Sunt Lucian, vocalul trupei PEDESTRIANS și team leader-ul unei echipe de Software Testing din cadrul unei companii din Brasov.

Originar din Brăila dar care se simte mult mai brașovean decât mulți din cei născuți în acest oraș minunat. Venit în Brasov în 2001 cu visul de a rămâne aici pentru totdeauna :). M-a atras oportunitatea de a face drumeții, mai tot timpul, și a practica sporturi de iarnă. De atunci schiez, iar de 2 ani m-am apucat și de snowboard. Merg săptămânal la un antrenament de Muay Thai. Iubesc muzica, îmi place fotografia, ador să călătoresc și să fiu în mijlocul naturii. De ceva timp, m-am alăturat celui de al doilea proiect muzical numit „The Citybreakers”. Puțin cam greu să te împarți între 2 trupe.

Restul veți afla din acest interviu :)))))

Cătălin Stanciu: Salut! Pentru cei care nu te cunosc, cine este Lucian Bedeu și care este mărturia sa despre sine? Ce mesaj porți cu tine?

Lucian Bedeu: Salut! Sunt un om simplu, modest, care se consideră vesel, mai tot timpul, cu un zâmbet larg (așa zice lumea 😊). Îmi place muzica și sunt fascinat de chitară și pian. Îmi place să compun, să scriu muzică și versuri, să trăiesc și să simt anumite lucruri prin muzică. Sunt atras de tot ce este parfumat, plăcut la atingere, sunt pasionat de fotografie și îmi place să surprind cât mai multe imagini din natură. Folosesc, în exces, verbele „a simți” și a „vedea” pentru că, uneori, mă simt conectat cu multe lucruri din jurul meu. Observ și învăț cât pot din ce se întâmplă în jurul meu. Îmi plac foarte mult florile 😊.

C.S. Știu că ai fost solist de folk, iar de la „omul cu chitară” te-ai îndreptat spre trupe. Ce diferență este între a fi singur pe scenă și un om de echipă? Care este parcursul tău artistic și, la urma urmei, cum ai ajuns la muzică?

L.B. Așa este, am început de la omul cu chitara pe când aveam vreo 14 ani. Am învățat „furând” de la câțiva prieteni care cântau la chitară. Mai târziu am ajuns la Palatul Copiilor și apoi la Casa de Cultura din Brăila . Am participat la diverse festivaluri de-a lungul timpului și am încercat să mă dezvoltat continuu din punct de vedere muzical și nu numai (am câștigat și câteva premii 😊).

C.S. Ai o carieră în domeniul IT, fiind team manager. Există stereotipul despre IT-iști că ar fi boemi. Cât adevăr este în asta și cum se împacă cele două roluri?

L.B. Eu cred că sunt un boem, un visător și un optimist incurabil. Mereu încrezător că lucrurile se așează, la un moment dat, și că totul se întâmplă cu un scop. Îmi place foarte mult să lucrez cu echipa mea și să învăț de la ei continuu, să îi ascult și să îi înțeleg. Recunosc că uneori aplic competentele organizatorice deprinse la muncă în muzică. Mă asigur că fiecare părere este luată în considerare, că luam deciziile împreună, ca trupa. Am descoperit că în domeniul IT sunt mulți artiști „undercover”, mulți oameni talentați la muzică, arte plastice, visual, fotografie etc.

C.S. Care este ars musica ta? Care sunt valorile, principiile care nu suportă niciun compromis sau nicio ajustare?

L.B. Țin foarte mult la muzica originală, cea care traduce simțuri, povești, trăiri, sentimente și încerc să o compun cât mai personal posibil. Evident că sunt artiști și trupe care mă influențează și de la care am preluat, mai mult sau mai puțin conștient, anumite lucruri care țin de tehnica instrumentală, vocală, atitudine, concept etc. Până acum, am stat departe de cover-uri și asta nu pentru că nu am artiști preferați pe care îi „fredonez” acasă, ci pentru că încerc să investesc timp și energie în a compune muzică, a scrie versuri și a înregistra piese împreună cu gașca mea.

C.S. Cum ai ajuns la „Pedestrians”? Care este conceptul din spatele trupei?

