mannequin placed on haystacks near black brick wall
0 10 minute 8 luni
Căutând copilăria

acum drumurile nu îmi mai par atât de scurte,
florile atât de scumpe,
teama că se vând câte opt în buchet,
ca pentru înmormântări.

atunci, însă, nu oboseam
culegându-le pe la periferiile orașului

le conservam
câte una sau trei
puse pe un staniol
netezit cu unghia pentru a-i îndrepta pliurile
și acoperite cu un ciob – 
sticlă preferabil albă, dacă aveai noroc.
țin minte și acum unde le îngropam,
la baza capacului de canalizare din spatele căminului
sau la rădăcina nucului rotat din curte.
nu auzisem pe atunci despre echibane
sau flori criogenate,
conservam frumusețea
așa cum conserva mama vara zmeura.
în iernile reci apoi, în marea de alb,
scrijeleam cu un băț pământul înghețat,

căutând copilăria

Văduva

am visat că mi-am ales singură coșciugul
aidoma celui plin cu nuci văzut în podul străbunicii
pe care și-l pregătise din timp,
cu prosoape și cu tot ce se cuvenea pentru pomeni
că să nu-i pună pe alții pe drumuri
atunci când i-o veni ceasul.

mie mi-a revenit o cămașă de noapte din bumbac alb, dantelată pe la poale
în care m-am simțit din nou copila luncilor de pe malul Prutului
pe unde mă duceam cu Baba,
ca să aducem oile acasă.

și Baba îmi zicea să nu mă tem de moarte,
ea oricum vine,
că ți-e frică sau că o ignori,
să îți fie groază când se face a te uita,
iar tu o chemi seară de seară.
simțea Baba ce blestem o păștea:
stătea pe patul de lemn,
pe care niciodată nu am putut dormi de altfel,
îl striga pe Ionică,
singurul ei soț plecat în război pe când ea împlinise doar 35,
și care nu s-a mai întors.

iar văduva îl aștepta
după 61 de ani de singurătate
și două fiice înmormântate

„Ionică, vino! Vino, Ionică!”

Sigiliu

când simți că pământul tău va deraia de pe osie
într-o direcție necunoscută
ca un glob de pe biroul profei de geografie
pe care-l învârteai, încercând să îl oprești cu un deget,
în locul unde te vei muta cândva,
în visurile interzise de pionier,
e vital să apeși la timp butonul
care anunță coborârea la următoare stație,
exact ca în autobuzele roșii londoneze – „stop”
și să cobori.

într-o dimineață devreme, la Gara de Nord din Chișinău
îți vei regăsi echilibrul într-o pungă de pufuleți
surpriza de pe fundul cutiei îți va readuce mireasma copilăriei
sigilată în adâncurile amintirilor, împreună cu jucăria chinezească
la fel de fragile ambele

Fericirea în franciză

aceleași ore decolorate
nenumărate,
aceleași ace leneșe de ceasornic
târând obosite timpul,
aceleași pleoape de plumb magnetizate
ce se vor doar lipite.
același trup greoi ce doar taie aerul în două
inutil,
respiră metri cubi de aer,
consum contorizat
afișat lunar la avizier

și frica că toate astea nu mai au un final.

acele zile fără un sfârșit
oarecare,
acele dimineți care întârzie să vină
odată.

mai rău decât moartea,
chinul
că nu vine la adresa indicată,
cu post codul greșit,
să nu afle nimeni
că este așteptată.

în surogatul eșuat al vieții,
oricum nimic nu se mai grăbește
să se întâmple.
somn adânc,
doar în el încă mai visezi 
fericirea luată în franciză

Cămila 

pe când aveam 10 ani, ne mutaserăm în primul nostru apartament
lângă Porțile Orașului.
dincolo era doar lacul în formă de opt Восьмёрка și  зоопарк-ul,
un loc devenit familiar din lipsă de ocupație
și mai ales de prieteni – 
intrarea nu o plăteam.

găsisem o gaură în gard și un suflet la fel de singuratic – 
o cămilă
slabă, cocoașele fleșcăite, alungată mereu de celelalte cămile durdulii,
lăsată flămândă 

„cât de crude sunt animalele”, mă gândeam.
îi culegeam zilnic câte un braț de iarbă,
mai aduceam și pâine uscată când puteam,
iar cămila mă simțea de la distanță și alerga fericită spre gard.

