Ne aflăm într-o perioadă fructuoasă în care underground-ul Rock-ului românesc o duce foarte bine deoarece ne putem lăuda cu multe trupe noi și tinere, care au din ce în ce mai multe de spus, pe scenele noastre. Chitariști super tehnici și virtuoși, bateriști ca mitralierele, versuri cu mesaje profunde și producții de albume care sună la fel de maiestuos ca cele ale formațiilor din străinătate. Majoritatea găștilor noi de Metal din anul 2024 sună foarte bine și duc mai departe cu mândrie steagul pe care tot încearcă să-l preia de la veteranii anilor 80 și 90. Nu dezvolt acest subiect delicat legat de posibilitatea infimă de ați face loc printre greii Rock-ului autohton, ci voi lăuda una dintre trupele ce luptă pentru gloria muzicii de calitate din Valahia noastră dragă!

I-am cunoscut în această vară la câteva festivaluri de Rock, pe care am avut bucuria să le prezint. Am și urcat pe scenă cu ei pentru a cânta varianta lor a melodiei din folclor: Râpa. Întotdeauna am apreciat artiștii care vor să se diferențieze de restul colegilor de breaslă. Mi se pare normal să fim cât mai diferiți, iar competiția să existe doar pentru a deveni mai buni și în final ca publicul să se bucure de creația artistică. În continuare, sper ca zicala: ESTE LOC SUB SOARE PENTRU TOATĂ LUMEA să devină reală și în cazul industriei muzicale din România. Mi-ar plăcea, ca pe lângă influenceri și toți artiștii comerciali, să aibă loc și cei autentici. Cei cu mesaje profunde în arta lor și care pot influența spre calitate publicul din România. Fiind actor, mi-au atras atenția, din punct de vedere vizual, prin îmbrăcămintea și elementele de props aflate în concordanță cu tematica muzicală, urmând ca mai apoi să mă desfăt cu riff-urile și strigătele lor de luptă. Încadrez stilul lor muzical în același gen de Metal ca și al celor din ManOwaR și HammerFall și anume: Ia-ți sabia și du-te!

Pentru mine sunt descoperirea din acest an și le doresc să ajungă cât mai cunscuți, cucerând din ce în ce mai mult public și adepți de partea artei lor. În rândurile care urmează voi scrie despre noul disc al trupei CiviC RebelS,  Magna Wallachia un efort independent pe care îl consider a fi albumul anului 2024!

Moartea Regelui este cântecul care ne introduce ușor, pe muguri de fluier, în lumea propusă de haiducii din Vâlcea cu ultima rugăciune a lui Decebal către Zamolxis înainte de a-și curma viața. În acea perioadă se credea că sacrificul suprem este un gest de mândrie și nu o lașitate, regele dacilor considerând că prin a-și lua viața nu oferă satisfacția romanilor de-al umili în fața poporului său.

Plecat nu stau decât in fața ta, Zamolxis / La tine plec râzând  (…)

Căci mor, dar nu de mâna lor / Stăpâne, sunt eu, regele dac

Simțind că nimănui nu-i va păsa de moartea lui, acum că Dacia a fost cucerită de romani,  Decebal cere îngăduință zeului său pentru gestul din finalul vieții și se bucură că, în sfârșit, va putea să-și odihnească sufletul împreună cu vitejii alături de care a luptat pentru a-și apăra neamul. Refrenul ne oferă o imagine apocaliptică cu furtună, tunete și un cer care se rupe în două, natura parcă fiind în asentimentul trist.

Ce rost mai are un rege fără țară? / Cui să-i pese dacă mor?

 Râd pentru că moartea nu-i amară / Când știu că nu voi fi al lor!

Tema melodică, din introducere, este preluată imediat de chitarele aprige care amplifică nuanța tribală, iar vocea răgușită a lui Vlad Valahul dă glas conducătorului dac, atât pe partea cântată cât și în interpretarea ca Decebal din intro. Ritmul dat de tobele lui Florin Chitucea, acestei compoziții, îmi inspiră agonia din sufletul fiului său Scorilo în ultimele ore ale vieții. Această melodie reprezintă, de asemenea, din punct de vedere simbolistic, fundalul sonor al unei procesiuni de sacrificiu.

Zimbrule Străbunule, a doua compoziție de pe disc, continuă lupta pusă pe muzică a eroilor noștri începând cu acorduri de chitară acustică și invocă spiritul zimbrului străbun pentru a veni în ajutorul cneazului din povestea versurilor. Înfrânt, de armata tătarilor, își caută puterea de-a continua bătălia în comuniunea om-natură, un motiv clasic în literatura românească. Mânați de Zamolxis, ceata de zimbrii (simbolizată muzical prin solo-ul strașnic de virtuos al lui Gabriel Sucea și pedalele duble lovite cu tărie de Florin)  îi răzbună pe cei căzuți pe câmpul de luptă.

