M-am gândit să scriu luna asta despre un album care este în ton cu vremea de afară și mai ales cu perioada de Halloween în care ne aflăm. Discul aparține grupului MetRock, o ramificație prin nume a formației din Oradea care lansase deja în 1982 discul, Castelul de nisip.
Am văzut prima data acest vinil în colecția unui fost coleg de trupă din București și am rămas plăcut surprins dorind să-l ascult, dar acest aspect a fost posibil de abia în perioada pandemiei când am găsit albumul urcat pe YouTube. Acum 4 ani în timp ce mă plimbam prin oraș am dat din nou peste discul cu pricina la un anticariat și de această dată mi l-am cumpărat ca să îl pot asculta la discreție pe platanul fostului meu pick-up (turntable).
Grafica de pe coperta vinilului A kind of Hell a fost creată de Gabriel Barbatei și este foarte interesantă apropo de veșnica discuție legată de imaginile slabe de pe discurile trupelor Rock românești din perioada 80-90. Poza aduce în prim plan un călugăr / rege / extraterestru așezat pe tronul său de Anti-Crist, iar în spatele acestuia avem un perete ornat cu un schelet care pentru mine seamănă mult cu Han Solo din Star Wars, dar în ipostaza sa din finalul filmului, Imperiul contraatacă, atunci când este congelat în carbonită. Pe verso sunt poze alb-negru cu membrii trupei realizate de Adrian Dobrescu.
Orchestra de protest muzical și măcel sonor a fost alcătuită din următorii luptători din umbră: Paul Neacșu aka. Pampon la baterie care urma să distrugă tobele mai târziu și în grupurile Schimbul 3 și Voltaj; Anotoniu Mureșanu aka. Pure la chitară bass; George Pătrănoiu aka. Piți la riffuri și solo-uri demente; Remus Carteleanu aka. Zombi tot la dialoguri chitaristice și vârful de lance, o voce întunecată care aduce mult cu Ronnie James DIO din Rainbow și Black Sabbath, Cristian Ioniță aka. Zăpadă ca solist vocal nervos.
Pentru a da la o parte din start aspectele mai puțin ok despre acest album voi scrie că producția este una bunișoară. Sunetul este puțin mai ok ca cel auzit pe Anomalia celor din Tectonic, vinil apărut un an mai târziu. Cred că produsul românesc cel mai ok din zona genului Thrash Metal pentru anii 1992-1996 rămâne totuși Neurotica din 1994 apărut la Migas Real Compact / Eurostar.
Așezăm acum acul pe disc și după un intro cu sunete de ploaie și furtună în care o voce stranie ca de Dumnezeu ne anunță că sfârșitul unei planete îndepărtate este pe aproape pornesc și primele riff-uri savuroase, deci un intro clasic pentru un material Metal.
Another Time, another world. Creatures of evil appear all over the land. They bring death, they bring horror.They bring…another kind of hell!
După ce Paul ne încântă cu un break interesant la tobe plin de trioleți, atmosfera încrâncenată continuă cu melodia Bloody Planet una dintre compozițiile reușite de pe A kind of Hell care are un început lent ce amintește de cel al băieților din Slayer pentru Seasons in the Abyss (1990). Versurile sunt greu de înțeles și nu apar scrise pe album sau pe internet, dar ca și în cazul recenziei pentru Neurotica voi interpreta așa cum înțeleg mesajul melodiilor. Dacă sunt cunoscători printre cei care citesc articolele noastre, vă rog să adăugați informațiile în comentarii.
Riff-urile amenințătoare dau savoare acestei creații muzicale, iar solo-urile arpegioase împreună cu ruperile de ritm completează ambientul creat despre povestea planetei damnate în care prizonierii sunt sacrificați. Piesa asta m-a dus cu gândul la acțiunea din a treia parte a francinzei Alien.
Sacrifice human Race! All the worlds of different place
Crazy nights ! Dreams of war ! Sacrifice! Sacrifice!
Prisoners of bloody planet!
Sexhammer are un intro mai tulbure ca sound pornind ca o joacă improvizată în stilul Rock N Roll după care totul se agravează cu riff-ul ce aduce Groove piesei și timp pentru scurte solo-uri de bass și de chitară. Ritmul este unul RAP-uit, iar unul dintre puținele cuvinte pe care cred că le disting este SUCKER! și apare strigat în două pasaje.
Let’s go START the show! Let’s go fuckin’ crazy!
