La arme cu Speed Metal și MetalChrist!

După trei ani în care o bună parte din cei care îmi urmăresc clipurile cu recenzii la albume mi-au tot recomandat să ascult și MetalChrist cu Nihil Sine Deo (1994), iată că în pragul sfintelor sărbători de Paște a venit și rândul acestui material discografic. Unii melomani îl consideră următoarea apariție Metal din România după discurile: Se lasă rău din 1992 al celor din Celelalte Cuvinte și The last warning din 1993 al grupului clujean Altar. 

Componența trupei MetalChrist  a fost alcătuită pe acest album din Gabriel Santus (tobe), Luci Săndulescu (bas), Sorin Bălănescu (chitară), Cristi Dobre (chitară) și Liviu Anghel (solist vocal). Cover-ul casetei a fost realizat de regretatul chitarist, Cristi Dobre în colaborare cu artistul CGI, Florin Petre și este prima copertă de grafică digitală din Rock-ul autohton. Stilul formației este ca un cocktail reușit ce conține influențe de la următoarele trupe de Metal: HellOweeN, Judas Priest, Megadeth, Anthrax (perioada primului album, Fistfull of Metal) și King Diamond (în special vocea lui Liviu Anghel).

În timp ce scriu îmi amintesc de poveștile celor mai mari ca vârstă din perioada anilor 90 care spuneau că mulți rockeri obișnuiau să-și procure casetele cu trupe după cât de interesantă era imaginea de pe copertă. Nu pot spune că în cazul lui Nihil Sine Deo, aceasta face cinste melodiilor pentru că avem de-a face cu o idee simplistă pe un fundal mov cu logo-ul formației ce te duce cu gândul mai mult la muzica electro din acea perioadă decât la un Speed Metal de calitate. Numele trupei, pământul care se crapă datorită unui cutremur și flăcările ce ies ca din Iad sunt singurele elemente ce pot induce ideea de o trupă agresivă după umila-mi părere.     

Materialul a fost înregistrat la Transglobal Media, masterizat de Gigi Grosaru și mixat de Cristi Dobre și Sorin Voinea (Krypton), cel din urmă fiind și producătorul acestei casete.

După intro avem un intrumental ce poartă numele formației și care prevestește ce va urma din punct de vedere muzical, băieții continuând asaltul c-un nou fulger aruncat spre urechile ascultătorilor prin melodia, Arme în care își face apariția și vocea ascuțită și malițioasă a lui Liviu Anghel. Versurile scrise de Lucian Săndulescu ajută să ne transpunem pe câmpul de luptă unde urmează să se înfrunte forțele binelui și ale răului.

…noaptea, cu mantia-i neagră / transformă așteptarea-n război …

lumina, ce vrea să nască în haos se-ntoarce deodat’

Tema de chitară ce se repetă obsesiv în cântec și devine ca un imn este executată de Sorin Bălănescu, iar solo-urile se îmbină strașnic într-un dialog de virtuozitate. 

Nemuritorul este una dintre melodiile preferate de pe această casetă pentru că-mi aduce aminte de filmul cu Christopher Lambert și Clancy Brown, Highlander (1986) în special de secvențele care se petreceau în perioada secolului al XVI-lea. Ca stil trecem puțin de la Speed Metal-ul melodiei anterioare la pasaje și riff-uri agonice de Thrash Metal pe versuri ce laudă eternitatea cu care se confruntă personajul fantastic desprins din basmele imaginației lui ‎Gregory Widen.

nemuritor, ai călcat peste vieți și viață ai dat unde mila te-a-mpins/ judecător, în greșeală nu ierți și cu moartea osândești trupul celui învins/ nemuritor, peste viață trăiești și cu moartea pre moarte oprești și căiești

Cea de-a patra melodie, Semnul omului,revine la stilul Power Metal à la HellOweeN cu o avalanșă de riff-uri și pedale duble ca o mitralieră. Vocea lui Liviu aduce mult cu cea a lui Kai Hansen de pe discul Walls of Jericho (1985). Versurile pot fi interpretate ca o trimitere către mitul biblic legat de Decalog,în acest context semnul omenirii este primit de la divinitate prin cele zece porunci transmise pe piatră către Moise.

scrijeliți cu unghiile pereții goi/ piatra va șopti numele Lui/ semnul veți purta în viață an de an/ piatra și cu El vor dăinui

Am ajuns și la cea mai sinistră compoziție de pe acest album: Stăpân și Satană, unde versurile, legate iar de religie, ne conturează o nouă abordare a clasicei lupte dintre bine și rău. Oamenii aflați într-un permanent păcat își cer iertare de la Sfântul Duh fiind conștienți de damnarea lor. Lumina divină are rol de laitmotiv în textul scris de bateristul, Gabriel Santus și purifică gândurile negre ale umanității. În finalul melodiei strigătele demonice au rolul de-a marca exorcizarea Satanei și dispariția Iadului sufletesc. Efectele inserate pe tot parcursul cântecului sunt interesante și amuzante în același timp, ducându-mă cu gândul la scenele de groază din capodopera cinematografică a lui William Friedkin, Exorcistul (1973).

Răul curând ne fură din vlagă/ Cădem în genunchi și lacrimi se scurg /

Sfinte din cer, luminează-ne/ Suntem ai Tăi, acum și-n veci, suntem OAMENI!

