să se dezbrace de piele pentru a reuși, spune bunica. Altfel rămânea blocată în trecut.
Îmi închipui cum mama si-a dat jos pielea cu mișcări largi și bine definite. S-a dezbrăcat stângaci în văzul lumii cu coatele apropiate, conștientă că rușinea trosnește grosolan.
Mama fusese rușinoasă din fire.
Chiar și la propria înmormântare și-a acoperit ochii cu o batistă. Să nu deranjeze.”
Există în paginile volumului un dans ritualic al corpurilor, un dialog dincolo de dorinţa vie şi de atracţia naturală, dincolo de aventura textuală, pe care autoarea le sesizează. Spectacolul intimităţii se bazează nu atât pe etalarea impudorii, cât pe expresivitatea corpului descris. De unde și imaginea, metaforică sau nu, a oamenilor fără piele. Gheorghe Crăciun, autorul unui roman de excepţie, Pupa russa, a scris un fals jurnal al acestui roman, intitulat inspirat Trupul ştie mai mult. Viziunea Suzănicăi Tănase nu pare străină de acest adevăr ştiinţific şi literar, privirea ei este provocatoare şi revelatoare totodată, surprinzând lupta cu răul, aşa cum Baudelaire dezvăluia cu un ochi străin viciile moderne şi străvechi ale vremii sale, într-o societate care încerca să le ignore cu ipocrizie:
„Ne facem amândoi o promisiune, acolo, cu fluturii zbătându-ni-se în timpane. O să facem totul împotriva naturii ei, o să iubim tot ce nu a iubit și vom urî tot ce a iubit. Poate așa vom păcăli destinul.
Mama își jură că se va schimba atât de mult încât nici privirea ei nu îi va mai fi, nici trupul ei nu îi va mai aparține, iar eu, care continui să dorm la picioarele ei în scaunul curbat, îi voi fi și rădăcină, și tulpină, și sevă, și floare, și fruct.”
Expresia chirurgicală a corpului şi a mişcărilor trupului, cu momente de criză şi renunțare aruncă personajul într-o criză de identitate, vecină cu angoasa și delirul. E aici o altă poveste a sfâşierii perechii alungate din Eden, cu duelul diferenţelor, cu agresivitatea replicilor, cu baletul dezordinii erotice şi al instinctului de apărare. Povestirea obiectivă alternează cu însăilarea subiectivă a eului, depănând un fir al căutărilor proprii:
„Cei doi se urăsc. De aceea se separă.
Nu se mai suportă. De aceea divorțează.
Bărbatul are un mic defect de mers, femeia un defect de vorbire. Au îmbătrânit în ultimul an cât nu au făcut-o în 12 ani de căsnicie.
La început s-au iubit cu pasiune. Apoi domolit, cu o anumită mândrie.
Toate acestea puse pe masă însumau un pumn plin de mărunțișuri. O ruină.
Le murise fata. Un soare împrăștiat într-o iarbă murdară. Un bec spart, singurul, într-o cameră rămasă brusc goală.
Când au primit vestea nu au înțeles nimic. Nu era vorba despre ei. O glumă proastă de April Fool´s Day.
Amănuntele erau prea puțin semnificative. Precum bateriile consumate, inutile, într-un sertar uitat din bucătărie.”
Alternând povestea cuplului cu paginile de aşteptare tensionată, amestecând fantezia cu imagini din fiziologia amorului, combinând planul real şi psihologia abisală a fiinţei cu deliciul (ori supliciul?) florilor răului, forţând limite cunoscute, Suzănica Tănase îşi continuă experimentul literar creând un roman poetic și şocant, cu intenţia vădită de a rămâne fidelă propriei direcţii.
[1] Suzănica Tănase, Oameni fără piele, Casa de pariuri literare, 2022, 134 p.
ANDREI MOCUȚA (12.01.1985, Arad)
Profesor de limba engleză și franceză. Doctor în Filologie cu teza Portret al artistului in absentia. J. D. Salinger: o monografie. A publicat șase cărți de proză și patru de poezie. Dublu nominalizat al premiului „Tânărul prozator al anului” la „Gala tinerilor scriitori” (Radio România Cultural). „Premiul Publicului” la Turnirul de Poezie de la Balcic. A tradus din limba engleză antologia poetică Ilustrată din Chinatown de Richard Brautigan (Paralela 45, 2018). A participat la Salon du livre Paris, dar și la turniruri de poezie sau proiecte literare din Barcelona, Padova, Trieste, Podgorica și Balcic. Membru al PEN Club și al Uniunii Scriitorilor din România. Fan Borussia Dortmund.