într-o zi, gaura din gard a fost reparată
eu, între timp, îmi făcusem câțiva prieteni.

începuse anul școlar, 
am uitat-o.
ea, probabil, m-a tot așteptat până a înțeles

cum e cu oamenii

Cealaltă ușă

cea mai așteptată zi de școală era sâmbăta.
orele se terminau devreme și alergam
la Pinguinul de la Botanica,
stăteam pe treptele magazinului cu mult visatele cornete în mână,
trântiți pe ghiozdane,
urmărind mirii și miresele
veniți la Oficiul Stării Civile aflat la capătul șirului de magazine.
aromele nepământești seduceau papilele,
culorile capitalismului de început,
50 de copeici față de 12, cât costa un Plombir,
dublu la cântar.
coloranții chimici alimentari, ambalați în cutii
erau depozitați în spate
la cealaltă ușă,
am aflat târziu cât de nocivi erau.

programate din oră în oră,
alaiurile cu miri veneau ca după un scenariu tras la xerox:
inelele, cupa de șampanie și poza de grup de pe trepte – 
mirii pe mijloc, socrii și nașii prin părți
vorniceii – jos, în pirostrii.
urmau pozele pe după copaci, cu mireasa în palmă.
reclama cu tentă erotică a sporit enorm vânzările înghețatei – 
o găselniță potrivită dorințelor postsovietice înfometate – 
păcăleală publicitară
nu mai eficientă însă decât cea din zâmbetele dulci ale mirilor
am înțeles și asta 

cam târziu – 
la cealaltă ușă,
la ghișeul cererilor 
pentru divorț

Ceva stă să se întâmple

când ai uitat gustul rujului, tensiunea gleznei pe tocuri,
și ai început să te parfumezi prin casă,
ceva stă să se întâmple.

când sutienul a uitat forma sânilor,
iar soțul ți-a redescoperit culoarea naturală în rădăcinile sălbăticite ale părului,
ceva stă să se întâmple.

când din aparatul dentar al fiicei tale au zburat toate sârmele
și cheile au prins rugină de la dezinfectant,
ceva stă să se întâmple.

când vânzătoarea de la Tesco îți cere buletinul
ca dovadă că ai peste 18 ani
și îți dezbraci vârsta odată cu masca și cu ochelarii de soare,
ceva stă să se întâmple.

când nu-ți sunt suficiente nici cinci sesiuni de Zoom consecutive
și nimeni nu are curajul să închidă primul convorbirea,
ceva stă să se întâmple.

când bărbații duri postează pe facebook florile din grădină,
șobolanii înfometați ies nestingheriți în stradă,
iar contabila îți răspunde pe WhatsApp la trei noaptea,
pentru că nici ea nu are somn,
ceva stă să se întâmple


Anda Vahnovan, născută la Chisinau, a studiat la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca la Facultatea de Jurnalistică, absolvind ulterior și un doctorat în Sociologie la aceeași universitate. A fost jurnalistă la ziarul Timpul din Chișinău, la Revista Capitala și a predate cursul de Publicitate la Universitatea de Stat din Moldova.

Volumul de debut Sârme, apărut în 2022 la Casa de Pariuri Literare reprezintă radiografia unei tranziții – de la copilul crescut într-un cămin de la Botanica în vremurile comuniste, la adolescenta plecată la studii la Cluj-Napoca și apoi emigrantă în Marea Britanie. Volumul Sârme a primit premiul Iulia Hașdeu, oferit de Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu în 2022 pentru debut în poezie.

#povestirilondoneze este a doua carte a Andei apărută în același an la editura Prut Internațional.

A publicat pe platformele O mie de Semne, Mansarda Literară, Planeta Babel, Noise Poetry, Poetic Stand, cât și în presa de specialitate din Republica Moldova – Revista Literară, Revista Contrafort, Realități Culturale, Literatura și Arta și Revista Timpul din România, ediția din Republica Moldova.

A fost invitată să citească Institutul Max Blecher, ediția 276, aprilie 2023.

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...