Anul trecut în luna octombrie a fost prima dată când am scris o recenzie pentru un album în afara celor create de trupele românești. M-am gândit să păstrez această tradiție pentru că King Diamond și trupa sa este unul dintre puținii interpreți de Horror Metal care îmi plac în totalitate. Cunosc pe de rost discografia, versurile, melodiile, poveștile, riff-urile, tot! Fiecare acută, fiecare voce ciudată și mă laud că dețin și 90% din albumele acestui grup. Deși discul despre care voi povesti în această lună nu a fost unul dintre preferatele mele în perioada adolescenței acum îl ascult mai des și îl privesc cu alți ochi.

Pentru cine nu știe Kim Bendix Petersen estecunoscut de fanii muzicii Metal ca solistul trupelor Mercyful fate și King Diamond. Considerat și unul dintre părinții Black Metal-ului, alături de trupa Venom, el este ușor de recunoscut datorită stilului propriu de a cânta în falset, de a crea voci pentru diferite personaje din melodiile sale, aspectul teatral al concertelor în care zici că te afli în curtea unui castel sau cimitir din secolul al XIX-lea și pictura de pe față care se schimba aproape la fiecare album lansat. Ca și costum de scenă zici că este călărețul fără cap din nuvela lui Washington Irving, iar trupa de Pop-Metal, Ghost cred că s-a inspirat mult de la King. Să nu uit de stativul lui de microfon care simbolizează o cruce întoarsă și este creat din două oase umane (umblă zvonurile).

Albumul apărut în 1995, The Spider’s Lullabye, se aseamănă ca structură cu primul disc al grupului, Fatal Portrait din 1986 pentru că nu întrupează o singură poveste de groază spusă pe întregul material audio ci mai multe. Prima parte a vinilului și casetei cuprinde șase povestioare horror, urmând ca a doua față să ne spună povestea despre frica de păianjeni a lui Harry.

Coperta este una dintre cele mai simple ale trupei înfățișând un păianjen și pânza acestuia pe un fundal alb. Versiunile discului remasterizate au pusă fața pictată a lui King Diamond  pe spatele insectei. Culorile de roșu și maro parcă oferă o altă atmosferă albumului mai puțin spitalicească decât cea inițială.

Melodiile au fost înregistrate și mixate la Dallas Sound Lab, materialul fiind produs și mixat de Tim Kimsey, King Diamond și Andy LaRoque. Masterizarea aparține lui Eddy Schreyer, iar imaginea de pe coperta discului a fost concepută de designer-ul celor de la Metal Blade Records, Brian J. Ames.

De obicei prima melodie de pe un album King Diamond este un intro ca o incantație sau o mică piesă de teatru radiofonic în care suntem prevestiți despre ce urmează să se întâmple în povestea spusă prin melodiile Heavy Metal, vezi The Candle, Funeral, Out from the Asylum, At the graves, The Graveyard, Louisiana Darkness, Upon the cross, Spare this life și celelalte intro-uri de albumele acestei formații. De această dată gheața este spartă în forță cu pedalele și riff-urile amenințătoare ale melodiei „From the other side”.

Versurile ne povestesc perspectiva protagonistului și suferința acestuia cauzată de experiența sa în afara corpului (out-of-body experience). Acesta încearcă să revină la viață cât mai repede, înainte ca demonul pe care îl vede să pună stăpânire pe corpul lui. Avem și o mică trimitere în versuri către albumul precedent, The Eye din 1990.

I see a tear being shed by THE EYE
Oh, I'm drifting much higher... Oh, into the light
There's a demon with red glowing eyes / He's invading the body that was mine
Oh, is there still time... Oh, Time to return / From the other side, looking down I know that it's me / From the other side, looking down it's the devil I see…

Urmează melodia „Killer” care ne descrie povestea unui criminal în serie ca Richard Ramirez ce urmează să-și ispășească pedeapsa capitală fiind executat pe scaunul electric. Monologul din versuri este interesant pentru că îți dai seama prin ce nebunie de gânduri trece protagonistul înainte cu o oră de moarte. Are timp să reflecteze asupra vieții pe care a avut-o și să-i pară rău că s-a născut. În final îl sfidează pe preot și ultima spovedanie acceptând tot ce urmează să i se întâmple.

