Episodul 3

Vineri 16 iunie 2017 – Seattle  

A naibii de emoție!

Îmi amintesc de bătrânul actor Ștefan Alexandrescu de la Brașov. La 18 ani jucam în primul meu spectacol, regizat de celebrul Sică Alexandrescu. În culise, în așteptarea intrării în scenă, actorul mi-a luat mâna, a așezat-o în dreptul inimii lui, spunându-mi: vezi ce tare bate și acum, după o viață trăită pe scenă?

Notez imediat după ce s-a încheiat primul meu recital din turneul americano – canadian.

Excelentă întâlnirea cu românii. Lume multă, spectatori atenți, receptivi, cu evidentă plăcere de a asculta ceva armonios, prezentat în limba de acasă. Aplauze la răstimpuri. Eu, puțin prea marcat de această experiență căreia nu-i cunoșteam amploarea, adâncul. Cadrul superb, decorul natural de care am vorbit. Mirare pe multe chipuri, surprindere, în fața unei prezențe care nu se asemăna cu nimic din ce văzuseră până atunci. Emoționant până la magie a fost momentul de pe parcurs, când am ales, aleatoriu o doamnă din sală, mi-am plecat genunchiul în fața ei, i-am luat mâna și i-am recitat un sonet de dragoste. Mă puteam aștepta la orice fel de reacție, dar a fost una de acceptare deplină. Superb moment! O apropiere de spectatori care foarte rar se poate împlini și desăvârșește sau determină, în sfârșit, o legătură cu cei prezenți, nu o detașare sterilă. A fost și Titus. Parcă pentru prima oară la un spectacol al tatălui. Trebuie să se mai dea și părinții în spectacol, să arate că nu au trăit degeaba, iar copiii și se pot mândri cu ei. I-a plăcut. Ioana Paulat, fiica colegului meu Voicu Bugariu de la filiala din Brașov a Uniunii Scriitorilor, a fost cu băiatul. Ce interesante legături, poziția mea de mijlocitor între două lumi. Cu câtă mirare în priviri a urmărit totul. Am surprins-o la răstimpuri și zâmbeam în mine. Am fost înconjurat cu simpatie, am primit aprecieri, după încheiere. M-am întreținut cu mulți dintre românii prezenți. Sunt recunoscător Ioanei Danciu pentru organizare, pentru toate străduințele depuse, pentru calitatea umană, și părintelui Ioan care, cu receptivitate și bucurie, m-a primit în superba biserică. Sper să ne revedem. A fost dorința celor mai mulți.

În curând vor apare și pozele.

Cu bucurie și încredere, înainte!

Sâmbătă, 17 iunie, 2017 – Olimpia, Washington

Excursie cu Titus, Kia și Luca în orașul Olimpia, capitala statului Washington, unde are loc un festival aviatic. Cu cei peste 55.000 de locuitori ai săi, orașul nu este cel mai mare al statului, dar acest lucru se întâmplă  la nivel local, așa cum se întâmplă și la nivel central. Ca și în Canada, unde Ottawa este capitala, dar are un număr de locuitori mult mai mic decât Montreal, Toronto sau Vancouver. Încerc să înțeleg că această dispersie este menită să protejeze administrația, scăpată astfel de aglomerație și tensiune.

După o noapte de serviciu, Titus conduce mașina până la destinație, adică o oră și jumătate de mers. Reușim să vedem expoziția de avioane, de costume aviatice purtate de americani prin diferite războaie și o parte din demonstrație, apoi plecăm, pentru că oboseala e prea mare. Cu surprindere văd și două avioane fabricate la IAR Ghimbav, Brașov, prin 1970, cumpărate de americani. Au nume hazlii: „Hai, fetițo!” și „Pantera de noapte”.

Duminică, 18 iunie, 2017 – Seattle

Zi posomorâtă. Expediez cunoscuților cele cinci poze făcute de Titus la recitalul de vineri. Sunt expresive și sugestive în decorul natural pe care nu contenesc să-l admir și care definește atât de bine această parte de lume în care victoria naturii este absolută. Îl luăm pe Luca de la babysiter și facem câteva cumpărături. E Ziua Tatălui în America, așa că plătesc eu, deși, de acum, și Titus e tată. Acasă, pe Titus îl așteaptă surpriza plănuită de Kia: un montaj de fotografii puse în ramă, reprezentându-l pe Luca cu o șapcă șugubeață, ținând în mână un panou pe care scrie „I love daddy!”

Luni, 19 iunie, 2017 – Seattle

Suntem invitați la mama lui Kia. Prima oară ne-am văzut la nunta copiilor, acum trei ani. Acum e ușor îmbătrânită. Firesc. Probabil numai pe noi ne vedem cu alți ochi. Au casa în renovare, cu scopul de a o vinde. Mâncăm coaste la grătar, asezonate cu căpșuni și pepene galben. Ne jucăm cu câinele casei care sare pe noi de fericire și ne umple cu molozul care domină curtea.

