0 5 minute 7 luni

Andrei Cristian Cornea, Dantela viselor macabre, Eikon, București, 2023

Dantela viselor macabre, volumul de poeme publicat la editura Eikon, în anul 2023, semnat de Andrei Cristian Cornea se înscrie, alături de Horia Marchean (Altera Pars, Parte nostra) și Ovia Herbert (Kolin. Un basm cehesc), într-o nișă anarhistă veritabilă, anti-capitalistă, anti-consumeristă, plasându-și protestul în incinta celor mai neașteptate manevre indisolubile ca structură chiar și în centrul idilelor spontane.

La granița dintre predictibilitate și imprevizibil controlul – resetat periodic prin măsuri economice și ierarhii – ajunge să fie ideea-combustie în cadrul acestui volum de poeme. Un marș elevat al plecării din conformism: „Am părăsit/ Inima societății – un V8/ Resoftat pentru cai de război/ Și alte creații, rupturi și crize/ Controlate de minți/ De-o violență paradoxală, (Dezordinea primordială, p. 14)”.

Când producția înseamnă cuantificarea emoțiilor și capacităților umane. O pâclă dantelată se lasă peste speranțe și peste viitorul omenirii. Societatea privită ca închisoare devine periodic ansamblul blocajelor fluidului vital:

„Dintr-o astfel de carceră/ Vreau doar să evadez/ Să-mi fac bagajele/ Și să plec/ Oriunde,” (Călătoria, p. 17).

Poetica lui Andrei Cristian Cornea folosește rețeta micilor dezastre posibile, proiecții, fantezii, construiește din verbe pornind dinspre sine spre lume, imaginația inventează noi forme de viață, poeme intransigente, radicale, monștrii devin personajele legitime ale unei lumi în plină derivă. Ni se propune un scenariu liric ultra-sofisticat, visceral, nonconformist, deloc inofensiv, urmărește să străpungă idei standard, să găurească rădăcinile unui copac care nu mai dă roade, care poate nu a dat niciodată, copacul sistemului sistemelor.

Confesiv și cotidian, manierat, bine temperat, în echilibru stilistic, discursul lui Andrei Cristian Cornea derivă dintr-un spirit poetic bine antrenat, bine educat și dintr-un simț al sensului cuvintelor, nu la întâmplare sunt scrise poemele de aici, nicio strategie de marketing la mijloc, vedem că volumul de poeme se află deja la a doua ediție, nu întâmplător. Curajul cu care „Am mâzgălit pagini/ Despre o durere demascată,” (Portret, p. 52) este de fapt parte din credo-ul poetului, ars poetica cu de-amănuntul.

Fără îndoială că titlul Dantela viselor macabre este o figură de stil care enunță marile motive ale coșmarurilor și ale manifestării răului în esența spiritului uman, fire de sânge se ivesc dintre ramurile unor obsesii și ale imposibilității de a ieși din noapte fără urmări. Slăbiciunile umane sunt tratate aici cu mare toleranță, se deșiră empatic traume și dureri, se ruminează și se pune pe tapet cauza, într-un demers terapeutic se ridică poezia dantelată și îți spui că și tu, lectorul, ai fost cândva acolo. Fără îndoială, una dintre cele mai rezonante cărți de poezie în teritoriul interiorului uman, trece cu brio orice test literar și terapeutic:

„Am fost trezit la/ Cinci dimineața de alarmă/ Am băut cafeaua odată cu/ Răsăritul/ Mândria mi s-a lichefiat/ Precum balta noroioasă/ De pe fundul stomacului/ Ce mă-ngrădea subit/ O oră mai târziu/ Pe linia patru/ Din București-Nord (…)” (Trending, p.61.)

GABRIELA FECEORU

Gabriela Feceoru este o poetă româncă feministă (n. 1993, Petroșani). Absolventă a Masteratului Istoria Literaturii și Sistemul Critici Literare, UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș. Are patru volume de poeme publicate, blister, Cartea Românească, 2017; vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv Charmides, 2019; Aștept primăvara și vine – Dragoș, Casa de pariuri literare, 2022; vax, Charmides, 2022. Colaborează cu diverse reviste literare și platforme: Prăvălia culturală, planetababel.ro, DLITE, Discobolul; Zona nouă; Astra; Steaua; Familia; Bucovina literară; Apostrof; România literară, Banchetul, Literatura de azi. A lucrat la revista Vatra și la monden.ro. Este fondatorul și administratorul blogului literar gabrielascrie.ro. Apare în antologii #Rezist!Poezia, Paralela 45; 2017; Poezie călătoare, vol II, Cartea de după, 2021; Singuraticele, Neverland, 2021;

Nominalizări: Premiul Național pentru debut în poezie ”Iustin Panța”, 2017; Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, 2018; Bac-Fest. Festival Național George Bacovia, secțiunea debut, 2018; Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatura scrisă de femei, secțiunea debut 2018; Premiile „Sofia Nădejde” (ediția a III- a) pentru Literatură Scrisă de Femei, secțiunea poezie 2020 pentru volumul Vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv (Editura Charmides, 2019);

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...