Tema acestui eseu este de a lega cumva teoria traumei nașterii a lui Otto Rank[1] de producția cinematografică contemporană a filmelor cu supereroi, în special cele hollywoodiene, marca DC și Marvel. Cât privește producția niponă de anime-uri, aceasta va face subiectul altui eseu. Amintesc că Rank fixează trauma nașterii în epicentrul istoriei în sens blagian. Adică, depășirea (sau nu) a acestei traume stă la baza a tot ceea ce înseamnă religie, mitologie, ritual, cultură, etc. Bineînțeles, din această categorie face parte și nașterea eroului. Pe mai departe vom vedea cum se leagă acest concept de Spider-man sau Aqua-man. Motivul alegerii acestui gen de filme îl reprezintă și interesul arătat de populație prin încasările respective, astfel că între primele zece filme (după încasări) se numără nici mai mult, nici mai puțin de patru filme Marvel, ceea ce spune multe despre impactul acestora în rândul oamenilor și al identificării publicului cu (super)eroul.

Sexul eroului. Rank (după o teorie enunțată anterior de Freud cu privire la hoarde) spune că după ridicarea în două picioare a maimuțelor, al doilea cel mai important pas al omului în istoria sa este trecerea de la matriarhat la patriarhat, situație neschimbată de atunci. Prin urmare, sexul eroului nu poate fi decât masculin. Amintesc relația mezinului cu tatăl. Nu este Zeus cel care îl răstoarnă pe Cronos și nu este tot el cel care se așteaptă să fie doborât de către propriul fiu? Deloc surprinzător, eroii din filmele americane sunt de cele mai multe ori singuri la părinți (Peter Parker, Bruce Wayne, Tony Stark, etc.) și de sex masculin. De exemplu, din cele 37 de filme produse de Marvel din 2007 și până în 2025, avem 23 de filme centrate pe evoluția unui erou[2], 10 filme pe evoluția unui grup mixt de eroi[3] și doar 4 filme centrate pe evoluția unor eroine[4], care au apărut de curând. Situația este asemănătoare și în cazul filmelor produse de DC; în aceeași ordine avem: 17, 5 și 3 filme. Într-un fel, sexul este predestinat, de aceea am pus mai întâi acest paragraf și abia pe urmă cel despre nașterea lui. Pe lângă acestea, se adaugă multe altele produse de alte companii, dar bazate pe personajele Marvel, respectiv DC.

Nașterea eroului. Cu foarte puține excepții, eroul devine și nu este de la bun început. Printre eroii înăscuți, să spunem așa, aidoma zeilor care creșteau într-un an cât alții în zece sau care se nășteau deja adulți, chiar dacă și aceștia au un parcurs inițiatic până la a se numi eroi, putem cita cazurile lui Kal-El (Super-man), Thor, Wonder Woman, câțiva mutanți din seria X-men, dar nu toți, pentru că unii „se nasc” mai târziu, adică sunt făcuți, de exemplu Deadpool. De cele mai multe ori, însă, eroul devine. Această devenire este practic o repetare a travaliului nașterii, adică o acceptare și o depășire a traumei nașterii. Și, în cele mai multe cazuri, aceasta are loc într-un decor simbolic care aduce cu pântecul mamei și cu nașterea propriu-zisă: Tony Stark își creează armura într-o peșteră și iese din aceasta sub numele de Iron-Man, Steven Rogers devine Captain America în urma unui tratament chimic aplicat printr-un aparat care îl cuprinde pe soldat, același lucru se întâmplă și în cazul lui James Howlett, care, deși special prin mutațiile sale de regenerare și nemurire, suferă un proces de augmentare a scheletului său osos prin înlocuire cu unul metalic de adamantiu și care iese din cușca experimentului ca Wolverine sau Logan, Bruce Wayne se antrenează, de asemenea, într-o peșteră cu lilieci de unde iese ca Bat-Man sau Arthur Fleck care se naște în urma unei căzături într-o baie chimică și de unde apare ca Joker (Jack Nicholson) ș.a.m.d. Simbolurile în aceste cazuri sunt lesne de înțeles: toate copiază starea prenatală a eroului, unde peștera, cușca, baia chimică etc. sunt un surogat al pântecului matern. Pe de altă parte, nu toți eroii devin prin acest mecanism, ci printr-altul nu foarte diferit în esență: prin acela al însămânțării, cum ar fi cazul lui Peter Parker care este mușcat de un păianjen (simbol falic) veninos și augmentat genetic și care peste noapte (simbol matern, întunecimea pântecului) devine Spider-Man. Rank identifică animalele mici, care ne și provoacă fobii, cu organul genital masculin, prin caracteristicile lor de a se ascunde în spații înguste și de cele mai multe ori întunecate. De aici și câteva nume de eroi: Omul-păianjen (Spider-Man), Omul-furnică (Ant-Man), Omul-liliac (Bat-Man), Văduva Neagră (Black Widow).

