grayscale portrait of woman
0 9 minute o lună

E-o tristețe în gânduri și-n oase de zici că are saci cu plumb ce-l trag în jos. Albastru se-așeză și el pe nisip, ca marea ce-i udă picioarele. Soarele ce răsări, parcă tot se albăstri și el. Nu ai loc pe plajă de-atâta amar și dor. Universul este mic, și-l strânge. O să meargă-n mare să-și găsească alinare.

Tristețea este pentru mulți creatori o sursă de inspirație, dar în același timp este una dintre trăirile cu impact semnificativ asupra sănătății mintale, fiind percepută nu doar periculoasă, ci o slăbiciune și un dezavantaj. Percepția eronată a oamenilor este că începând cu zâmbetul, o viață socială activă, relația de cuplu, vacanțele și până la statutul financiar, toate sunt dovezi sau garanții ale unei vieți fericite. Așadar, aceia ce nu dispun de una dintre aceste criterii, pot ajunge să se simtă dezavantajați, dezvoltând în timp sentimente de inferioritate. În realitate, există mulți oameni care îndeplinesc toate „criteriile” pentru a fi fericiți și totuși nu se simt astfel. Uneori tristețea poate să nu aibă legătură cu prezentul apropiat, chiar dacă există la suprafață niște explicații, totuși nu se justifică complet această stare sau pare a nu avea o soluție potrivită.

Dacă a fi fericit din lucruri mici este ceva ce putem învăța, cel mai probabil cândva în trecut am învățat inconștient și involuntar și cum să fim nefericiți. Nefericirea și tristețea ar fi putut fi exersate în trecut atât de mult involuntar, până când au devenit obiceiuri. Suntem triști într-un anumit mod, diferit de al altcuiva, și în anumite condiții, nu oricare și nu întâmplător. Este util să înțelegem dinamica propriei tristeți. Atunci când nu cunoaștem cauzele profunde ale acestei stări, ea tinde să se acutizeze și să se concretizeze în boli somatice. În acest sens, este indicat ajutorul unui psihoterapeut, care va însoți persoana în descoperirea cauzelor, nu numai din prezentul apropiat, ci mai ales de la rădăcina acestei stări și anume, în trecutul mai îndepărtat. Descoperind rănile și condiționările din trecut, în cadrul psihoterapiei, putem preveni reapariția nocivă a acestei emoții și cronicizarea ei.

De asemenea, tristețea ar putea fi prevenită printr-o optică simplificată a vieții, de exemplu, apreciind calitatea lucrurilor și a relațiilor, nu cantitatea. Însă, atunci când cantitatea este cea care ne satisface, ar fi indicat să ne întrebăm din nou din ce motiv se întâmplă asta.

Tristețea este un semnal care indică posibile deficiențe în propria viață și ne îndeamnă să ne îndreptăm atenția către ceea ce avem de schimbat, cum ar fi îmbunătățirea relațiilor, dezvoltarea abilităților sau căutarea unui scop mai profund. A reflecta la propria viață într-un moment de tristețe, presupune a fi sincer. Gestionarea ei ca stare în prezent, trebuie să presupună în mod prioritar căutarea de soluții pentru motivele care o întrețin sau o declanșează și nu în mod direct rezolvarea emoției. Nu intervenția asupra stării aduce schimbările semnificative, ci tocmai introspecția și conștientizările profunde.

Cauzele în viața de zi cu zi ar putea fi de fapt nevoi neîmplinite, suferință în relații, probleme de sănătate, pierderi, evenimente traumatizante. Refugiul în comportamente nesănătoase care par un remediu rapid împotriva tristeții, nu fac altceva decât să agraveze starea.

Motivul pentru care mâncatul, fumatul, shoppingul, alcoolul, drogurile, nu pot fi considerate soluții pentru tristețe, este faptul că, deși aparent niște activități ce ar putea genera o senzație de fericire (falsă) sau liniștire imediată, acestea sunt de fapt comportamente compulsive ce duc la consecinţe negative serioase. Este doar un alt mod (nociv, de această dată) de a interveni asupra emoției și nu asupra declanșatorului sau a cauzei de la bază. Reprimarea și deflectarea sunt de asemenea doar mecanisme disfuncționale de coping. Deși, pare paradoxal, tristețea poate fi un catalizator pentru creștere și optimizare personală. A accepta tristețea, a asculta ce dorește să ne transmită și a învăța din această emoție, poate contribui la o mai mare reziliență și înțelegere a sinelui.

Terapeuții cognitiv-comportamentali îndeamnă la schimbarea modelelor de gândire care contribuie la tristețe, pe când psihanaliza explorează trecutul pentru a înțelege conflictele interioare ce o determină. Ajutorul specializat este vital acolo unde tristețea a escaladat în depresie, dar la fel de importantă este însoțirea clientului care își dorește doar să scape de această stare. Dar, cum ar fi, totuși, dacă am profita de starea de tristețe? Cum? Prin introspecții profunde legate de valori, priorități, scopuri personale, care ar putea contribui la o viață personală de calitate, inclusiv prin a direcționa emoția către scopuri constructive, creative, umanitare. Am putea descoperi noi pasiuni, abilități și talente ascunse sau demult uitate, care se pot dovedi resurse valoroase.

Îți propun un exercițiu pentru tristețea ta, unul dintr-o mare varietate de posibilități pentru a o trăi și integra sănătos.

Data viitoare, întreabă-te:

  • Cum se simte în corp tristețea ta și unde?
  • Ce-ți vine să faci acum?
  • Ce vrei să se întâmple cu tristețea ta?
  • Dacă ar avea voce, ce ți-ar spune?
  • Dacă ar avea orice formă și culoare, cum ar arăta?
  • Dacă ar avea chip, cum ar arăta?
  • Îți este cunoscut acest chip?
  • Când și în cel fel l-ai mai întâlnit?
  • Desenează-ți starea, creează o poveste, o poezie, un tablou, danseaz-o, plânge-o într-un cântec și exprim-o așa cum simți.

Acum observă ce ai creat.

Mâine observă, din nou, aceeași creație și încearcă să înțelegi. Ce știi acum despre tine?

MONIKA CHIRIACESCU

consilier dezvoltare personală

Psiholog specializat în consiliere psihologică experiențial-unificatoare. Emily Bronté, Shakespeare și Charlotte Bronté mi-au călăuzit, surprinzător, drumul spre infinita pasiune care urma să devină, de fapt… psihologia! Refugiată în literatură, la vârsta cu cele mai mari provocări, 16 ani, mi-am propus să dărâm zidurile pe care le ridicasem în fața celorlalți, să nu mai sap tranșee. M-a cucerit atât de tare sentimentul, încât aproximativ 2 decenii mai târziu mă ocup tot cu asta… pentru alții.

„Dorește și învață să netezești acele cute posomorâte dintre sprâncene, să deschizi tare pleoapele și să schimbi drăcușorii în îngeri plini de încredere, nevinovați, care să nu bănuiască pe nimeni și să nu se îndoiască de nimic, să vadă întotdeauna prieteni acolo unde-s siguri că văd dușmani. Caută să n-ai înfățișarea unui dulău arțăgos, care, deși știe că merită loviturile primite, din pricina suferinței lui, urăște atât pe cel ce i le dă, cât și pe toată lumea.” („La răscruce de vânturi”- E. Bronté)

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...