Păi, după cum ați văzut, ascult muzică veche și vă propun, nostalgic, în fiecare lună câte un disc diferit pe care l-am ascultat în trecut. Anul acesta albumul, …de regiune superior a aniversat 30 de ani de la apariție. Din nefericire pe 2 decembrie, Adrian Pleșca aka Artanu, ne-a părăsit și m-am gândit să ofer și eu un mic omagiu prin acest articol către o formație care a schimbat muzica Rock din România și a deschis ușa mai larg pentru alte trupe din ramura alternativă a acestui gen muzical.
Deși, Basca abundenței (1998) este CD-ul reprezentativ pentru generația mea îmi amintesc din copilărie și de caseta pe care o avea unchiul meu, Dan cu LIVE-ul unplugged, apărut în 1994. În acea perioadă pentru mine Timpuri Noi reprezenta doar o altă formație românească de Rock, neștiind să fac diferența între stiluri sau cum aceștia se luptau prin anii 80 cu mentalitatea ascultătorilor care iubeau doar echipele mai agresive cu plete și solo-uri zgomotoase. Genul New Wave àla U2 și The Police abordat de băieți, a prins puțin mai greu pe la noi pentru că unii rockeri erau obișnuiți să dea din cap doar de la stânga la dreapta și nu invers, așa cum declara chiar Dan Iliescu într-un interviu din anii 90. Multe nu s-au schimbat încă pentru că și astăzi fanii ROCK de pe la noi sunt destul de conservatori și setați pe aceleași echipe pe care le îndrăgesc din totdeauna, dar simt că va fi din ce în ce mai bine și în timp poate se va forma și un public mai mare pentru trupele noi din underground.
Chiar dacă albumul beneficiază astăzi și de varianta pe vinil, în 1995 sigur majoritatea ascultătorilor se bucurau de el pe casetă audio sau în cel mai fericit caz pe CD. Pentru mine CD-ul reprezenta ceva măreț, o sărbătoare, atunci când mama îmi cumpăra sau aducea de la radio-ul la care lucra câte un album pe acest format.
Grupul vocal-instrumental Timpuri Noi era compus pe acest material discografic din următorii muzicieni: Marian Moldoveanu la chitară, Cătălin Neagu la tobe (R.I.P.), Adrian Borțun la chitară bass, Denis Iliescu și Maria Radu ca baking vocals, Adrian Pleșca aka. Artanu (R.I.P.) ca solist și tovarășul Iliescu Dan la chitare, solo-uri, versuri și muzică. Grafica a fost realizată de Andras Bitay, materialul fiind înregistrat la studioul Magic Sound de Radu Negru și Cristi Solomon, mixat de Gabi Andrieș și masterizat de Frank Sievert. Sorin Sfârlea și Radu Cartianu au fost producătorii executivi și managerii proiectului / trupei.
Coperta ne înfășișează un simbol și totodată un sport autohton prin clasica sticlă de vin cu care am și făcut performanță în Europa fiind desemnați fruntași la consumul de alcool. Modelul din pozele booklet-ului este Edi Nandrea și apare fotografiat în diferite etape ale îmbătării de către Gabriel Banciu.
Punem prima față a casetei și apăsăm butonul de Play, iar după câteva secunde își face apariția eroul negativ din prima melodie, Helga. Acesta este un ciumeg care se îndrăgostește după cum chiar el ne mărturisește de domnișoara cu pricina, aceasta fiind pentru dânsul cea mai frumoasă din cartier. Helga ascultă muzică Rock și astfel fostul pușcăriaș începe să audieze diferite casete pentru a-i intra doamnei în grații.
Mie-mi place maneaua și dansul, dansul din buric, / Cât despre rock, bă fratili meu, eu nu-nțeleg nimic.
Surprinzător de melodioase sunt dialogurile dintre vocile lui Artanu (cel care ne spune povestea din perspectiva personajului masculin), onomatopeele amuzante, scoase de către Dan Iliescu și vocile fetelor, Denisa și Maria, care propabil reprezintă pe alocuri și vocea Helgăi.
Solo-ul de chitară însuși parcă devine un personaj care se plimbă seara pe alei, tiptil ca șmecherul din melodie.
