
Începutul anilor 90 a fost foarte prolific în ceea ce privește noul val de formații. După căderea regimului comunist, grupurile Rock au prins curaj și au devenit cât se poate de prezente și vocale în peisajul autohton. Prima echipă care a schimbat macazul spre sonorități mai grele a fost Celelalte Cuvinte cu albumul: Se lasă rău.
Cina dragonului și melodia care dădea numele discului sunt mai agresive comparativ cu primele două albume ale Cuvintelor, având în melodii elemente de Doom și Thrash Metal. Ca o glumă care ține de lumea muzicii Rock românești s-a născut expresia că românii au inventat Thrash Metal-ul cu clape, replică pe care am auzit-o recent într-o discuție legată de vinilul Se lasă rău!
Strigătele puternice ale trupeților, au continuat să apară în fiecare an prin albume din ce în ce mai agresive și tehnice ca instrumental. Se cânta în limba engleză cu speranța de a presta și pe scenele din afara țării, dar și pentru că unii găseau engleza mai potrivită pentru a-și exprima furia și gândurile. A apărut în 1993 albumul conceptual al formației clujene Altar – The last Warning care a zguduit toată scena Metal din România cu riff-urile lui Nimrod și vocea înfricoșătoare a lui Andy Ghost, urmat de Tectonic cu Anomalia (1995), Voltaj cu Pericol de moarte (1996) și de albumul despre care voi scrie astăzi, Neurotica (1994). Chiar și trupele deja cunoscute au lansat albume în forță, Metal-ul devenind un mic trend de moment, vezi Iris 1993 și Holograf cu Stai în poala mea (1995).
După ce Adrian Ordean a început să înregistreze și să producă discuri cu studioul numit Migas Real Compact au apărut și viniluri care sunau puțin mai bine ca producție. Știți că am tot menționat în recenziile mele faptul că pe albumele din anii 80, Electrecordul nu le făcea cinste rockerilor, de cele mai multe ori chitara electrică era undeva în fundal, iar în prim plan erau tobele, basul și vocea. Tot la categoria de albume Rock – Metal reușite din anii 90 îi amintim și pe cei din Conexiuni cu Tot ce-aș vrea să-ți spun, disc despre care am povestit la începutul acestui an.
Patru tineri din Timișoara și-au unit forțele pentru a ne oferi unul dintre cele mai reușite albume de Thrash Metal din această primă perioadă a curentului muzical în România. Componența de pe album era alcătuită din Mihai Breazu (bass și solist vocal), Horea Crișovan (chitară și solo-uri), Florin Cvașa (tobe) și Cristian Giorgevici (chitară armonie). Stelian Acea era responsabil cu pozele băieților, iar Liviu Bulz a semnat desenul de pe coperta discului. Chitara bass, model Rickenbacker era luat de la Ildiko, basistul grupului Metropol și a ajutat să definească sound-ul grupului pe acest material deși pe YouTube am citit tot felul de păreri despre sunetul ciudat al acestui bas.
Melodia care ne introduce în povestea celor din Neurotica este și cea mai cunoscută de către fanii grupului, Evil Eyes. Pornim lent pe ritmul amenințător al intro-ului care mă duce cu gândul la piesa Lack of Comprehension (HUMAN / 1991) a celor de la DEATH sau la Imperiled Eyes (Never Neverland / 1990) a canadienilor din Annihilator. Explozia apare o dată cu riff-ului puternic à la Black Sabbath (Symptom of the universe/ Sabotage 1975). Nu am avut acces la versurile melodiilor, dar din ce am reușit să disting cred că în acest cântec este vorba despre o întâlnire/discuție stranie cu divinitatea sau cu o entitate malițioasă. În cazul în care știți mai bine, vă rog lăsați în comentarii versurile melodiilor de pe acest disc.
Am văzut o filmare cu Evil Eyes cântată live la un festival din perioada când Media PRO și PRO TV organizau și concerte cu trupe Rock, iar atmosfera era aceeași ca la fest-urile cu trupe mari de Metal din străinătate: moriști din plete, circle of death și rockeri cântând.
God save me pornește cu solo-ul de bass al lui Breazu și continuă în zona de Speed Metal cu pedale duble ce sună a mitraliere, M-60. Versurile presupun din nou că sunt în legătură cu dorința de-a se regăsi a eului liric.
God save me now! I wanna be myself again!
Fiecare compoziție de pe acest album are câte o formulă interesantă de bas, chitară și tobă. Solo-urile virtuase ale lui Horea Crișovan complimentează perfect riff-urile grele și supărate ale lui Cristian Giorgievici. Vocea lui Mihai Breazu seamănă mult cu cea a lui Dave Mustaine, așa că recomand acest album tuturor fanilor Megadeth!