Fața B a casetei începe cu cea dintâi melodie cântată de băieți împreună cu solistul Liviu Anghel la o primă repetiție cu acesta, Statuia timpului. Versurile tratează tema ce constituie blestemul de căpătâi al umanității și anume trecerea efemeră a timpului.

Timpul coboară-ntre noi și nimic nu-l întoarce-napoi / suntem pierduți în trecut pe vecie /

 oricât îmi va fi de greu voi merge-nainte mereu

Se mai poate extrage din textul cântecului și ideea de ciclicitate des întâlnită ca subiect și în literatură. Din păcate tot ce rămâne în urma noastră fiind amintirea rămasă vie în inima celor apropiați.

totul e la-nceput, suntem singuri la mjloc de drum acum (…)/ suntem iar la-nceput, este tot ce ți-ai dorit/ cum am fost și-n trecut mici și singuri, un zid-praf de drum

Următoarea creație muzicală, Jocul vieții, are ca subiect dorința de a supraviețui vieții și de a câștiga lupta cu inevitabila moarte. Riff-ul inițial are groove și este unul dintre preferatele mele de pe Nihil Sine Deo, aducând în prim-plan atmosfera trupelor de Thrash din acea perioadă apusă finalul anilor 80 și începutul lui 1990. Vocea și pasajul dintre cele două refrene din finalul cântecului mă duc cu gândul la Ovidiu Ioncu Kempes și Cargo-ul din perioada albumului Destin. De fiecare dată am impresia că ascult o bucățică dintr-o melodie de pe B side-ul acelui disc.

de piept cu moartea să mă lupt, să mă răzbun acum / nu voi spune vreodat’ că aș vrea să mor

de tine moarte nici gând să mă-nfior

Urmează o melodie de măcel Speed/ Thrash Metal în care premierul (snare drum) sună foarte amenințător cu punctările sale ce te instigă la mișcare gen pogo, wall of death și altele din aceeași categorie de manifestare a rockerilor metaliști, iar versurile întrupează tot ce este mai sumbru în acest atac apocaliptic al șobolanilor care aduc molimă și întuneric pe pământ. Melodia asta zici că aparține discului Anomalia (1995) a celor din Tectonic.

umbre-n veșmânt otrăvit din străfunduri vin/ din mormânt putregai sordid pe pământ aduc/ ființe negre cu trup strivit, iadul ne-a trimis/ ca o moarte ne-au încolțit, dansul și-au pornit

Născut din păcat vine cu asumarea condiției de păcătos a omului, iar dorința de a fi liber și singur fără constrângeri primează în versurile acestui cântec care anunță finalul albumului.

Melodia Viața ca o farsă este hit-ul trupei MetalChrist având și clipul pe YouTube din cadrul emisiunii Întâlnirea de la Miezul Nopții a lui Petre Magdin.Ca imagine băieții erau ce trebuie arătând din punct de vedere estetic ca toate grupurile Metal din acea perioadă de democrație post-decembristă. La o primă vizionare solistul mi-a părut o variantă interesantă a lui Joey Belladonna din Anthrax, iar tricoul cu Megadeth m-a surprins plăcut făcându-mă să mă întreb: Wow! Aveau așa ceva pe atunci? Ce tare!

Mesajul versurilor te lovesc adânc pentru că este mai actual ca niciodată și întărește ideea demoralizatoare că nimic nu s-a schimbat în România noastră, dar speranța nu moare niciodată, nu? Condiția de muritor a omului și obstacolele pe care înfrunți de-a lungul vieții te pot face să pici în depresie și să te descurajezi de multe ori, dar prin muzica de acest gen mereu m-am ridicat înapoi la luptă.

Oameni în rânduri se nasc și apoi mor/ unii-nainte de primul fior/ și se cheamă c-au fost, c-au trăit pe pământ/ drumul le e dinainte bătut/ pasul e scris și pe frunte e pus, dar ei liber aleg

Viața e grea, Nu mai pot nici visa!

Viața e grea și lumea e rea!

Recomand cu drag acest material tuturor celor care ascultă Heavy Metal și poate sunt curioși să afle și alte trupe în genul celor ca Iris (1984-1998), Cargo, Trooper și Celelalte Cuvinte. Pentru mine albumul Nihil Sine Deo este la fel de important ca Armaghedon, Iris 1993, Trooper I, Rugina nu moare, Pericol de Moarte și Destin pentru că a deschis ușa și mai larg pentru toate formațiile de acest gen care urmau să apară pe piața noastră muzicală.

Să ne revedem sănătoși în scris la următoarea recenzie.

Sărbători cu liniște și Rock N Roll!

ALEXANDRU ARNĂUTU ”VRACIU” (actor, comediant si solist vocal)

este primul comediant din România care îmbină muzica ți impersonările (impressions) actorilor de la Hollywood cu fenomenul de Stand-up Comedy. A participat în 2016 la emisiunile iUmor și X Factor, unde a ridicat publicul în picioare și a primit un “contract în alb” din partea lui Mihai Bendeac pentru a colabora la emisiunea, În puii mei. La finalul anului 2017 l-ați putut vedea în acțiune si la Vocea României în echipa lui Adrian Despot. În anul 2019 a urmat colaborarea cu Romanii au Talent, unde a făcut un moment de Stand-up muzical și a primit 4 de DA din partea juriului. În ultimii doi ani a fost invitat special la iUmor, unde a facut ROAST juraților, imitându-i pe Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone si pe multi altii.