Văru Maftei intră în forță cu pedale duble și riff-uri ucigătoare care ne introduc în lumea concertelor Rock din anii 90, unde se practicau ca și astăzi diferite dansuri de societate. Povestea este una interesantă și poate mulți dintre voi se vor regăsi în ea. Doi verișori pleacă la concert și pe drum dau gata două sticle de Vermout roșu ca de încurajare. Plini de entuziasm și amețiți de aburul alcoolului se înhaită la un pogo / mosh-pit după care eul liric conștietizează că hainele i-au fost rupte, dar este bine că și-a găsit lanțul de aur fără de care și-ar fi luat omor acasă de la părinți.
Ne tăvălim, ne tăvălim, ne tăvălim e bine
Ciorapii au mai rămas pe mine (…)
Mamă, mamă ce noroc că mi-am găsit lănțicu’
Că altfel dacă mi-l pierdeam mă omora tăticu’
Cei doi se retrag în glorie după această seară de pomină, iar Văru Maftei îi recomadă celui mai mic să vină data viitoare la concert fără cămașă tocmai pentru a nu întâmpina aceeași situație neplăcută la tăvăleală.
Această compoziție este una dintre preferatele mele de la grupul Timpuri Noi pentru că este mai în forță, tonul de chitară zdruncină boxele, zgomotul din partea solo-ului la fel, Cătălin Neagu pedepsește tobele așa cum trebuie și să nu uităm nici de solo-ul ritmat de bas al lui Adrian Borțun (Dă-i cu basu!).
Na, na, na este imnul ironic adus celor care practică masturbatul în exces. Această parodie are sound-ul mai funky, iar balansul ajută partea de improvizație din mijlocul cântecului. Chitara lui Dan Iliescu devine din nou personaj atunci când riff-urile din final devin alerte, asemănător ritmului în care unii se pot juca cu mâna. Avem parte chiar de un sfat din partea trupei prin vocea lui Dan care ne recomandă să ne găsim câte doi și să trecem la treabă cu folos și să nu o mai frecăm inutil pentru că este păcat.
Hei voi ce vă uitați așa / Cunoașteți verbul a o freca
Pai da’ n-aveți farmec, n-aveți stil / De ce o frecați așa inutil?
Găsiți-vă unul cu altul frumos / Și treceți la treabă lucrând cu folos!
Întoarcem caseta pe partea B și ne lovește Fumatul o altă melodie pe care o apreciez din catalogul grupului, aici parodia fiind dedicată celor care sunt mistuiți de drogul nicotină.
Personajul din text este vrăjit de noile variante de țigări, dar din cauza lipsei de gologani se gândește și la varianta de-a renunța la viciul pe care îl are. Povestea continuă cu ziua în care în timp ce se plimba liniștit pe stradă se îndrăgostește de fata de la debit. Poate că această idilă îl salvează pe eroul nostru și reușește astfel să scape de nărav.
Vreau să las fumatul ce mă face să tușesc mereu
Îmi mănâncă banii și scobește în plămânul meu
Cine-mi poate spune cum e bine / Să mă las deodată sau treptat
Medicul îmi spune doar un lucru / Să fiu cumpătat.
Să fiți atenți la pasajul de break din mijlocul cântecului la versurile Cumpăr altă pipă când Artanu își drege vocea în mod ritmat, imitând astfel ticul nervos pe care îl au unii consumatori de tutun.
Stere intră în scenă pe un riff de chitară puțin mai întunecat, iar eul liric ne spune povestea cârciumei din cartier în care se adună tot felul de personaje dubioase pentru a face și anumite afaceri suspecte. Compoziția este un hit și se cântă deseori în pub-uri sau la focuri de tabără de către cei care iubesc Folk-ul sau muzica Rock. Artanu interpretează din nou vocal un personaj care parcă își ghidează viața după expresia din limba franceză, je m’en fiche. Vocea povestitorului pare a fi a unei persoane plictisite, de genul lasa-mă să te las.
Versurile sunt îmbibate în cinism, iar cele două fete din backing continuă refrenul până la finalul melodiei.
Copiii – mai practic – privesc peste gard / Cum părinții lor vajnic în gât toarnă bere
De ce să se duca la școala atât / Când uite ce bine-i de Stere…
Catran propune în prim plan sound-ul de blues în care se și improvizează mult pe partea solistică a chitarelor. Acest cântec este destul de liniștitor și aduce cu starea personajului din versuri care amețit de alcool își recunoaște fapta criminală mai întâi față de iubita sa după care se hotărăște să se predea organelor de ordine și pază. Dacă îl credem pe cuvânt și anume că sectoristul era mârlan și corupt putem considera că eul liric este un erou pentru comunitate și un justițiar din umbră.