Lupt-am pierdut / Păgânii mă-nconjor / Frate cornut / Am venit să îți cer ajutor

Cheamă-ți turmele până în zori!

Posada (loc strâmt între munți) este melodia care dă voce luptei din toamna anului 1330 în cazanul de la Posada, pe drumul Câmpulungului (Nicolae Iorga) dintre Basarab I și Carol Robert de Anjou. Este considerată a fi prima mare victorie a unui voievod român și un mare dezastru pentru armata maghiarilor din cauza disproporției de pierderi. Bătălia vine la finalul unor negocieri de vasalitate dintre Basarab I și regele maghiar Carol Robert de Anjou care a crezut că simpla-i prezență în Țara Românească îi va speria pe valahi, urmând ca aceștia să se predea. Basarab s-a retras cu tactica pământului pârjolit în munți și între 9-12 noiembrie 1330 îl prinde pe regele maghiar cu oastea lui în acea posadă, încă nelocalizată exact. Se presupune că locația ar fi între popasul Branului, pe valea Oltului și alte trecători din această zonă.

Măcelul celor trei zile este frumos transpus în muzica vitejilor din Vâlcea printr-o coborâre instrumentală interesantă în care basul lui Damien Phulpin se aude strașnic de bine îmbinat cu riff-uri grele de Thrash Metal, precum stâncile ce cad, așa cum ne ajută și versurile cântecului să vizualizăm lupta. De fiecare dată când ascult melodia îmi imaginez că solo-ul melodios al lui Vlad Cioculeasa întrupează baia de săgeți în zbor ale valahilor .

Codrii Negri este imnul meu preferat de pe acest disc și se luptă pentru primul loc în continuare cu Mortea Regelui,  Posada și Magna. În gimnaziu, când învățam despre domnitorii români, am fost atras, mai mult, de perioada lui Vlad Țepeș din Țara Românească decât de cea a stră-stră-stră-stră-stră străbunicului meu, Ștefan cel Mare. Compoziția este, la fel ca în cazul celorlalte, fundalul muzical pentru acest eveniment, din istoria poporului român. Bătălia de lângă Târgovişte, din noaptea dintre 16 spre 17 iunie 1462, a fost denumită „Atacul de noapte” și este considerată cea mai importantă confruntare între domnul Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş (1456 – 1462) şi sultanul Mehmed II (1444 – 1446, 1451 – 1481) care a avut loc la sfârşitul campaniei de pedepsire a domnului muntean, desfăşurată în vara anului 1462. Între 7.000 și 10.000 de oşteni îmbrăcaţi turceşte şi cu torţe aprinse au creat confuzie în tabăra turcilor, care, înspăimântaţi, „se socoteau cu totul pierduţi”. Melodia este puțin mai așezată ca ritm și are multă atmosferă creată de intervențiile lui Cristian Popa la clape. Acest imn îți pune părul pe piept și oferă o doză rapidă de testosteron din secunda în care Vlad începe să cânte în forță următoarele versuri:

Fiu de neam valah, / Ține minte bine / Nu-i nimeni mai viteaz / În lupta decât tine!

Trupul tau, stejarul / Glasul tau e fiara / Brațul tau e stanca / Inima e țara!

Cu Ursan – am ajuns la mijlocul albumului – în această piesă învățăm despre căpetenia haiducească, Radu Ursan zis și “Regizorul” (1700 – 1740). Născut în satul Jupănești din Gorj, a condus cete de lotrii care au oferit dreptatea prin ambuscade, cu arma în mână, atât în județul Gorj cât și în Vâlcea. A făcut parte din marele jaf din Oltenia (1726), alături de luptătorii lui Neagu Papură și Pavel Lotru.

Ursan îi învăța limba română pe prizonierii austrieci după care îi obliga să joace în piese de teatru ca diferite personaje. Contele Maxim von Bindewald este prins și luat ostatic în inițiativa de-al aresta pe Radu și primește rolul iedului cu numărul 4, în versiunea regizorală a haiducului, pentru povestea populară, Capra cu trei iezi, scrisă de Ion Creangă. Radu Ursan se stinge în bătălia de la Caransebeș din 1740, iar balada populară ” Radu Mamii” se presupune că ar fi fost compusă în amintirea lui.

De această dată, avem de-a face cu o compoziție mai jucăușă datorită ritmului ce te îndeamnă să joci hora. Menționez, încă o dată, aportul major al lui Cristian Popa în melodicitatea cântecului prin clapele sale și influențele din folclorul autohton.

Joacă hora mea, străine  / Capra cu trei iezi să-mi cânți

Limba să-mi vorbești ca mine / Altfel vei pieri in munți!