Politicians (I want’em down!) este al treilea cântec și are un refren ușor de memorat care rămâne cu tine și anume: I want’em down! Este posibil ca versurile să exprime revolta împotriva sistemului și lipsa de simpatie față de toți politicienii care nu dau semne de umanitate. Iată și o piesă potrivită pentru această perioadă de campanie electorală! Inclusiv solo-ul pare a fi jucăuș și ironic, iar întreaga melodie apare melodică față de restul ideilor muzicale de pe acest disc.
Sorry are un refren obsedant, iar strofele beneficiază de un riff-galop interesant. A patra compoziție a trupei este și cea pe care o reascult cel mai puțin.
Malady are un început de ambient fals în care ne liniștim după atâta nebunie, dar băieții nu se dau bătuți și revin în forță cu riff-uri captivante, schimbări de ritm, modulații și diferite plăceri auditive pentru fanii Metal-ului extrem. Spre final avem și un pasaj de funk cu multe intervenții de solo din partea lui Horea.
The Risk începe în stil militar cu vocea solistului repetând left-right! left-right! ca la instrucție pe ritmul tare și apăsat al tobelor lui Florin Cvașa. Melodia are o voce melodică pe partea de strofă, iar refrenul îmi amintește de stilul trupei Anthrax.
Dont worry be happy este un cover după Bobby McFerrin adaptat la stilul grupului și care dispune și de un clip pe YouTube din cadrul emisiunii IMN (Întâlnirea de la Miezul Nopții) cu Petre Magdin. De menționat pentru această versiune a melodiei este și solo-ul de bas plin de slap-uri al lui Mihai Breazu.
Ultima piesă de pe album, My way?? continuă latura jucăușă și ritmată a găștii din Timișoara cu suflul optimist și versurile care gravitează în jurul dorinței de-a cânta liber și fără restricții într-o țară care știe să îmbrățișeze pe fiecare cetățean așa cum este. Lupta cu sistemul și cei care ne judecă după aparența noastră de rockeri sataniști cu plete, a muzicii ciudate, a aspectului fizic și stilului vestimentar continuă din păcate. La fel cum în anii 70-80 în România comunistă pletele erau interzise și mulți au fost tunși cu forța, așa și în anii 1990 – 2000 au continuat aprecierile de acest gen chiar eu fiind la un pas de a fi tuns în fața clasei de către diriginta mea pentru că aveam părul puțin mai lung. În concluzie, lipsa educației și îndobitocirea pe față a poporului român ne doare și ne afectează în continuare.
Let me play my music
As loud as I can!
Let my hair grow…
Many stupid people after me!
My way!
Let me be!
Obsession, compoziția care închide acest prim album al trupei Neurotica este o instrumentală parfumată cu emoție și dăruire din partea celor 4 membri. După ce am manifestat furia și ne-am răzvrătit preț de opt melodii vine și momentul de liniște și reflecție asupra a ce va fi.
Băieții au lansat încă un album în anul 1998 numit BIO, având un sound schimbat mult spre alternativ și ce era la modă în acea perioadă. Melodia Country of nobody era difuzată des pe postul de muzică ATOMIC TV și astfel am aflat de ei.
Lăsați-mi o părere în comentarii despre trupa Neurotica și cele două albume ale lor. Care sunt melodiile tale preferate de la ei? Ne vedem în vara asta la festivaluri și vă aștept la viitoarele spectacole de Stand up. Urmează o vară plină cu recenzii la filmele cu Sylvester Stallone pe canalul meu de YouTube, Alexandru Arnăutu Vraciu așa că vă aștept și acolo cu un subscribe!
For those about to Rock, I salute You!

ALEXANDRU ARNĂUTU ”VRACIU” (actor, comediant si solist vocal)
este primul comediant din România care îmbină muzica ți impersonările (impressions) actorilor de la Hollywood cu fenomenul de Stand-up Comedy. A participat în 2016 la emisiunile iUmor și X Factor, unde a ridicat publicul în picioare și a primit un “contract în alb” din partea lui Mihai Bendeac pentru a colabora la emisiunea, În puii mei. La finalul anului 2017 l-ați putut vedea în acțiune si la Vocea României în echipa lui Adrian Despot. În anul 2019 a urmat colaborarea cu Romanii au Talent, unde a făcut un moment de Stand-up muzical și a primit 4 de DA din partea juriului. În ultimii doi ani a fost invitat special la iUmor, unde a facut ROAST juraților, imitându-i pe Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone si pe multi altii.