I've got less than an hour to kill / I'm looking back at the life I've had to live
What a waste... what a mess /  I should have never been born..I hear them coming down the hall / I know they're coming for me
I don't need that silly Priest / Oh, just get on with the show

„The Poltergeist” este o compoziție sinistră care mă duce cu gândul la filmul cu același nume din 1982, regizat de Tobe Hopper (The Texas chain saw massacre) și produs de Steven Spielberg. Versurile ne prezintă un caz clasic în care o casă este bântuită de un poltergeist, iar vânătorul de fantome încearcă să afle personalitatea și să comunice cu entitatea care îi face rău. Finalul melodiei ni-l prezintă pe cercetătorul de fenomene paranormale capitulând în fața spiritului, invitându-l pe acesta să rămână în casa sa. Partea preferată din piesă este cea dinaintea solo-urilor de chitară în care se imită perfect sunetul de descărcare electrică din partea strigoiului

Toate acestea fiind ca răspunsurile entității la încercarea de exorcizare.

Speak to me my friend, we are one and the same / Now that you're living here...
Welcome home…Welcome home...You can stay forever.

„Dreams„ este melodia care ne istorisește prin versuri seria de coșmaruri la care este supus eul liric. În visele sale acesta este întâmpinat de două fetițe care îl conduc într-un spațiu asemănător grădinii Eden, dar o dată ajuns după cascada unde cele două apariții se joacă, ele se transformă în două femei-diavol.

Rainbows and waterfalls / Little girls are swimming in a pond of gold
I'm growing old / Sweet blue eyes of innocence
Begging me...To follow them to the other side / Ah, they're growing horns!

„Moonlight” ne povestește despre un grup de copii blestemați care își caută sufletele în bătaia lunii. Subiectul versurilor este similar filmului din anii 1960, Village of the Damned. Elementele clasice de horror nu întârzie să apară pentru că eroul nostru încearcă să ajute copiii fără ochi chemând în sprijinul lor un corb ce devine călăuza spiritelor neliniștite către casă.

Night after night, I see them passing by / They whisper in my ear,
"We know you are there.
I see no eyes, I guess they must be blind / Wish that I could lead them
To a better world than mine / In the moonlight.... In the moonlight… (…)
Raven spread your wings, lead the spirits to their home…

Întoarcem caseta audio sau vinilul pe partea B și ne lovim de următoarea piesă.

 „Six Feet Under” este ca un extra-capitol pentru poveștile albumelor Them (1988) și Consipracy (1990) despre care este posibil să scriu anul viitor. Versurile ne prezintă o alternativă la ce s-ar fi putut întâmpla în cazul în care King ar fi fost îngropat de mama lui și doctorul Landau într-un sicriu de sticlă ca aceștia să-l poată vedea cum se chinuie ca să moară. Missy, sora lui aruncă cu nisip pe coșciug și râde de situație, iar King afirmă că se va întoarce ca s-o bântuie.

Sinister smiles upon their lips / One of them is waving me goodbye
I am six feet under, it's so very hard to breath / My lovely sister is laughing at me,
I cannot hear but I can see
Now she is kicking soil into my face / I swear I will return to haunt her!

„The Spider’s Lullabye„ este prima compoziție din cele patru care construiesc povestea despre arahnofobia lui Harry. Clapele din intro au efectul de-a seta tonul sumbru al istorisirii de groază. Mai întâi aflăm că eroul principal locuiește izolat într-o căsuță mică în stil rustic, apoi descoperim că o dată cu venirea verii acesta este nevoit să-și găsească un doctor special care să-i vindece mintea de această fobie pentru că păianjenii trăiesc în toate colțurile din casă. Râsul isteric al lui King din mijlocul melodiei împreună cu riff-urile grele parcă desprinse dintr-un film de Halloween fac deliciul audiției.

