Elena Simion, născută în 1997, a debutat în 2021 cu volumul de poeme Părul de pisică la Casa de pariuri literare. În notele introductive ale volumului, pe lângă absolvirea studiilor din cadrul Facultății de Litere din Iași, se menționează faptul că Elena își ocupă timpul liber cu scrisul și cu gândul la tot felul de lucruri, fapt care mi-a atras atenția pe bună dreptate, pe măsură ce-i descopeream vocea din primele poeme:
„cu machiajul împrăștiat / te gândești la lucruri pe care le puteai face / măcar mai bine” (then came the first days of may, p. 8).
Părul de pisică este rodul unei experiențe acumulate într-ale poeziei performative, autoarea fiind membră a proiectului CozyPoetryNight, înființat la Iași.
Poemele din acest volum fac parte dintr-un registru actual, un cotidian tineresc încărcat de anxietăți apăsătoare cauzate de sentimente de înstrăinare, singurătate, inutilitate și de iminența unor boli mintale, în mijlocul cărora se strecoară foarte tacticos o sesizabilă tendință de rememorare a trecutului:
„știam că n-o să meargă / din egoism îmi bag / singură cuțitul în rană / de la prea mult bine / nu scrie nimeni” (aș fi preferat, p. 9).
Această readucere aminte foarte lucidă este o prezență constantă în lirica Elenei Simion și aș îndrăzni să spun că pe tot parcursul volumului, aceasta îi servește ca un mijloc de self-therapy.
Prin acest self-therapy, prin această perpetuă conștiință de sine și de mediul său exterior, sunt abordate subtil mai multe teme ale modernității: starea politică a unei societăți deprimante, viața rurală și cutumele tradițional-religioase sau viața urbană și supra-tehnologizarea, dramele specifice adolescenței, trecerea timpului și implicit a vieții. Toate acestea sunt înglobate în poeme simple, scurte și de cele mai multe ori chiar veninoase:
„câteva fețe plânse pe un ecran mic/ îți amintesc/ cum moartea se așază ca o mână de viermi/ sapă șanțuri în creier până/ nu mai ai” (then came the first days of may, p. 8);
„am picioarele mai reci decât carcera în care/ mi-aș dori să putrezească dragnea” (99% din pete, p. 27 );
„iar în final / apare întrebarea: / cum le trece viața prin fața ochilor / bolnavilor de alzheimer înainte de moarte?”( ***, p. 15).
M-a surprins în mod plăcut forța poemelor și imaginile fluente ce denotă multă stăpânire de sine:
„au crescut într-un pântec cibernetic / toate liniile de cod care ți-au legat / zâmbetul ca un aparat dentar” (forgive me f I tend to romanticize the past, p. 36) ;
„mi-e teamă că într-o zi care va începe / și se va sfârși perfect am să mor / am să mă usuc până mă fac / praf și am să îmbrac arcurile / din saltea” (delete cache, p. 43),
iar acestea, împreună cu titlurile inspirate ale poemelor au reprezentat o delectare, o lectură cu all that jazz.
Elena Simion prin acest volum de debut ne face dovada unei voci puternice și asumate, ne propune un adevărat joc între forță și vulnerabilitate, împachetat ermetic și electrizant precum părul de pisică, iar aceasta mă face să aștept cu interes viitoarele creații.
ANDREI CRISTIAN CORNEA
Absolvent al masteratului de Inovare Culturală din cadrul Facultății de Litere al Universității Transilvania. Pasionat de scris, atât poezie cât și proză și de continua redescoperire de sine în contextul social și literar actual. În 2021 a debutat cu un grupaj de poeme în revista Astra – Literatură, arte și idei și cu volumul Dantela viselor macabre la editura Magic Print. Este preocupat de călătorii, culturile și mitologiile lumii, dualismul firii umane și depersonalizarea individului, chestiuni ce sunt de multe ori ilustrate în scrierile sale.