Unde este locul Elenei în această poveste? Legenda Elenei din Troia se găsește în aproape toate filmele de genul acesta. O regăsim pe „cea mai frumoasă dintre muritoare” fie în Mary Jane Watson, fie în Betty Ross, fie în Lois Lane ș.a.m.d. Situațiile se repetă întocmai ca în războiul troian, când Elena este răpită și ascunsă de erou, iar acesta este pus în situația de a o salva, de a ajunge, cum ar spune Rank, la „idealul matern veșnic tânăr și frumos”[5]. Desigur, această regăsire a mamei nu apare brusc după mii și mii de ani în producțiile hollywoodiene, ci ea se regăsește de-a lungul timpului și în basmele populare sau culte. De exemplu, Frumoasa din pădurea adormită, care este salvată de către prinț printr-un sărut și o cobărâre din racla (pântecul) în care se afla. De remarcat în producțiile americane este și natura „Elenei”. Nu cred să existe o excepție în care aceasta să fie de altă natură decât cea umană. Erou pe erou nu se salvează aidoma salvării omului de către (super)erou. Din câte îmi aduc aminte, nu există cazuri în care fata să nu fie salvată și să aibă parte de un sfârșit groaznic. Dimpotrivă. Cazul din The amazing Spider-man 2, în care Omul-păianjen nu reușește să o salveze pe Gwen Stacy este excepția care întărește regula. Cum prea bine se știe, partenera lui Peter Parker (implicit a lui Spider-man) este MJ și nu Gwen. Poate și din acest motiv seria de filme în care a jucat Andrew Garfield rolul supereroului să nu se fi bucurat de o a treia parte ca în celelalte două trilogii. Asemenea Elenei închisă într-o cetate străină eroului și Elenele din filmele cu supereroi ajung mai devreme sau mai târziu în situații asemănătoare din care așteaptă să fie salvate (chiar și așteptarea are o valoare psihologică): cetatea Troia devine racla frumoasei din pădurea adormită, racla frumoasei devine laboratorul doctorului Octopus sau pânza neagră de păianjen a lui Venom în care se găsește Mary Jane Watson. Pânza de păianjen chiar dacă nu seamănă cu pântecul matern, reprezentat deja de cetate sau raclă sau laborator, aduce cu acesta prin filonul identificat de Rank care coboară de la roata de foc pe care se găsea prins în Infern Ixion și până la cruce[6]. Salvarea și așteptarea salvării din aceste surogate relevă noua identitate a femeii salvate.

(I)recognoscibilitate. Cel mai vădit exemplu este cel al binomului Clark Kent – Superman. Chiar dacă în viața de zi cu zi putem recunoaște aceeași persoană și dacă poartă ochelari și dacă nu poartă, ei bine, în cazul lui Superman, nu putem recunoaște în omul Clark Kent când nu renunță la ochelari pe supereroul Superman. Cel puțin nu în ordinea aceasta. Dar dacă supereroul renunță la identitatea lui și se arată cu numele de muritor, atunci îl putem recunoaște (exemplu: Iron-Man). Invers de ce nu putem? Un răspuns îl putem găsi la Eliade căruia sacrul ascuns în profan i se arată cognoscibil (când se manifestă ca o hierofanie), dar irecognoscibil pentru omul profan[7]. Încă o dată, cazul lui Superman arată profunzime și prin filonul arhetipal pe care îl întruchipează. Putem vedea în el eroii homerici sau zeii din teogonia lui Hesiod, reprezentând cel mai bine, poate, ideea sacrului ascuns în profan.

