0 11 minute 8 luni

Începem anul în forță cu o trupă foarte activă atât pe partea de concerte cât și discografic pentru că în luna decembrie a anului trecut au lansat primul lor CD, eveniment la care mă bucur că am fost și eu invitat să cânt alături de băieții din trupă și de Tavi Iepan (Rezident Ex, Progresiv TM, Cargo).

Dacă îți plac cântecele despre libertate, haiduci, asculți Phoenix sau Vali Sterian, cânți la chitară acustică și ești rebel prin definiție, atunci singur îți vor plăcea și melodiile celor din această gașcă.

Coperta albumului este simplistă și îți poți da seama ușor despre ce gen de muzică este vorba, logo-ul trupei fiind în centrul imaginii care reprezintă pasărea Phoenix, iar culorile folosite în fundal sunt cele ale steagului românesc. Cei care au pus osul și sufletul la treabă pentru acest material au fost următorii: Mihai Stârcea (chitară acustică și voce), Radu Gheorghe (percuție, voce), Răzvan Pisău (vioară, voce), George Sărluceanu (chitări electrice și acustice), Radu Grațianu (clape) și Dan Bănică (chitară bas).

Cântecele haiducilor încep cu acordurile acustice ale melodiei Zbor liber, urmate de restul instrumentelor care parcă urcă asemeni bandiților pe caii nărăvași și pleacă la drum. Muzica aparține regretatului Nicolae Covaci (Phoenix) cel care a fost și mentor pentru Mihai Stârcea, iarversurile inspiră la visare către momentul regăsirii cu foști amici și mama eului liric.

Vioara lui Răzvan complimentează minunat finalurile versurilor din refren, basul lui Dan ține spatele vocii principale pe strofe și oferă greutate acestora, iar solo-urile lui George punctează melodic acest prim cântec. Indiferent de momentele grele sau frumoase, morala este să ne păstrăm mereu pofta de viață și să oferim bucurie și speranță cât putem celor din jurul nostru.

Și întrezăresc prieteni  / Bucuroși să mă revadă  / Prin lumini o văd pe mama /

De-atâta timp mă așteaptă!

Zbor, liber printre nori / În zbor suntem nemuritori!

Să nu vă fie frică este una dintre melodiile de protest menite să dea curaj celor care își apleacă fața și devin umili sau indiferenți atunci când ar trebui de fapt să ia atitudine și să-i confrunte pe cei care le fac viața amară. Versurile lui Nicu Covaci sunt puse pe muzica lui Răzvan Pisău și Mihai Stârcea ,iar refrenul este unul melodios și îți intră repede în sistem, impulsionându-te să cânți împreună cu trupa. Îndemnul de a nu ne înfrăți cu oricine pentru a obține anumite beneficii este unul important pentru că în viață de cele mai multe ori devine vital să avem încredere în noi și să ne continuăm propriul drum.

Și nu lega cu dracul / În veci nici o frăție / Că de vei trece puntea / Nu-i nimeni să te ție…

Balada lui Horea revine pe o muzică puțin mai ritmată și versuri care invocă viața de haramin. Această compoziție este a lui Răzvan Pisău cel care dă și glasul cântecului pe versurile culese din popor. De fiecare dată când ascult melodia mă duce cu gândul la Wanted dead or alive a lui Bon Jovi ca și tematică a cowboy-ului care mereu trăiește pe fugă ca un renegat.

Fă-ne  Doamne ce ni-i face / Sufletul să mi se împace

Mai bine la haiducie / Ce-o vrea Dumnezeu, să fie!

Îndemn la luptă cu intro-ul de clape cântat de Radu Grațianu duce puțin grupul în zona accesibilă pentru un public mai larg din punct de vedere al sound-ului. Interesant este și solo-ul de bas al lui Dan Bănică tot din începutul cântecului compus de Mihai Stârcea. Melodia mai domolește puțin sângele bandiților puși pe fapte mari împotriva grofilor și ne amintește cât de important este să nu renunțăm la visele pe care le avem și să luptăm în continuu indiferent de obstacolele pe care le întâmpinăm.  Chiar dacă tema inițială este preluată de vioară cred că ar fi ajutat mai mult ca sunetul clapelor să fie incluse în continuare pe acest motiv muzical.

Înfrânt nu ești atunci când sângeri  / Nici ochii când în lacrimi ți-s  

Adevăratele înfrângeri / Sunt renunțările la vis…  

Următoarea compoziție a lui Mihai Stârcea vine ca o declarație în dorința de a putea simți, gândi, trăi, contrazice și protesta, atunci când este cazul într-un mod cât mai LIBER în țara pe care o iubim cu toții fără cenzură sau alte restrângeri din partea semenilor sau autorităților. Aceeași apirație către viitor rămâne și anume a nu repeta greșelile din trecut.Când ascult acest cântec îmi aduce aminte de stilul lui Valeriu Sterian și chiar de melodia Dacă vrei a celor din Celelalte Cuvinte.

