Emanuel Guralivu, un boxer cu pumnii fragili, Editura Charmides, Bistrița, 2012
Am ajuns la cartea asta după 12 ani ani de la apariție, în contextul în care căutam ceva de citit care să nu-mi ia mai mult de 35-40 de minute cât aveam de așteptat într-un mall aglomerat și deloc primitor. Mi-a plăcut sentimentul detașării de zgomotul de afară și mi-am amintit de anii în care mergeam în Rockstadt pentru a citi în riffurile de rock dur. Acum a fost nevoie de căști și de rock instrumental.
Primul croșeu l-am primit în primul minut al primei runde din cele cinci pe care le are cartea. Poezia lui Emanuel Guralivu este una a cotidianului urban în care reflecția din geamurile autobuzelor te duc într-o introspecție prin care:
… mă prefac că înțeleg
tot ce
mi se
întâmplă (lucrările, pag. 7)
Aproape toate poemele se închid într-o notă aforistică semnificativă.
Zbaterea poeziei din „un boxer cu pumnii fragili” – așa cum a ajuns la mine sau cum a rezonat cu cel care sunt – este încercarea de găsire a propriei identități și de conservare a ei, o identitate care riscă să fie contaminată de intervenția familiei, în special a tatălui.
Ca bărbat, te apropii de propriul sine înlăturând sinele tatălui și uneori îi ștergi urmele („dând la o parte cana tatălui din locul lui preferat”(pag 17), „tatăl ascund pe dinăuntru nostru.(pag. 28)) pentru a-ți face văzut și limpezit drumul. Esența tare a personalității noastre este dată de tată, iar esența tare a acestei cărți este dată de către poemele despre tată.
tata mi-a dat și mie să mănânc și să
beau din întunericul acela numai al lui
fiecare zi are cuvintele ei și noi căutăm
tocmai cuvintele care zdrobesc
ca două mâini
retezate
eu și tata
(„ceva după sukorov” pag. 16)
Matricea în care, voit sau nu, ai noștri (sistemic-multigenerațional) ne bătătoresc cărarea și ne direcționează viața, devine încercarea noastră de fi autentici, este ceea ce psihologia numește diferențierea eului – devenită tema centrală a cărții.
Mama cu privirea ei îmi arată golul de
Lângă mine în care ar putea intra o femeie
(…)sunt un păianjen cârpit la repezeală
În pielea tatei. ca o decorație îi stau pe piept în stânga.
(„viermele„ pag. 11)
Printre poemele acestea identitare se strecoară subtil poeme ale unei iubiri intense dar complicate:
ea a adormit
sub noi linia ferată
susură
între sibiu și
brașov
salcâmul din
cârța îmi
înlocuiește sângele
soarele
sfârâie sub
pleoape
(„personalul sibiu-brașov: pag. 33)
Cartea se închide, probabil în același autobuz 41, în care se și deschide, când nepotul își conduce bunicul:
„l-am condus la autobuz și
vocea lui mânioasă alunga moartea
mă voi trezi și eu din patul de moarte
și vocea mea mânioasă va alunga moartea”
(pag. 57)
Mi-a plăcut „un boxer cu pumnii fragili” pentru subtilitatea poetică, pentru acuratețea psihologică a descrierii trăirilor interioare legate, cu precădere, de propria identitate.
CĂTĂLIN STANCIU – fondator, CVO
Psiholog/psihoterapeut și scriitor. Mărturisește despre sine că: „Vreau să înțeleg ceea ce mi se întâmplă, să fiu responsabil cu cei din jur și cu mine însumi. Alexandru Dragomir avea o afirmație, care poate părea dură: „Să nu mor bou” zicea, în sensul de a te înțelege sincer pe tine și pe ceilalți, de a nu fi ignorant cu propriul destin.” A scris pentru Tribuna, Observator Cultural, Revista de Literatură Libris (unde a fost și redactor), Hyperion, Ateneu, Mișcarea Literară, Tiuk, Golan și pentru alte numeroase publicații. A scris cinci cărți de poezie (cele mai recente: „Deliruri”, „Drag-o-Stea” și „Vorbim Rar”), prezent în mai multe antologii și este membru al Uniunii Scriitorilor din România (2018). A susținut peste 150 de seminarii, conferințe, workshopuri pe diverse teme din sfera psihologiei clinice.