Vulnerabilitate. Pentru a rămâne pe același palier, voi vorbi tot despre cazul lui Superman, care este și de data această exemplificator. Asemenea lui Ahile, și Superman are un punct slab. Putem spune că pentru supereroul DC călcâiul lui Ahile îl reprezintă kriptonita, o rocă de pe planeta sa de baștină care prin simpla ei apropiere de supererou îi poate afecta puterile și sănătatea și singura care îi poate aduce sfârșitul, întocmai ca săgeata ce-i străpunge călcăiul eroului aheu. Nu doar Superman are un punct slab, dar toți supereroii din benzile desenate prezintă cel puțin unul. De cele mai multe ori, vulnerabilitatea o reprezintă chiar femeia pe care acesta trebuie să o salveze și care îl pune în pericol și în contact direct cu răufăcătorul (contrasupererou). Situația nu relevă deloc salvarea propriu-zisă a femeii din mâinile răufăcătorului (alter egoul eroului), ci mai degrabă conflictul propune artistic rezolvarea problemei refulării traumei nașterii, reprezentată de femeie, și care are ca finalitate acceptarea ideii și a trecerii peste anxietatea și angoasa produsă de această traumă. Dar lupta nu se termină niciodată și conflictul reizbucnește iar și iar, având același deznodământ. Printre alte vulnerabilități putem enumera și costumul de supererou, care în cazul lui Batman și Iron-Man reprezintă și superputerea lor. Fară costum aceștia sunt doar niște oameni geniali și putred de bogați. Costumul nu numai că îi protejează, dar le aduce și o nouă identitate: supereroul. Dar și altele: Wolverine, având sistemul osos metalic, pierde cu ușurință în fața lui Magneto; Profesorul X, fiind paralizat de la brâu în jos, se expune oricăror pericole, în ciuda puterilor sale telepatice și telekinetice, etc.

Legătura supereroului cu al său costum nu-i de neglijat. Într-un fel sau altul, costumul îl reprezintă pe supererou, protejându-l totodată de lumea din afară. Acesta poate fi ușor identificat cu sacul amniotic (amnion). Rareori se întâmplă ca materialul din care este confecționat costumul să cedeze, să se rupă, moment care coincide și cu vulnerabilitatea supereroului. Coincidență aparentă totuși dacă privim simbolul din spatele costumului și legătura sa cu anxietatea creată prin ruperea sa. Recunoaștem și partea tehnică a costumului. Cum ar fi ca acesta să dispară la fiecare foc prin care trece eroul? Această „piele” suplimentară protejează identitatea supereroului, iar când cedează relevă anxietatea și fragilitatea cu care venim cu toții pe lume. În universul Marvel sau DC costumele prezintă naturi diferite: textile, cum sunt preabinele cunoscute costume galbene din X-men și cele albastre din Fantastic Four sau cum este costumul lui Spider-man, Super-man, Deadpool, Daredevil, etc.; metalice, cum ar fi costumul lui Iron-man (vezi și simbolistica „nașterii” metalelor la Eliade[8]) sau al lui Bat-man, care îmbină atât textilul, cât și metalul (vezi, de asemenea, și metalele fictive: adamantiu, din scheletul lui Wolverine, și vibraniu, din scutul Căpitanului America sau Black Panther);  chimice, cum ar fi machiajul lui Joker, celebrul personaj negativ interpretat magistral de Joaquin Phoenix și regretatul Heath Ledger, ș.a.m.d. Paralela cu mitologia greacă se face cu ajutorul eroului Hercule, care purta o blană de leu, sau cu „haina indesctructibilă de zale”[9] a eroului hindus Karna. Simbolistica este aceeași. Un caz și mai aproape de eroul antic îl reprezintă chiar un personaj Marvel: Kraven the Hunter, care poartă chiar o blană de leu. Important de remarcat și faptul că supereroii care poartă costumul cu mască cu tot sunt, de regulă, cei care nu au renunțat complet la vechea lor identitate umană (Spider-man, Bat-man, Super-man, Cat-woman, Flash etc.), iar cei care nu poartă mască și-au uitat trecutul sau acesta s-a amalgamat cu prezentul lor (Wolverine, Profesorul X, Magneto, etc.).