L.B. Am să fiu foarte sincer. Nu am pornit de la un sens sau de la o simbolistică anume ci, mai degrabă, de la alegerea aleatorie a unor cuvinte care să aibă o căutare imediata/rapidă pe google și o anume unicitate. Inițial numele trupei a fost „White Pedestrians”, însă am renunțat la „Albul” din denumire pentru a evita anumite interpretări sau judecăți. Mi-am dat apoi seama că sensul cuvântului „Pedestrians” ne definește cumva și anume că mergem prin muzică, de ce nu, prin viață, trăim și povestim ce ni s-a întâmplat și încercam să învățăm din fiecare experiență câte ceva, dar și de la oamenii pe care-i întâlnim. Paradoxal, cu o singură excepție, toți membrii trupei, conduc o mașină 😊.

C.S. Ați început printr-un Indie rock care acum s-a transformat într-o muzică rock, să-i spunem „curată” și cu accente din ce în ce mai personale. Ce a determinat schimbarea?

L.B. Într-adevăr ideea acestui proiect a fost una de Indie Rock, însă datorită contribuției și preferințelor fiecăruia a căpătat și accente de rock and roll, chiar de rock alternativ, pe alocuri. Încercăm să păstrăm latura Indie rock care este puțin mai mainstream și cumva jucăușă, digerabilă, accesibilă unui public mai larg.

C.S. Muzica voastră atinge subiecte largi, de la clasicele piese de dragoste, la piese în care tematica este legată de anxietate, depresie, diverse stări și dispoziții sufletești. Ce trezește, în tine, în voi muzica voastră și ce așteptări ai de la public, care speri să fie receptivitatea?

L.B. Cineva ne-a descris la un moment dat astfel: „Brașovenii cântă cu și despre fericire, dragoste, frici, entuziasm, ură, curaj, tristețe, prietenie și multe alte emoții.” Cu alte cuvinte, suntem o “Shaorma cu de toate” ca să folosesc celebra comparație 😊. Scriem și compunem despre tot ceea ce simțim, ceea ce trăim, ne macină sau ne face fericiți, ne bucură sau ne întristează, ne uimește sau ne înfurie. Toate acestea sunt stări și trăiri obișnuite cu care sperăm să se identifice și cei care ne ascultă sau vin la concertele noastre.

C.S. Care este amprenta personală a trupei Pedestrians? Ce o face ușor recognoscibilă?

L.B. În primul rând cred că vocile 😊. Mai apoi realizezi că piesele au ceva în comun, poate chiar seamănă, cumva, între ele și asta pentru ca vorbim de același stil. Dacă am ajuns să ne semene piesele, înseamnă că se așează trupa, stilul și începem să avem o personalitate a noastră. Nu știu exact cum ne distingem sau cum ne recunoaște lumea, dar tind sa cred că avem individualitatea și originalitatea noastră.

C.S. Îți poți permite să fii un visător în lumea în care trăim? Care este rolul artistului într-o astfel de lume?

Cred că putem visa oricând. Pentru mine visarea, în sine, este doar o stabilire de obiective, o direcție în care aș vrea să merg, o destinație la care aș vrea să ajung și, poate, ceva planuri de călătorie sau de viață, ca să fiu mai concret. Încerc să nu mă consum cu scenarii sau proiecții mentale care nu își au rostul. Mă concentrez cât pot de mult pe momentul prezentului și nu iau după mine lucruri din trecut, chiar dacă unele, sunt probabil, deja agățate în subconștient.  Artistul ar trebui să ajute la regăsirea unora sau poate chiar refugierea în muzică, să aducă anumite revelații sau trăiri, să te facă să fii mai mult în prezent. Muzica te ia de mână „Aici și Acum” dar îți și reamintește de momente  pe care chiar și tu le-ai trăit. Muzica devine prietenul tău bun atunci când simți că empatizează cu starea și experiențele tale de viață. Asculți artistul care spune o poveste în care TU ai fost personajul principal.

C.S. Ce părerea ai despre piața muzicală de profil din România? Cum stați cu promovarea, distribuția producțiilor voastre? Crezi ca aveți un PR eficient? Ce trebuie făcut?

Nu am o părere destul de bine conturată, doar pot spune că sunt genuri, oameni, artiști, povești, canale de distribuție și public diferit, de la caz la caz. Fiecare își găsește, la un moment dat, locul lui. În ceea ce privește promovarea, totul este planificat și organizat de către noi: de la facebook și youtube, la contact cu anumite festivaluri și organizatori de evenimente, emailuri, imagine, sunet, producție muzicală etc. Sunt multe lucruri de îmbunătățit și facem asta continuu doar că pașii sunt mai mici, din cauza timpului limitat. Ne dorim să înregistram la un moment dat într-un studio profi și să ne producă cineva câteva piese.