Acasă urmează inevitabil un duș și aruncare hainelor în cuva mașinii de spălat.

Marți, 20 iunie, 2017 – Seattle

Ritmul obișnuit. Luca, traseu pe la magazin. Mă bucur mereu de peisaj, îți dă o liberate de mișcare, o senzație de aerisire, de așezare pe făgașe tainice. Acasă Kia face o pâine, așa îi zice. De fapt este un veritabil cozonac, asezonat cu nuci.

Vine pe la noi Nick, prietenul lui Titus încă din facultate. Amândoi au hotărât să se mute la Seattle, pe coasta de vest și bine au făcut. Nu ai geruri, umiditate excesivă și, mai ales, iernile temperatura nu coboară sub zero grade. Rareori au văzut iarna câte un fulg răzleț. Aproape de ideal. Nick îmi place tare mult. E bun, blând, zâmbitor, cald. Înțeleg că se potrivește cu Titus, iar prietenia lor are deja vechime și consistență.

Mergem la bowling. Generos interior, cu vreo 12 piste. Jucăm în patru. Prima este Kia, iar ultimul eu, cu numai 39 de puncte față de 142 ale învingătorului. Toți mă îngăduie cu bunăvoință. Îmi amintesc că nu am aruncat în viața mea mai mult de 10 bile, ultimele când eram în facultate.

Miercuri, 21 iunie, 2017 – Seattle

Încă nu am primit afișul de la părintele Paul Porcescu, iar duminică, după slujbă, am recital la biserica lui. Îmi spunea la telefon că nu vrea să pună afișe prea repede, pentru că oamenii uită. De altfel le-a amintit duminica trecută, după slujbă, ce se va întâmpla peste o săptămână și vestea s-a răspândit între enoriași.

Vorbesc cu Viorel, prietenul de la Vancouver. Îl cunoaște pe tânărul părinte Porcescu. Ei îi spun „italianul” pentru că a venit în urmă cu un an și jumătate de la o parohie din Italia. Se pare că nu suficient de bine adaptat cu viața americană, dar se străduiește și face lucruri lăudabile.

Seara mâncă pizza. Bună. Mai ales când ești cu toți ai tăi.

Joi, 22 iunie, 2017 – Seattle

Am aflat de la Toronto că discuțiile sunt avansate pentru un recital la consulat și altul la o biserică. Nu se lasă Emilia! Altfel, zi obișnuită. Facem plajă în curte o oră. Când vine Luca acasă și pleacă Kia la serviciu, îl luăm pe cel mic, facem aprovizionarea la un magazin și plecăm să ne luăm prânzul într-un parc de lângă cunoscuta universitate Batyr, pe unde am umblat și în urmă cu trei ani.  De acolo, un drum șerpuiește prin pădure până la un lac de mari dimensiuni, cu plajă de iarbă, la umbra brazilor. Titus mai are două zile de muncă la vechiul serviciu. Am scris părintelui Paul că singurul lucru pe care îl solicit este ca cineva să mă ia de acasă și să mă ducă la biserică în ziua spectacolului. Titus e încă la serviciu la ora necesară pentru deplasare.

Vineri, 23 iunie, 2017 – Seattle

Părintele Paul îmi scrie că va rezolva problema transportului.

Adrian Erbiceanu îmi trimite un material care va apare într-un ziar din Montreal.

Primesc multe mesaje cu urări de succes. Unele adaugă sintagma „Ești mesagerul nostru, al poeziei și al mândriei de a fi român”.

Mereu emoția.

Sâmbătă, 24 iunie, 2017 – Seattle

Mâine, un nou spectacol, al doilea în America.

Zi calmă, fără drumuri prea multe, potrivită înainte de recital.

Aflu cine va veni mâine să mă ducă la biserică. Este o doamnă, Maria, cu care intru în legătură și stabilim că va veni la ora 9,30.

Repet, verific hainele. Am costumul meu stabilit pentru spectacole, E compus din blugi negri, Levi Strauss, preferații mei, cu croiala lor clasică. Am și o cămașă albă, de in, cu discrete motive populare. Pe aceasta o alternez uneori cu un tricou negru, subțire, cu mânecă lungă, destul de mulat pe corp. Îmi permit. Dacă aș avea burtă, ar fi dizgrațios.

Duminică, 25 iunie, 2017 – Seattle

Maria vine mult mai repede, înainte de ora 9. Până la biserică facem o oră. Avem timp să vorbim. Aflu că și-a cumpărat o casă cu 9 dormitoare și a transformat-o în pensiune pentru bolnavii de Alzheimer.

La biserică asist la slujba părintelui Paul. Îmi lasă o bună impresie.