Dar eu vreau să cânt / Cel din urmă gând

Despre cei ce-au fost / Și încă mai sunt

Mugur, mugurel pare inițial a fi un cântec de jale, dar instrumentalul devine mai alert după primele două strofe și continuă ritmat ca un galop. Stăteam cu ochii închiși în timp ce ascultam melodia și-mi imaginam că mă aflu pe un cal negru în fugă după un ciocoi. În versuri avem motivul popular în care eul liric iși spune nemulțumirile naturii la fel cum ciobănașul din Miorița vorbește cu oile sau Eminescu în poeziile sale cu codrul și stelele, așa și haiducul nostru povestește ofurile mugurelului.

Bate-i, Doamne pe ciocoi / Mugur, mugurel

Cum ne bat și ei pe noi / Mugur, mugurel

Balada codrului fără haiduc este melodia mea preferată de pe CD-ul trupei Baba Novak și mă duce cu gândul datorită fluieratului din intro la muzica lui Ennio Morricone din filmele genului spaghetti western în special cele regizate de Sergio Leone cu Lee van Cleef și Clint Eastwood în rolurile principale, de exemplu: A Fistful of Dollars (Pentru un pumb de dolari) din 1964, For a Few Dollars More(Pentru câțiva dolari în plus) din 1965 și The Good, the Bad and the Ugly( Bunul, Răul și Urâtul) din 1966.

 Primele strofe ne descriu înfățișarea haiducului, iar refrenul ne face cunoscută dezamăgirea declarată în versurile prin care se pare că acest Robin Hood românesc renunță la acțiunile sale. Zbuciumul interior al personajului nostru este evidențiat și de solo-ul de vioară din mijlocul cântecului.

Fruntea-i crește mai înaltă / Pletele în vânt

Stânci, păduri, furtuni îi sunt / Mume, laolaltă!

(…)

Neamule fără noroc / Pururi sub furtună

Țeava mea cu plumbi de foc / Nu te mai răzbună!

Sfântul Nicolae este o altă melodie deosebită și plină de emoție a băieților cu suflet de haiduc. Această dedicație către Nicolae Covaci are versurile inspirate din povețele sale. Îmi amintesc că prima dată când m-am întâlnit cu el la Iași în 2018 exact replica cu Nu ne dăm bătuți, mi-a spus-o și mie.

Cine rămâne în picioare / Până la sfârșit

Chiar dacă rana lui îl doare / Acela a biruit

Mereu călare concluzionează primul album Baba Novak cu o ultimă îmbărbătare din partea celor din trupă chiar dacă începutul cântecului te emoționează din nou datorită versurilor care fac referire la viața finită pe care o avem pe pământ, scurgerea efemeră a timpului și dorul față de toți cei apropiați care au plecat și nu mai sunt.

Bucură-te preț de-o clipă / Pentru faptul de a fi

Si-n a timpului risipă / Ce-ai pierdut vei regăsi…

Atitudinea de învingător cu puțină detașare și motto-ul ce-am avut și ce-am pierdut devine ca o motivație pentru a rămâne cât mai lucid în această tiribombă numită viață.

Prin lume să treci cântând / Liber cu privirea-n zare

Și cu pletele în vânt / Ai grijă și ține-te tare!

 Pe mine mă puteți vedea LIVE pe 28 februarie 2026 unde vă cânt acustic și spun povești cu umor în Zen Bar din București.

For those about to Rock…I salute you!

ALEXANDRU ARNĂUTU ”VRACIU” (actor, comediant si solist vocal)

este primul comediant din România care îmbină muzica ți impersonările (impressions) actorilor de la Hollywood cu fenomenul de Stand-up Comedy. A participat în 2016 la emisiunile iUmor și X Factor, unde a ridicat publicul în picioare și a primit un “contract în alb” din partea lui Mihai Bendeac pentru a colabora la emisiunea, În puii mei. La finalul anului 2017 l-ați putut vedea în acțiune si la Vocea României în echipa lui Adrian Despot. În anul 2019 a urmat colaborarea cu Romanii au Talent, unde a făcut un moment de Stand-up muzical și a primit 4 de DA din partea juriului. În ultimii ani a fost invitat special la iUmor, unde a facut ROAST juraților, imitându-i pe Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone si pe mulți alții.

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...