0 9 minute 2 săptămâni

Aleargă prin focuri ce nu pare că-l ard, cu brațele pline de stele ce pier, priviri ce-l admiră ca pe-un zeu rătăcit, în goana de-a fi și-a avea, nu de-a cere.
Se aruncă în noapte fără să privească înapoi, în căutarea vântului care să-l poarte mai sus, mai departe.
Soarbe clipa, dar clipa se sfârșește. Pândește norocul, dar știe că dispare.
Sub piele tresare un dor neștiut, nu de bani, nu de nume, ci dorul de a fi văzut.


*


Căutarea de senzații intense poate fi un aspect fundamental al naturii umane, însă modul în care se manifestă variază considerabil. Unele persoane sunt atrase de risc, de noutate și de recompense imediate, în timp ce altele valorizează siguranța și stabilitatea. Diferența nu este întâmplătoare, ci este influențată de factori biologici, psihologici și sociali.
Ce îi determină pe unii să trăiască la limită, să caute intensitatea momentului și să fie impulsionați de recunoașterea celorlalți? Cum se echilibrează această nevoie cu dorința de apartenență și stabilitate?


Mecanisme psihologice și neurobiologice ale căutării de senzații

Căutarea de senzații (sensation seeking) este un construct psihologic bine documentat, descris de Zuckerman (1994) ca tendința de a căuta experiențe variate, noi și intense, alături de dorința de a accepta riscuri pentru atingerea acestora. Studiile neurobiologice sugerează că acest comportament este asociat cu niveluri mai scăzute de dopamină bazală, ceea ce determină o sensibilitate mai mare la recompense și o nevoie crescută de stimulare externă (Leyton et al., 2002).
Persoanele cu o înclinație puternică spre senzații intense au o activitate crescută în sistemul de recompensă al creierului (circuitul dopaminergic), ceea ce le face mai susceptibile la comportamente impulsive și la căutarea gratificării imediate. Aceasta poate explica de ce mulți dintre cei care manifestă acest tip de personalitate preferă activități riscante, cum ar fi sporturile extreme, jocurile de noroc sau consumul de substanțe.
Căutarea excesivă de senzații intense a fost asociată cu diverse tulburări de comportament, inclusiv tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) și tulburările de comportament antisociale (Fossati et al., 2011). Această asociere subliniază importanța evaluării atente a motivațiilor din spatele comportamentelor riscante și a intervenției timpurii pentru a preveni dezvoltarea unor probleme mai grave.

Impulsivitatea și autocontrolul

Un alt aspect important este raportul dintre impulsivitate și autocontrol. Persoanele cu un autocontrol scăzut tind să cedeze mai ușor tentațiilor și să se orienteze spre recompense rapide, chiar și în detrimentul unor beneficii pe termen lung (Moffitt et al., 2011). Acest fenomen este cunoscut sub numele de preferință pentru gratificare imediată și a fost studiat extensiv în psihologia cognitivă și comportamentală.
Impulsivitatea nu trebuie tratată ca un defect de caracter. Această trăsătură poate avea o componentă genetică și neurobiologică. Studiile sugerează că un control executiv redus, corelat cu o activitate scăzută în cortexul prefrontal, poate influența capacitatea unei persoane de a amâna recompensa și de a lua decizii calculate (Bechara et al., 2000).


Căutarea de senzații și relațiile interpersonale

Deși s-ar putea presupune că persoanele care caută intensitate și risc sunt orientate exclusiv spre independență, realitatea este mai nuanțată. Nevoia de recunoaștere și validare socială joacă un rol esențial în modelarea acestui comportament.

Teoria autodeterminării (Deci & Ryan, 2000) sugerează că oamenii au trei nevoi psihologice de bază: competența, autonomia și relaționarea. Căutarea de senzații poate fi privită, în acest context, ca o încercare de a-și satisface una sau mai multe dintre aceste nevoi.
Persoanele cu un nivel ridicat de căutare de senzații pot oscila între dorința de libertate și nevoia de conexiune autentică. Relațiile lor pot fi intense și pasionale, dar pot fi marcate de dificultăți în menținerea stabilității emoționale. Pe de altă parte, studiile arată că cei care reușesc să-și canalizeze această energie spre relații sănătoase și activități constructive pot avea un grad ridicat de satisfacție în viață (Hoyle et al., 2002).


