portret robotico-poetic
eu m-am îndrăgostit de multe bucăți din tine
mi-ai spus să merg cu tot cu poezia mea mizerabilistă
mi-am pus covorul verde
și am plecat să ascult verdi în piața unirii
toți câinii sunt fericiți acolo vara
mă joc cu o țigancă plină de mărgele și dinți
naștem vaci peste vaci peste vaci
albastrul feței îmi amintește de mama ta criminal în serie
te ating cad pietre
din mozaicul tău lombrozian
despletește-ți gândurile în poala mea
ultima ta declarație de dragoste
lumina măslinului
mi-ai îmbibat corpul cu lumină
ochii strălucesc incontrolabil
pentru unii sunt sărac cu duhul
pentru alții fericit, boem,
norocos sau silly boy
eu astăzi vreau să îi imbrățișez pe toți
sub măslinul din curtea ta
deși bărbații îmbrățișează numai când sunt beți
spuneau niște vikingi într-un serial
dar scenaristul sigur nu fusese vreodată tăiat pe toată burta
să știe ce bine face o îmbrățișare în spital
aș trece-o în ghidul de vindecare în facultățile de medicină
înainte de antibiotice
să se creez chiar un post de „hugger”
pentru cei care nu mai au pe nimeni să îi viziteze
să ne îmbătăm atunci sub măslinul tău contorsionat
să nu râdă scenariștii sau vikingii de noi
lumina de sub el ne va vindeca pe toți
de suflete acrite, panarițiu, depresii
ulcioare, singurătate
& this fucking covid
sogni d`oro
am visat că am fost la roma
papa mă mângâia pe cap
eu beam prosecco cu amaro
cardinalul mână dreaptă povestește în vlogul lui
că papa a visat că era la bucurești
eu i-am făcut câteva poze cu casa poporului
s-a închinat pentru cei care au lucrat la ea
și pentru badantele care îngrijesc bătrânii lor
eu mi-am făcut un selfie la vatican așa vintage style să par veșnic și înțelept
am îngenunchiat pentru toți cei care au fost omorâți bătuți îngropați deshumați furați încastrați
și m-am întors în pat
la dolce vita
se spune că viața e așa cum
ți-o imaginezi așa cum
vrei să o vezi
până te lovește
și vezi viața
e serioasă
ca o mamă care și-a pierdut
toți copii
golden fish
poate peștele meu auriu a fost prins de altcineva
mă apuc din vara asta fără orizont să mănânc
toți peștii pe care îi găsesc la pet shopuri
până îmi vorbește vreunul despre noi
cum ne plimbăm cu metroul cu tramvaiul și bicicletele închiriate
să îmi spună unde am greșit drumul de acasă
spre o fericire fără răni
toți ne îmbrăcăm în albastru toți șoferii de autobuze
băieții de liceu fetele cu ochi albaștri taximetriștii îmbrăcați de soții
niciun peștișor de aur nu va împlini vreo dorință cuiva îmbrăcat în albastru
viața are prioritate
când ți-a fost interzis să mănânci orice dulce și reziști înseamnă
că îți mai iubești familia prietenii
visez la tine cum își imaginează
orbul cerul de vară
poți să dai vina pe mine că ai ratat fericirea totuși
împreună am avut sclipiri în ochi care m-au ajutat
să ies din spital pe picioare și cu mințile la locul lor
câte o amintire cu adevărat fericită pe an face viața să aibă prioritate
când te uiți în oglinda retrovizoare voi fi mereu acolo indiferent
de distanța evenimentelor care se deplasează spre tine
ALEX POVARNĂ (n. 1987)
Este absolvent de Sociologie și a două programe de masterat (Teologie și Admnistrație Publică). Finalist al mai multor concursuri pentru tineri poeți, a citit ca invitat la mai multe evenimente de poezie din București 2017-2018 (Citesc Poezie, Institutul Blecher, Gallery, Direcția 9). A fost publicat într-un volum colectiv de poezie în 2016. În prezent este ghid turistic pentru circuite externe.