Despre spectacol aveam să notez pe facebook, imediat după consumarea lui: „Al doilea recital în Seattle (SUA), de data aceasta la biserica Sfinții Ioachim și Ana.”

Am întâlnit și de această dată un preot dăruit, părintele Paul, oameni cu fețe luminate de bucuria întâlnirii speciale cu armonia, poate necunoscută până acum. Organizatori inimoși și eficace, atmosferă prietenească, audiență bogată, bucuria comună de a împărtăși și de a primi. Mulțumesc tuturor pentru atmosfera creată!

Am participat la slujba părintelui Paul și trebuie să recunosc – sper să nu supăr preoții din țară – că am asistat la o desfășurare în care am auzit și am înțeles toate cuvintele, limpede, fără graba de a încheia un ritual cunoscut, cu dăruire și suflet, fără pripeala binecunoscută care face să înțelegi mesajul pe jumătate.

Personal știu că nu am dezamăgit. Mi se repetă mereu că oamenii speră într-o reîntâlnire.

În ansamblu, au fost două evenimente care se pot produce rar și în care am adunat toate darurile primite de Sus, pentru satisfacția celor care și-au dorit să primească daruri de suflet.

Mulțumesc românilor din Seattle pentru toate gesturile de simpatie și recunoștință.

Urmează trei spectacole la Vancouver (Canada). Dar despre asta, „În curând!”

PS. Închei episodul cu cel de-al treilea sonet interpretat în recital.

După ultimul vers al sonetului anterior, interpretul trece printre rânduri punând de mai multe ori, de fiecare dată altui spectator, întrebarea „Ești zeu?”, urmată de „Ești muritor?”. După câteva astfel de întrebări se întoarce, se apropie de scaun, arată că ia o decizie, că vrea să se destăinuie, se urcă pe scaun și cu fața și privirea spre spectatori rostește primul vers: „Eu sunt cocoșul pus pe-acoperișuri”.

Întregul sonet îl rostește de pe scaun. După ultimul vers face o săritură și va plana pe pământ unde rămâne cu un genunchi îndoit, ca într-o rugă.

ADRIAN MUNTEANU – poet, actor

Poet, actor, performer și organizator de evenimente culturale, membru fondator al grupului “Caii Verzi de pe Pereţi” din Brașov. Din anul 2008 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este membru al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Quebec și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Romania.
A absolvit Facultatea de Limba si Literatura Română la Constanţa. A fost profesor, instructor cu probleme de teatru la Casa Municipală de Cultură din Brașov, director al Clubului cultural de la Uzina de Autocamioane Steagul Roșu Brașov și în ultimii 22 de ani a funcționat ca redactor la Societatea Română de Radiodifuziune. Din 2008 conduce editura Arania.
În volum a debutat cu trei cărţi de basme în versuri, Seri cu licurici: Semințele (1999), Darurile (2001) și Bunătatea (2002), cuprinzând 365 de poveşti originale. Realizând un scenariu din aceste povești, a întreprins în anul 2003, un lung turneu de reprezentații pentru copii în Canada. Din anul 2004 scrie sonete, publicând 7 asemenea volume, în șapte ani consecutivi. În prezent susține o intensă activitate de recitaluri de sonete, în țară și în străinătate, conturând formula de Performance Poetry. În 2017 întreprinde un lung turneu în SUA si Canada, cu 13 reprezentații și cu participarea la Săptămâna Internațională de Cultură Românească de la Hamilton. Turneul peste ocean este continuat și în anul 2018.
Volumul “7” a fost distins cu premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Brașov, în 2011, iar în 2012 a primit Premiul European de Poezie NUX la Târgul Internațional de Carte de la Milano. A fost singurul scriitor din lume invitat și premiat.
Deţine peste 20 de premii naţionale de interpretare teatrală, de scenariu dramatic și de regie de teatru.
O preocupare recentă și susținută este aceea de a realiza clipuri complexe, cu interpretare, imagine și muzică, intitulate „Videosonete” și „Poveștile lui Adrian”.

OPERA: Tăcerea clipei (Sonete 1), 2005, Casa fără ziduri (Sonete 2), 2006, Paingul Orb (Sonete 3), 2007, Ferestre în cetate (Sonete 4), 2008, toate apărute la editura Arania Brașov, Femeie!…( Sonete 5), Minerva, București, 2009, Orele Tăcerii (Sonete 6), Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010 și volumul 7, Arania, 2011. A mai publicat Parole sussurate dall`istante/ Sonetele Clipei (bilingv română-italiană, traducere Eugen D. Popin), Arania 2012, volumul Odihna Zborului (soneforisme), Arania, 2014, antologia sonetelor sale, Fluturele din fântână, la editura eLiteratura, București, 2015, romanul-jurnal Povestea Premiului Nux, eLiteratura 2018 și Paingul Orb, Arania, 2020.