Reglarea comportamentală și strategii de echilibrare

În contextul controlului impulsivității, există mai multe strategii prin care persoanele care caută senzații intense pot învăța să își echilibreze tendințele:
Practicarea conștientizării și auto-reflecției: tehnicile de mindfulness și autoreglare emoțională pot contribui la dezvoltarea unei mai bune capacități de a amâna recompensele imediate (Tang et al., 2015).
Canalizarea energiei în activități constructive: sporturile extreme, artele performative sau proiectele ambițioase pot deveni modalități pozitive de a satisface nevoia de intensitate.
Construirea unor relații bazate pe autenticitate: căutarea conexiunilor profunde, nu doar a recunoașterii externe, poate contribui la o mai mare stabilitate emoțională.
Setarea unor obiective pe termen lung: înlocuirea recompenselor rapide cu scopuri care necesită efort susținut, poate reduce tendința de a acționa impulsiv.
În modelarea percepției despre riscuri și recompense asociate cu căutarea de senzații, educația joacă un rol crucial. Programele educaționale care încorporează discuții despre gestionarea riscurilor, consecințele comportamentelor riscante și dezvoltarea abilităților de luare a deciziilor pot ajuta la reducerea acestei tendințe.
De asemenea, educația ar trebui să promoveze dezvoltarea inteligenței emoționale, ajutând indivizii să-și înțeleagă și să-și regleze mai bine emoțiile.
De exemplu, grupurile de suport sau activitățile extracurriculare pot oferi un mediu sigur pentru explorarea senzațiilor, în timp ce dezvoltă conexiuni interumane sănătoase. Astfel, se poate cultiva un sentiment de apartenență fără a compromite siguranța individuală.


Concluzii

Căutarea de senzații intense nu este, în sine, o trăsătură negativă. În anumite contexte, ea poate stimula creativitatea, inovația și explorarea. Totuși, atunci când este combinată cu un autocontrol scăzut și o preferință pentru gratificare imediată, poate duce la comportamente impulsive, riscante sau autodistructive.
Pentru un echilibru optim, este esențială dezvoltarea unor strategii care să permită menținerea intensității experiențelor, dar într-un mod care să nu compromită stabilitatea emoțională și relațională. În cele din urmă, cheia nu este eliminarea acestei nevoi, ci integrarea ei într-un stil de viață care să ofere atât provocări, cât și satisfacții pe termen lung.

 

Ilustrații de Ciprian Spirea

MONIKA CHIRIACESCU

consilier dezvoltare personală

Psiholog specializat în consiliere psihologică experiențial-unificatoare. Emily Bronté, Shakespeare și Charlotte Bronté mi-au călăuzit, surprinzător, drumul spre infinita pasiune care urma să devină, de fapt… psihologia! Refugiată în literatură, la vârsta cu cele mai mari provocări, 16 ani, mi-am propus să dărâm zidurile pe care le ridicasem în fața celorlalți, să nu mai sap tranșee. M-a cucerit atât de tare sentimentul, încât aproximativ 2 decenii mai târziu mă ocup tot cu asta… pentru alții.

„Dorește și învață să netezești acele cute posomorâte dintre sprâncene, să deschizi tare pleoapele și să schimbi drăcușorii în îngeri plini de încredere, nevinovați, care să nu bănuiască pe nimeni și să nu se îndoiască de nimic, să vadă întotdeauna prieteni acolo unde-s siguri că văd dușmani. Caută să n-ai înfățișarea unui dulău arțăgos, care, deși știe că merită loviturile primite, din pricina suferinței lui, urăște atât pe cel ce i le dă, cât și pe toată lumea.” („La răscruce de vânturi”- E. Bronté)

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...