Cătălina Stanislav, Nu mă întrerupe, OMG, 2021

Este paradoxal destinul cărții de debut al Cătălinei Stanislav, Nu mă întrerupe (OMG, 2021), asta dacă ne gândim mai ales la momentul de la Gala premiului „Mihai Eminescu” pentru debut, unde exact poemul din care eu citez mai jos ‒ Gwyneth Paltrow și cu mine, avea să scandalizeze un întreg grup de oameni care au organizat acest eveniment. Marea acuză care i se aducea poeziei pe care Cătălina Stanislav o citea pe scenă în calitatea sa de poetă nominalizată și invitată, era că poemul avea un conținut sexual pronunțat.

Pare ireal, dar în 2021 încă nu ne permiteam în România să avem poete care să spună și alte versiuni ale adevărului lor și în alt fel. Întreaga filmare a momentului a fost ștearsă de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” de pe pagina sa de Facebook. Ca să nu mai zic ce scandal uriaș a fost și cu cât hate la adresa poetei s-a lăsat, mai ales din partea publicului, pentru că la fel ca în cazul Medeei Iancu s-a încercat și s-a și reușit demonizarea poetei în spațiul public prin mijloace media. Pe atunci libertatea de expresie nu era încă prea bine conturată, cum vedem, iar patriarhatul încă făcea cărțile marilor premii, așa cum este și premiul menționat, un premiu valoros în alte vremuri, dar sever discreditat de măsurile luate împotriva poetelor scriitoare în ultimii ani.

Tare de tot m-am entuziasmat citind poemele fluviu, percutante, electrizante, revigorante, de trezire la realitate, omagiu adus femeilor care „ne-au ajutat să ne câștigăm/ dreptul la vot, condus”, pansament pe răni, acestea sunt poeme pentru „cele mai bune minți ale generației mele”, cântece înălțate libertății de expresie, inteligenței și creativității femeilor, cartea de debut a Cătălinei Stanislav, Nu mă întrerupe, topește un cerc patriarhal și deschide cercul feminist pentru recuperarea tuturor vocilor tăcute.

Elena Vlădăreanu, Deniz Otay, Ruxandra Gîdei (4 fără 15) scriu pe clapetele cărții texte despre felul în care li s-a imprimat mesajul cărții în memorie. Elena Vlădăreanu: „De mult nu am mai citit o poezie care să-mi placă atât de mult”; Deniz Otay: „(…) o fată își face portretul. Nu o întrerupe.”; Ruxandra Gâdei (4 fără 15): „Superbă colecție de instantanee post-despărțire. În urma acestora mie nu-mi mai rămâne decât un teritoriu vast de specule, de interpretări, de posibile chei de lectură.

Autopsihanaliză, analiza relației cu un bărbat, relaționarea cu alții, ipostazele unui cuplu și elementele care conduc la ruptură, toxicitatea care se înfiripă ca din nimic, acestea sunt preocupările poeziei Cătălinei Stanislav. Podul între genuri se construiește greu și anevoios, iar când pare că e gata construit se surpă și nu mai poate fi refăcut. Lipsa de empatie, de sprijin permanent reciproc, micile răutăți, ca într-o piesă de teatru cu păpuși în care unei păpuși i se înfig ace în tot corpul, în permanență și ea se zbate, cu toate astea, să facă bine, să fie bine, să se simtă iubit cel care înfige acele că poate el astfel va înceta acest mod pedepsitor de a fi ‒ sunt nuanțe ale unui scenariu de viață în doi.

Filmic și antrenant, alert, cu trimiteri la cultura pop și nume celebre aferente acesteia, trimiteri la feministe și la drepturile obținute de acestea pentru femei. Nu este o simplă carte de poezie, este o carte cu teză și se constituie din bilețele către „surorile” feministe, este de fapt un act de suroritate, un fel de a le aminti celorlalte că nu sunt singure în nefericire, că nefericirea aceasta este trăită de multe femei și că multe femei fakeuiesc fericirea: „Mi-a plăcut mereu să te fac să pari iubitul anului, să creadă toți că viețile noastre se completează impecabil, de parcă ne construiam pe amândoi în Sims.” (Alte știri, baby, p.39).

În acest portal de energie, lirica se scrie într-un discurs postconfesiv, aluvionar, pe alocuri citim poeme în proză, abundente. Despre eliberare și libertate, despre viața femeilor cea adevărată din perspectiva femeii, prin prisma experiențelor sale, ilustrând, parcă, faimosul eseu al lui Betty Friedan, The problem that has no name, Cătălina Stanislav scrie o carte de care feminismul actual nu se poate lipsi, îmi vine să ridic în aer cartea și să o medaliez, să creez stickere din ea și să le lipesc pe bluze, să o duc la bibliotecă și să o arăt cât mai multor fete și femei, băieți și bărbați care au nevoie de ea. Dar ce spun eu aici? Toți și toate avem nevoie de cartea Nu mă întrerupe, mai ales pentru că toți și toate venim dintr-o cultură a tăcerii.

GABRIELA FECEORU

Gabriela Feceoru este o poetă româncă feministă (n. 1993, Petroșani). Absolventă a Masteratului Istoria Literaturii și Sistemul Critici Literare, UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș. Are patru volume de poeme publicate, blister, Cartea Românească, 2017; vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv Charmides, 2019; Aștept primăvara și vine – Dragoș, Casa de pariuri literare, 2022; vax, Charmides, 2022. Colaborează cu diverse reviste literare și platforme: Prăvălia culturală, planetababel.ro, DLITE, Discobolul; Zona nouă; Astra; Steaua; Familia; Bucovina literară; Apostrof; România literară, Banchetul, Literatura de azi. A lucrat la revista Vatra și la monden.ro. Este fondatorul și administratorul blogului literar gabrielascrie.ro. Apare în antologii #Rezist!Poezia, Paralela 45; 2017; Poezie călătoare, vol II, Cartea de după, 2021; Singuraticele, Neverland, 2021;

Nominalizări: Premiul Național pentru debut în poezie ”Iustin Panța”, 2017; Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, 2018; Bac-Fest. Festival Național George Bacovia, secțiunea debut, 2018; Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatura scrisă de femei, secțiunea debut 2018; Premiile „Sofia Nădejde” (ediția a III- a) pentru Literatură Scrisă de Femei, secțiunea poezie 2020 pentru volumul Vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv (Editura Charmides, 2019);