Cântecul haiducului și Fără ea (o melodie inspirată în versuri după mărturiile personale ale lui Nea Niculae din Lădești, Vâlcea) sunt următoarele melodii de pe album pe care le consider asemănătoare ca temă și de ce nu într-o antiteză conceptuală. Separat de ce-au gândit băieții, eu și partenera mea de viață, Amelia am creat un univers paralel, în care cei doi haiduci, despre care cântă cei din CiviC RebelS sunt de fapt același personaj care este urmărit de frații fetei îndrăgite, probabil aflați în potera satului. În versurile din Cântecul Haiducului apare și motivul bine cunoscut nouă din balada Miorița și anume animalul care își sfătuiește stăpânul, de această dată, în locul mioarei este calul tânărului nelegiuit. Ordinea compozițiilor de pe disc considerăm că este inversă. Adică Fără ea este povestea de început, iar Cântecul Haiducului devine concluzia amară a poveștii de amor dintre cei doi. Dorința și dorul voinicului sunt cele care îl fac să fie omorât, în final. Cântecul Haiducului iese în evidență prin dialogul spumos dintre chitară și clapele care imită sunetul de acordeon, iar Fără ea, consider că este hit-ul albumului, Magna Wallachia – ambele creații fiind continuări muzicale inspirate din popor și asemănătoare ca subiect cu clasica interpretare a Phoenix-ului, după poezia lui George Coșbuc, Numai una.

Nu pot fără ea / Nu am viață fără ea / Codrii de-i aprind /Și tot nu mă prind / Fiindcă nu pot fără ea!

Lasa mândra-n sat departe / De trai bun n-ai să ai parte / Dorul te trage la moarte,

Murgul îi vorbea.

Dincolo de neguri este penultimul cântec de pe Maga Wallachia și îl consider magnum opos-ul grupului. O melodie cu impact emoțional care reușește să-mi facă părul de găină atunci când o ascult și realizez ce țară frumoasă avem, prin ce a trecut de-a lungul timpului și cât de mult a fost distrusă în acest deceniu de când conducătorii ei o vând. Mulți români sunt nevoiți să plece și să muncească în alte țări pentru a asigura un trai mai bun familiei lor și așa cum vedem în clipul băieților, din păcate lipsa acestora este adânc resimțită de cei dragi. Copiii cresc văzându-și părinții printr-un ecran de tabletă sau de telefon și nu este uman!

Pentru pasajul de cor, care este o urare și un îndemn în a continua să ne mândrim și să transmitem tradițiile României mai departe, au colaborat cu colegii de breaslă Bogdan Costea (formația DINFIER – Constanța, România) și Max Miller (formația HARMASAR – Chișinău, Republica Moldova).

Așterneți din gânduri / Ale vremilor rânduri / Povești să doinească / Iar zestrea noastră

Să nu se piară-n adâncuri!

Aeternum este melodia care închide într-o atmosferă de poveste discul despre care am scris și în ale cărei versuri se face din nou apel la comuniunea om-natură prin dorința eului liric de-a fi una cu aceasta pe vecie.

Parte din mine s-o arunci / Munților mândri / Să zbor cu vulturii lângă stânci

Lasă-mă-n codrii!

Vocea lui Vlad Valahu Alexandrescu oscilează între varianta aprigă, răgușită c-un ușor growl, pe alocuri care te cheamă să i te alături în bătălie și cea caldă, melodioasă cu care doinește, povestind despre valorile și momentele istorice de mândrie pentru țara noastră.

Gabriel Sucea și Vlad Cioculeasa se duelează în solo-uri, care mai de care mai melodioase și virtuoase, fix ca muschetarii lui Dumas. Florin Chitucea le ține spatele și apără toată hoarda barbară cu ritmurile, break-urile și fill-in-urile sale. Damien Phulpin dă forța melodiilor cu tonul lui de bass și este cel cu care empatizez cel mai mult pe zona de joacă, atunci când urc cu ei pe scenă. El este luptătorul senin care ia capul dușmanului cu zâmbetul pe buze. Cristian Popa oferă atmosfera prielnică compozițiilor rebele prin armoniile și solo-urile claviaturilor sale.

Lăsați în comentarii care este părerea voastră despre trupa CiviC RebelS și muzica lor. Noi ne revedem în curând cu ultima recenzie din acest an. Sunt deschis să-mi lăsați propuneri de albume în căsuța de mesaje.

Foaie verde de susai / Heavy Metal nevăr dai!

ALEXANDRU ARNĂUTU ”VRACIU” (actor, comediant si solist vocal)

este primul comediant din România care îmbină muzica ți impersonările (impressions) actorilor de la Hollywood cu fenomenul de Stand-up Comedy. A participat în 2016 la emisiunile iUmor și X Factor, unde a ridicat publicul în picioare și a primit un “contract în alb” din partea lui Mihai Bendeac pentru a colabora la emisiunea, În puii mei. La finalul anului 2017 l-ați putut vedea în acțiune si la Vocea României în echipa lui Adrian Despot. În anul 2019 a urmat colaborarea cu Romanii au Talent, unde a făcut un moment de Stand-up muzical și a primit 4 de DA din partea juriului. În ultimii doi ani a fost invitat special la iUmor, unde a facut ROAST juraților, imitându-i pe Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone si pe multi altii.