În toate filmele de gen există cel puțin un personaj negativ de același calibru cu supereroul. De aceea l-aș numi contrasupererou, dar și din perspectiva dualismului apolinic – dionisiac dintre cei doi. Supereroul încearcă să (re)stabilească un echilibru, iar contrasupereroul să (re)stabilească haosul originar. Pe de o parte, iar pe de altă parte putem vorbi și de un alter ego al supereroului care se ridică la suprafață și încearcă să otrăvească gândirea, să ispitească, să distrugă. Amintesc și motivul gemenilor atât de des întâlnit în mitologie. Desigur, contrasupereroul se identifică și cu tricksterul din mitologie (Culianu, Eliade)[10]. Cel mai bine reprezentat caz este cel al lui Loki din seria de filme Thor. Întreaga această serie de filme Marvel este o copie sau o adaptare, mai bine zis, a mitologiei nordice. Atât personajul Loki, interpretat de Tom Hiddleston (care inițial dăduse probă pentru rolul lui Thor), cât și Jokerul interpretat de Heath Ledger arată pe de-o parte egalitatea lor cu supereroul (Loki este la fel de puternic ca Thor, Joker este la fel de uman ca Bat-man), iar pe de altă parte diferența fundamental psihologică dintre ei. Atât Loki, cât și Joker vor să dezechilibreze, să distrugă doar de dragul distrugerii, să ispitească, să gâlcevească. Definiția clară a Tricksterului. Relația cu trauma nașterii este evidentă.

Relație pronunțată și prin luminozitatea filmului: faptele de vitejie ale eroului sunt puse într-o lumină vie, diurnă, iar cele ale personajului negativ într-o lumină obscură, nocturnă. Luminozitatea vizează, să-i spunem așa, raportul anxietății. Cât să fie livrată. O paralelă se poate face cu lumina din filmele horror. Aici predomină întunericul, noaptea absolută, care paradoxal nu trimite la întunericului și căldura din pântecul matern, ci trimite mai mult la teamă și frică. Lumina folosită culminează în finalul filmului, când se aplică cu stăruință dictonul „totul este bine când se termină cu bine”. Finalul intenționat fericit trimite la o identificare emoțională cu supereroul. Nu ne simțim mai ușurați când părăsim sala de cinema după un film de genul, comparativ cu ieșirea de la un film horror, care se axează pe anxietatea noastră?

Vreau să închei prin a trage următoarea concluzie scurtă: supereroul din benzile desenate americane este un Ahile care poartă blana de leu herculeană. Asemenea eroilor din mitologie (fie din Balcani, fie dintre fiorduri, fie de aiurea) și supereroii hollywoodieni atrag admirația noastră pe baza aceluiași filon psihologic.

[1] M-am bazat pe Trauma nașterii. Semnificația ei pentru psihanaliză, Otto Rank, traducere din limba germană Ioana Brigle, editura Trei, 2021.

[2] În ordine cronologică: 1. Iron man, 2008, regizor: Jon Favreau, rol principal: Robert Downey Jr., 2. The incredible Hulk, 2008, regizor: Louis Leterrier, rol principal: Edward Norton, 3. Iron man 2, 2010, regizor: Jon Favreau, rol principal: Robert Downey Jr., 4. Thor, 2011, regizor: Kenneth Branagh, rol principal: Chris Hemsworth, 5. Captain America: The first avenger, 2011, regizor: Joe Johnston, rol principal: Chris Evans, 6. Iron man 3, 2013, regizor: Shane Black, rol principal: Robert Downey Jr., 7. Thor: The dark world, 2013, regizor: Alan Taylor, rol principal: Chris Hemsworth, 8. Captain America: The winter soldier, 2014, regizori: Anthony Russo, Joe Russo, rol principal: Chris Evans, 9. Ant-man, 2015, regizor: Peyton Reed, rol principal: Paul Rudd, 10. Captain America: Civil War, 2016, regizori: Anthony Russo, Joe Russo, rol principal: Chris Evans, 11. Doctor Strange, 2016, regizor: Scot Derrickson, rol principal: Benedict Cumberbatch, 12. Spider-man: Homecoming, 2017, regizor: Jon Watts, rol principal: Tom Holland, 13. Thor: Ragnarok, 2017, regizor: Taika Waiti, rol principal: Chris Hemsworth, 14. Black panther, 2018, regizor: Ryan Coogler, rol principal: Chadwick Boseman, 15. Ant-man and the Wasp, 2018, regizor: Peyton Reed, rol principal: Paul Rudd, 16. Spider-man: Far from home, 2019, regizor: Jon Watts, rol principal: Tom Holland, 17. Shang-Chi and the legend of the ten rings, 2021, regizor: Destin Daniel Cretton, rol principal: Simu Liu, 18. Spider-man: No way home, 2021, regizor: Jon Watts, rol principal: Tom Holland, 19. Doctor Strange in the multiverse of madness, 2022, regizor: Sam Raimi, rol principal: Benedict Cumberbatch, 20. Thor: Love and thunder, 2022, regizor: Taika Waiti, rol principal: Chris Hemsworth, 21. Ant-man and the Wasp: Quantumania, 2023, regizor: Peyton Reed, Paul Rudd, 22. Deadpool and Wolverine, 2024, regizor: Shawn Levy, rol principal: Ryan Reynolds, 23. Captain America: Brave new world, 2025, regizor: Julius Onah, rol principal: Anthony Mackie.

