Poeme dintr-un viitor volum

ARĂTAREA DE ARGINT-ALBASTRU

în bucătărie, la ora când timpul se dizolvă

curierul intră în casă cu sacoșa plină

și cu zgomotul de afară încă prins de umeri

și se oprește

pentru că în bucătărie nu ești tu, este o arătare

de argint-albastru.

Stai la masă desculță, cartea e deschisă pe genunchi

dar nu citești cuvintele, le bei.

Fiecare rând îți intră pe sub piele

și îți face venele fosforescente

lumina becului nu te atinge

tu ești propria ta lumină de argint

un albastru care nu e culoare, este adânc.

E adâncul Oceanus turnat în formă de femeie

și adus aici, între chiuvetă și frigider

ca să vadă și vasele nespălate cum e să fii zeiță.

Părul tău curge în jos, în sus, înăuntru

în el sunt încurcate toate nopțile în care nu ai dormit

toate cărțile pe care nu le-a terminat nimeni

toate rugăciunile pe care le-ai spus fără Dumnezeu.

Curierul vrea să spună bună ziua, dar gura i se umple de apă.

De apă care nu îneacă, de apă care dezleagă

și înțelege dintr-o dată că nu tu ești oaspete în casa asta

casa este oaspete în tine.

Tu ridici ochii din carte și în ochii tăi nu e privire

e acel albastru dinainte de eu și tu

și în albastru se vede stânca. grădina

ușa întredeschisă, centimetrul de aer dintre tine

și animalul prieten

toată cartea ta trăiește deodată totul și nu spui nimic

pentru că Femeia din Apă nu vorbește în bucătării

ea inundă, ea transformă parchetul în țărm

ea face din aburii ceainicului ceață de munte

ea face din cartea de pe genunchi un portal

și din respirația curierului o maree mică, personală.

Trei secunde, cinci, apoi clipești

argintul se retrage în piele, albastrul se strânge în iris

și rămâi iar tu și cartea

cu ceașca, ceainicul și cu părul care picură lumină pe podea.

Curierul pune sacoșa jos, nu întreabă nimic

pentru că a văzut că uneori, când o femeie citește

în bucătărie, nu citește, își reamintește

și când își reamintește

zeii se întorc din exil și stau la masă cu noi

ca niște arătări de argint-albastru care nu cer nimic

doar se lasă văzute.

Întâlnirea – eu vorbesc

Eu nu sunt povestea pe care o spuneți despre mine

pe mal. Eu sunt gura care înghite malul

eu sunt noaptea lichidă în care vă pierdeți numele

și îl regăsiți altfel, cu branhii în loc de plâns.

Nu mă căutați în oglinzi, eu sunt oglinda care s-a spart

și care curge. Aici

vedeți tot ce ați refuzat să simțiți ca să rămâneți întregi

o vedeți pe mama voastră înainte să devină obosită

vedeți copilul vostru înainte să învețe cuvântul nu se poate.

Vedeți zeul pe care l-ați îngropat ca să încăpeți în apartament.

Eu sunt Oceanus și nu am început

eu sunt Inconștientul care nu doarme ca să puteți visa voi

eu sunt străinul de sub pielea unde se adună toate lacrimile

pe care le-ați numit slăbiciune și le-ați înghițit.

Și eu vă chem cu luna în sânge

vă trag din patul vostru ordonat, din jobul vostru corect

din căsnicia voastră funcțională

și vă arunc în mare fără să vă întreb.

Și prima oară urlați, pentru că apa mea e rece ca adevărul

pentru că apa mea e sărată ca toate lucrurile

pe care le-ați înghițit

pentru că în mine nu există mai târziu

există doar acum și tot.

Eu vă dizolv, vă dezbrac de titluri, vă dezbrac de trebuie

vă dezbrac până la osul acela mic, alb

pe care scrie cu litere de foc eu sunt.

Și acolo, în presiunea mea frumoasă

unde timpul s-a înecat, vă învăț altfel de respirație

care nu are plămâni

o respirație cu pielea, cu memoria

exact unde v-a durut cel mai tare

și deodată înțelegeți.

V-am botezat în voi.

Eu sunt onirismul vostru care nu cere voie să existe

eu sunt Jungul vostru fără canapea și fără ceas

eu sunt metafizica, cea care nu explică

dar te ține sub apă până uiți toate explicațiile

și îți amintești doar cum este să fii.

Iar când ieșiți la suprafață, gâfâind

cu părul meu încolăcit în degetele voastre

nu veți fi curați, veți fi adevărați

veți ști că oriunde ați merge, oriunde ați fugi

eu sunt deja acolo, în paharul de apă, în ploaia de pe geam

în lacrima pe care o înghițiți ca să nu se vadă.

Eu sunt Femeia din Apă și nu plec, nu mor

nu mă usuc. Eu doar aștept, val după val, viață după viață

până învățați să înotați pe dinăuntrul vostru

fără să vă fie frică de adânc.

CAMELIA IULIANA RADU

Președinte Asociația NORR
Redactor-Șef Revista literară Caietele NORR
Membră Uniunea Scriitorilor