Acum îți spun un lucru trist / L-am împușcat pe sectorist
Știu că nu-i bine ce-am făcut / Da’ era prea mârlan și era prea corupt
Milică este următorul personaj al timpurilor noi care își face intrarea pe un solo și riff de funky – blues inspirat de VooDoo child al lui Jimmy Hendrix. Protagonistul din această istorioară are o provocare mare sau mai bine zis mai micuță. Natura l-a binecuvântat cu atelajul mai firav și din această cauză are trac la fete, deși își dorește mereu să-și dovedească bărbăția prin fizicul său plin de mușchi. Sfatul doctorului Iliescu vine și de această dată și îi spune că:
Nu te speria Milică că nu e chiar atât de grav / Că se descurcă foarte bine-n viață /
Și cei cu atelajul mai firav / Important, important, important e
Să ai perechea ta așa că nu te da bătut Milică / Perseverează și nu te lăsa!
Bordelul mov încheie măiestos caseta de astăzi, ea fiind totodată și melodia mea preferată de la băieții veseli ai Rock-ului autohton. Naratorul te atrage încă din primele versuri către casa de toleranță și ți le prezintă pe fetele care lucrează din greu pentru satisfacția clientului: Lola, Mimi, Bubu, Colette, Zozo, Fufu și micuța Janette împeună cu patroana locației.
Instrumentalul este rupere încă de la primul riff, sună întunecat și foarte agresiv pentru genul pe care îl abordează în general tovarășii trupeți. Cel mai mult îmi plac riff-urile smântânoase din pasajele unde se aud versurile : Don’t be aggressive, don’t be aggressive to me! Și recomand să ascultați cu atenție și chitările din spatele vocii lui Artanu, atunci când enumeră numele escortelor.
Cred că dacă ai schimba versurile spre un subiect mai horror ai putea avea cu succes o melodie decentă din repertoriul unei formații de Heavy Metal.
Când eram în liceu și citeam textul acestui cântec mă ducea cu gândul și la atmosfera stranie din nuvela La țigănci a lui Mircea Eliade.
Hei călătorule stai un minut / Am ceva pentru tine suflet pierdut
Ochiul lucește cu gând la alcov / Și noaptea începe acum la bordelul mov
Începe la bordelul mov / Și ușa se-nchide și pragu-i trecut
Plăcerile sunt toate ale tale călătorule suflet pierdut…
În concluzie, recomand cu drag acest album celor care iubesc combinația între umor și Rock alternativ. Trupa Timpuri Noi și-a făcut loc în conștiința populară românească prin aceste caricaturi făcute societății în care trăim și în care ne oglindim din ce în ce mai mult.
Consider că Timpuri Noi este echivalentul dramaturgului Ioan Luca Caragiale în muzica noastră.
Mulțumesc celor care îmi citesc articolele și îmi aduc aprecieri pentru toată munca mea pe la concertele la care ne întâlnim. Mulțumesc, Cătălin Stanciu pentru colaborarea de 2 ani. Mulțumesc, Amelia Felicia Nae pentru completarea ideilor, Ruxandra Fulger pentru artwork (thumbnail) și în special îți mulțumesc ție, cititorule!
La mulți ani, 2026! Să ne recitim sănătoși !
For those about to Rock…I salute you!
ALEXANDRU ARNĂUTU ”VRACIU” (actor, comediant si solist vocal)
este primul comediant din România care îmbină muzica ți impersonările (impressions) actorilor de la Hollywood cu fenomenul de Stand-up Comedy. A participat în 2016 la emisiunile iUmor și X Factor, unde a ridicat publicul în picioare și a primit un “contract în alb” din partea lui Mihai Bendeac pentru a colabora la emisiunea, În puii mei. La finalul anului 2017 l-ați putut vedea în acțiune si la Vocea României în echipa lui Adrian Despot. În anul 2019 a urmat colaborarea cu Romanii au Talent, unde a făcut un moment de Stand-up muzical și a primit 4 de DA din partea juriului. În ultimii ani a fost invitat special la iUmor, unde a facut ROAST juraților, imitându-i pe Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone si pe multi altii.