[3] În ordine cronologică: 1. The Avengers, 2012, regizor: Joss Whedon; 2. Guardians of the Galaxy, 2014, regizor: James Gunn; 3. Avengers: Age of Ultron, 2015, regizor: Joss Whedon; 4. Guardians of the Galaxy Vol. 2, 2017, regizor: James Gunn; 5. Avengers: Infinity war, 2018, regizori: Anthony Russo, Joe Russo; 6. Avengers: Endgame, 2019, regizori: Anthony Russo, Joe Russo; 7. Eternals, 2021, regizor: Chloe Zhao; 8. Guardians of the Galaxy, 2023, regizor: James Gunn; 9. Thunderbolts, 2025, regizor: Jake Schreier; 10. The fantastic Four: First steps, 2025, regizor: Matt Shakman.

[4] În ordine cronologică: 1. Captain Marvel, 2019, regizori: Anna Boden, Ryan Fleck, rol principal: Brie Larson; 2. Black Widow, 2021, regizor: Cate Shortland, rol principal: Scarlett Johansson; 3. Black Panther: Wakanda forever, 2022, regizor: Ryan Coogler, rol principal: Letitia Wright; 4. The marvels, 2023, regizor: Nia DaCosta, rol principal: Brie Larson.

[5] Otto Rank, op. cit., p. 179.

[6] Otto Rank, op. cit. p. 155-156.

[7] Mircea Eliade, Sacrul și profanul, editura Humanitas, 2005, p. 13: „Piatra sacră, arborele sacru nu sunt adorate ca atare, ci pentru că sunt niște hierofenii, pentru că „arată” ceva care nu mai este piatră și nici arbore, ci sacru, ganz andere.”, „… orice hierofanie, chiar și cea mai elementară, reprezintă un paradox. Exprimând sacrul, un obiect oarecare devine altceva, fără a înceta însă să fie el însuși, deoarece continuă să facă parte din mediu său cosmic. O piatră sacră este tot o piatră; în aparență (sau mai bine zis din punct de vedere profan), nimic nu o deosebește de celelalte pietre. Pentru cei cărora o piatră li s-a arătat sacră, realitatea sa imediată se preschimbă în realitatea supranaturală.” Ajungem astfel să vorbim despre Două moduri de a fi în Lume.

[8] Mircea Eliade, Făurari și alchimiști, editura Humanitas, 1996.

[9] Otto Rank, Mitul nașterii eroului. O interpretare psihologică a mitologiei, traducere Monica Medeleanu, editura Herald, 2012, p. 27.

[10] Mircea Eliade, Ioan P. Culianu, Dicționar al religiilor, editura Humanitas, traducere Cezar Baltag, 1993.

Cosmin Andrei Tudor – scriitor, profesor, doctorand

A absolvit Facultatea de Chimie a Universității din București, specializarea Biochimie tehnologică. Are, la aceeași facultate, un masterat de Chimia medicamentelor și produselor cosmetice. În prezent este student doctorand în cadrul Școlii Doctorale din cadrul aceleiași facultăți. A profesat pe postul de chimist-analist în industria farmaceutică, departamentul cercetare-dezvoltare, iar în prezent este profesor.

Volume. Poezie: Ochilor verzi, editura Cartea Românească (2019), Ludi, Neuma (2021), Jurnal poetic, Neuma (2023). Teatru: Teatru: Ultimul viorist, Statuile, Răsăritul și apusul unui nebun, Berg (2020). Proză: Balerina, editura Neuma (2021).

A publicat în mai multe reviste din țară: România literară, Neuma, Ramuri, Acolada, Expres cultural, Caiete silvane, Litere, etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București – Poezie, din 2020.

Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Cartea de debut (Ochilor verzi) pe anul 2019, Premiul Special la Turnirul de Poezie „Cununa de lauri de la Muntele Athos”, Premiul Scriitorul lunii septembrie 2022 (la Gala Scriitorul anului), Premiul II Secțiunea consacrați – proză la Festivalul-Concurs național de literatură „Alexandru Macedonski” 2022.