There's another spider on his wall...Gotta kill it!
Soon to be another creamy spot…

„Eastmann’s Cure„ ni-l prezintă pe Harry răspunzând unui anunț din ziarul local legat de un sanatoriu numit Devil’s Lake care poate să-i redea liniștea psihică dacă se internează și urmează tratamentul lor. Aici îl cunoaște pe doctorul Eastmann careinițial pare a fi o persoană de încredere, dar noi ca ascultători știm că își ascunde adevăratele intenții. După ce Harry semnează foaia prin care este de acord cu metodele de terapie ale doctorului este preluat și condus în camera 17, unde urmează să fie legat în cămașa de forță. Fiți atenți la schimbările instrumentalului pentru că sunt în opoziție față de replicile celor două personaje. Pentru Harry fundalul sonor sună calm, rupt ca dintr-un vis, iar ritmurile rapide ca într-o agonie revin în cazul doctorului Eastmann.

Now that we have got his signature / I think it's time to start the Eastmann Cure
So put him in the straight / I think Room 17 is still our whitest room.

„Room 17„, este cea mai complexă compoziție de pe acest album cu o durată de peste opt minute și multe schimbări de pasaje pe partea instrumentală ceea ce confirmă încă o dată calitatea instrumentiștilor din această formație. Chiar dacă majoritatea melodiilor sunt compuse de King Diamond, execuția lor și dialogurile de solo dintre cei doi chitariști ( Andy La Rocque și Herb Simonsen ) sunt monumetale.

Povestea creepy continuă, iar Harry este încrezător  în tratamentul ce urmează să i se administreze. Doctorul Eastmann intră în salonul individual al protagonistului însoțit de asistenta Niddle Dear (ac drag) care aduce cu dânsa o cutie plină cu insecte numită ” the crawly box„. Terapia șoc constă în expunerea lui Harry la cât mai multe specii de păianjeni și în observarea reacțiilor acestuia. Practic tratamentul este o sesiune nocturnă de tortură în care este supus mușcăturilor agresive ale arahnidelor. Atacurile de panică multiple și faptul că o femelă păianjen reușește să-și facă un cuib în gâtul personajului nostru duc la moartea acestuia, deși înainte de a deceda el îi aduce la cunoștință doctorului noile simptome însoțite de dureri în partea din spate a gâtului.

[HARRY:]

"You forgot some spiders in my room yesterday / Now I've got this stunning pain
And my neck is feeling weird, Oh I might die /
Overnight some of your spiders must have bit me  /  They were all over me!"

„To the Morgue„ este concluzia tristă a povestioarei noastre. În dimineața următoare terapiei Harry este găsit fără viață și înfășurat în pânză de păianjen. Eastmann conclude că pacientul a sucombat din cauza fricii și cel mai sigur în urma unui infart urmat expunerii sale la arahnidele veninoase. Având semnătura pe propria răspundere a bolnavului nimeni nu va investiga acest caz și nici restul situațiilor similare din sanatoriul Devil’s Lake (Lacul Diavolului).

At Devil Lake Sanitarium / Many a patient had died in vain / Never a question to be asked, no no / Never a thing to explain / So they took his bones and skin / To the morgue in the West Wing / It was clear to Dr. Eastmann / Harry had died of fright in the night / If he had cared he would have found the spider / Laying eggs in Harry's neck!

Vă doresc un Halloween înfricoșător de distractiv celor care sărbătoresc! Luna aceasta voi scrie un articol bonus despre povestea următorului disc King Diamond, The Graveyard apărut în anul 1996.

For those about to Rock…I salute you!

ALEXANDRU ARNĂUTU ”VRACIU” (actor, comediant si solist vocal)

este primul comediant din România care îmbină muzica ți impersonările (impressions) actorilor de la Hollywood cu fenomenul de Stand-up Comedy. A participat în 2016 la emisiunile iUmor și X Factor, unde a ridicat publicul în picioare și a primit un “contract în alb” din partea lui Mihai Bendeac pentru a colabora la emisiunea, În puii mei. La finalul anului 2017 l-ați putut vedea în acțiune si la Vocea României în echipa lui Adrian Despot. În anul 2019 a urmat colaborarea cu Romanii au Talent, unde a făcut un moment de Stand-up muzical și a primit 4 de DA din partea juriului. În ultimii ani a fost invitat special la iUmor, unde a facut ROAST juraților, imitându-i pe Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone si pe mulți alții.