PSYCHE

Florin Dumitrescu – „Ideile poetice trebuie să înghită și să digere ideile filosofice”

După 2000, pe vremea când lucram cu zel maxim în publicitate, am început să frecventez tot mai mult comunitatea de socio-antropologi din jurul lui Vintilă Mihăilescu, cel care pe vremea aceea conducea Muzeul Țăranului Român. Acolo se țineau niște dezbateri foarte animate, „Întâlnirile de la Șosea”. Eu, ca publicitar, eram invitat să „dau din casă”, apropo de așa-zisele tradițio-branduri (acele produse alimentare industriale care erau definite ca provenind de la mama, de la bunica, din inima Ardealului, bla-bla). Se întâmpla ca eu să fi participat la lansarea primelor astfel de sortimente care mimau tradiția și să cunosc ca insider „rețeta” comunicării lor. Oamenii de la muzeu m-au îndrăgit ca whistleblower, ca denunțător al unui sistem opac, dar cu mare putere de influență în societate. Pe vremea aceea publicitarii se credeau o castă superioară și nu prea dezertau din lumea lor de coolness. Eu aveam ceva exercițiu analitic, studiasem publicitatea și în practică, și în teorie încă din anii ʼ90 (la licența și masterul filologice, într-o perioadă în care în România nu existau școli de comunicare; a trebuit să procur bibliografie, am exploatat fiecare bursă afară, am băgat studiu în biblioteci la greu și mii de pagini fotocopiate, în epoca aceea pre-internet). Pe scurt, lui Vintilă i-a plăcut de mine și, la un moment dat, m-a invitat să fac un doctorat cu el. Ceea ce am și făcut. Am scris o teză despre tradițio-branduri, pe care am publicat-o acum zece ani. Așa m-am trezit cu un doctorat în sociologie, dar propriu-zis m-am specializat pe partea de antropologie, etnografie și studiu calitativ. Tot cam acum zece ani, Vintilă m-a îndemnat să trec de la etnografierea supermarketurilor la cea a piețelor agro-alimentare. Vizam un postdoctorat, dar în perioada următoare s-au sistat astfel de oportunități. Apoi, magistrul meu Vintilă Mihăilescu a murit. Eu însă începusem să fac cercetare de teren prin piețe și am continuat și după aceea, cu toată pandemia și cu toate eșecurile de a atrage finanțare.