Spit dă startul mai hotărât dansurilor de societate gen Pogo sau Mosh Pit, iar melodia pare mai agresivă în comparație cu tot ce am ascultat până acum pe acest disc, vocea lui Zăpadă păstrând tonul melodic de Hard N Heavy. Dialogul chitarelor este din nou prezent și pare mai mult ca un duel al zgomotelor. Compoziția se încheie într-un stil ciclic cu același riff ca la început.
Kill These Hookers (Jack The Ripper) beneficiază de un început cu riff-uri și pedale duble asemănătoare unui malaxor. Partea de strofă este mai liniștită și merge puțin pe un stil mai Soft de Metal, iar refenul este direct și puternic ca un pumn primit în față din plin la Pantera cu Vulgar Display of Power, apărut în 1992. Partea dinaintea solo-urilor aduce un riff combinat cu harmonics care parcă prevestește stilul aprofundat de Vița de Vie în anumite pasaje de pe albumele Fenomental (1999) și EXXTRA (2001).
Black Evil este cea mai puternică melodie de pe acest disc și vine spre ascultător ca o avalanșă de riff-uri, solo-uri și pedale duble. Rapidă și necruțătoare aceasta se înscrie în stilul de Speed Metalcu accente de Power.
Prepare you to die!
Untermensche (Subuman) beneficiază de o joacă cu floyd rose-ulîn deschiderea melodiei și continuă cu ambianța răutăcioasă cu care ne-am obișnuit, complimentată fiind cu riff-urile monstruoase ale băieților. Refrenul este la fel de simplu, direct și îți rămâne ușor în sistem, așa că îl poți striga cât poți de tare ridicând pumnul în aer! Vocea lui Cristi Zăpadă este din nou elementul melodic și ușor de digerat a grupului MetRock.
Watch OUT! Leave us alone! Go Home! Break your every bone!
Horrorshow are un start mai ușurel bazat pe ritmul tobelor și armonia basului, dar crește în intensitate o dată cu solo-ul de chitară ce precede prima strofă. Pasajul dinaintea refrenului este mai rapid și instigă la dat din cap, făcut moriști și la clasicul pogo. În finalul cântecului Cristi repetă obsesiv versurile din refren.
If you want to know come to see the show!
…) Nightmare in the spotlights / Thunder in their eyes
Warrior ne anunță finalul discului pe armonii melodice și cu o temă de solo tristă și melancolică. Ca și în cazul celorlalte melodii de pe acest album starea meditativă și liniștită dispare o dată cu primul acord de chitară electrică. În structura cântecului apar și pasaje care temperează agonia eroului nostru cântat, iar tema inițială revine în solo-uri. Refrenul este preferatul meu din toate compozițiile MetRock:
Stand up and FIGHT!
our power Rise!
În concluzie, recomand acest disc cu patru din cinci stele strălucitoare tuturor celor care iubesc muzica mai agresivă în special fanilor Thrash Metal și salut acest efort care a contribuit la deschiderea ușii către trupele actuale de Metal din țara noastră frumoasă!
Multă sănătate, Cristi Zăpadă Ioniță!
Alături de colegii din trupa Legend (Doru – tobe, Mihai – bas și Claudiu – chitară) vă dau întâlnire în Târgoviște la Angels Pub, sâmbătă pe 29 noiembrie. Acolo vom prezenta publicului spectacolul nostru concept care îmbină muzica Heavy Metal cu umorul și cu impersonările cântăreților Rock: Adrian Despot, Nicu Covaci, Cristi Minculescu, Coiotu, Ozzy, Dio și alții.
For those about to Rock…I salute U!
ALEXANDRU ARNĂUTU ”VRACIU” (actor, comediant si solist vocal)
este primul comediant din România care îmbină muzica ți impersonările (impressions) actorilor de la Hollywood cu fenomenul de Stand-up Comedy. A participat în 2016 la emisiunile iUmor și X Factor, unde a ridicat publicul în picioare și a primit un “contract în alb” din partea lui Mihai Bendeac pentru a colabora la emisiunea, În puii mei. La finalul anului 2017 l-ați putut vedea în acțiune si la Vocea României în echipa lui Adrian Despot. În anul 2019 a urmat colaborarea cu Romanii au Talent, unde a făcut un moment de Stand-up muzical și a primit 4 de DA din partea juriului. În ultimii ani a fost invitat special la iUmor, unde a facut ROAST juraților, imitându-i pe Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone si pe multi altii.
