Eseul de față intitulat “Demonologie și alte aspecte de simbolistică ezoterică în romanul Clubul Dumas” este o scurtă prezentare a romanului “Clubul Dumas“ de Arturo Perez-Reverte (născut în 1951) ce are la bază motive arhetipale în strânsă legătură cu maleficul reprezentat prin diferite căi, inclusiv prin intermediul personajelor interesante, deosebite, ce stau sub semnul ocultului.

Scopul acestui eseu este să reliefeze rolul diavolului de-a lungul timpului în cultura umană din perioada Evului Mediu și până în prezent, indiferent de viziunile și caracteristicile ce i-au fost atribuite.

Romanul “Clubul Dumas” scris de Arturo Perez-Reverte îl are ca figură centrală pe Lucas Corso, un vânător de manuscrise rare, care de-a lungul aventurilor sale pricinuite de cele două opere, capitolul 42 (Vinul de Anjou) din “Cei Trei Mușchetari“ și “Cele Nouă Porți Ale Împărăției Întunericului“, are de-a face cu întâlniri cu demoni ori cu oameni în strânsă colaborare cu forțe malefice. Acest Corso este un personaj rescris după faimosul D’Artagnan, dar mult mai puternic umanizat, cu calități și defecte concrete și fără să fie idealizat.

Pe lângă protagonistul Corso, mai apar și alte personaje desprinse din romanele de capă și spadă ale lui Alexandre Dumas-tatăl, reprezentând fie simpatizanți sau dușmani ai eroului. Astfel, Liana Taillefer o întruchipează pe Milady, femeia fatală și atractivă, Boris Balkan este Cardinalul Richelieu modern, iar un actor specializat în roluri secundare, Laszlo Nicolavic joacă rolul noului Rochefort, adversar direct al lui D`Artagnan. Totodată, alături de Corso își face apariția și frumoasa și misterioasa Irene Adler (faimoasa adversară a celebrului detectiv Sherlock Holmes din scrierile lui Sir Arthur Conan Doyle). Asemenea lui Sherlock, Lucas, este atras de enigmatica necunoscută, avidă de literatură și aparent lipsită de o legătură concretă cu misterul în care se adâncise eroul. Mai târziu, aflăm că Irene este de fapt Diavolul, care din motive incerte, îl ocrotește pe erou. Ulterior, este relevat faptul că protecția îi este asigurată  pentru a putea să-și ducă la bun sfârșit misiunea manuscrisului ”Celor Nouă Porți”.

Toată aventura este presărată de referințe către eroi, scriitori sau cărți și manuscrise fără de care istorisirea romanului nu ar fi fost posibilă. Volumul descrie traseul aparent banal al lui Lucas Corso către autentificarea unui manuscris, care se dovedește o călătorie primejdioasă în care majoritatea celor care intră în contact cu el sfârșesc uciși sau dispăruți.

Astfel, vânătorul de cărți se vede forțat să descifreze atât gravurile din manuscris, cât și istoricul acestuia.

Manuscrisul ”Cele Nouă Porți ale Întunericului” reprezintă intriga călătoriei mistice, chiar catabazice am putea spune, dacă luăm în considerare finalul romanului. Încă din titlul putem observa detaliile cu trimiteri mistice datorată numerologiei. Cifra nouă posedă o puternică valență mitologică, aceasta simbolizând sfârșitul unui ciclu sau împlinirea scopurilor. Hipocrat și Pitagora atribuiau acestei cifre o putere miraculoasă cu sensul împlinirii, referindu-se la cele nouă muze din mitologia greacă. Cele trei versiuni ale manuscrisului amintesc în opoziție de Sfânta Treime și de alchimie, prin referința directă la nemurire și la Nicholas Flamel (același personaj este menționat în calitatea sa de alchimist și în romanul “Harry Potter și Piatra Filosofală” de J.K. Rowling).Totodată, cele trei manuscrise diferite prin gravurile conținute sunt doar cheile de acces către adevăratele gravuri pentru invocarea Diavolului și a lumii de dincolo. Aceste gravuri sunt niște reproduceri din ”Delomelanicon”, clasicul cărților de demonologie și al invocării demonice. Reproducerile sunt făcute de Aristide Torchia (autorul manuscrisului tipărit în 1666, an ce cuprinde numărul Bestiei, și Lucifer, sub acronimul ”LCF”).

Tot în legătură cu acest manuscris, apar și alte motive arhetipale, de natură ocultă. Pe legătura de piele a acestuia, apărea ”pentaclul ce împodobea coperțile cărții” (o stea cu cinci colțuri desenată cu ajutorul a cinci linii drepte ce simbolizează cele 5 elemente wicca – aerul, focul, apa și pământul, alături de spirit, care le unește pe primele).

Pentagrama în sine este antică, dar semnificațiile s-au modificat destul de mult de-a lungul timpului. În esență, pentagrama este un simbol religios păgân, precreștin, asociat cu venerarea naturii, iar de obicei dacă încadrează un cap de țap este un simbol al veneratorilor diavolului, oameni ce duc o viață complet diferită față de păgâni.

De asemenea, în antichitate se considera că lumea are două componente esențiale– cea masculină și cea feminină. Zeii și zeițele colaborau pentru a menține echilibrul de forțe (Yin și Yang). Când masculinul și femininul se aflau în echilibru în lume domnea armonia, iar dezechilibrul lor ducea la haos. Pentagrama este componenta feminină a tuturor lucrurilor, un concept pe care istoricii religiei îl numesc „femininul sacru” sau „Zeița”. În sensul său de bază, pentagrama o simbolizează pe Venus/Afrodita, zeița iubirii sexuale și a frumuseții.

Prima pagină a volumului conține titlul latinesc ”De Umbrarum Regni Novem Portis”, iar dedesubt se distinge marca tipografică a lui Aristide Torchia, care reprezenta un copac cu o creangă, lovită de fulger. Un șarpe se încolăcea pe trunchiul acelui copac, înghițindu-și coada, simbolul Ouroboros – simbol al cunoașterii absolute, a cercului magic izvorâtor de înțelepciune. Această marcă era însoțită și de deviza ”Sic luceat lux” , în traducere,  “Așa să strălucească Lumina“. Toate aceste simboluri arhetipale lase să înțeleagă că autorul manuscrisului a încheiat pactul diabolic.

În continuare, cele nouă gravuri reproduse din ”Delomelanicon”, sunt  încărcate de diferite semnificații deja dezvăluite de către autor prin intermediul analizei efectuate de Lucas Corso.

• Un cavaler în armură, călare, se îndreaptă spre o fortificație. Cu un deget pe buze, solicită prudență și tăcere. Reprezintă simbolul tăcerii în filozofia artelor oculte sau păstrarea secretelor.
• Un sihastru în fața unei uși închise, având două chei în mână. Este însoțit de un câine negru (este simbol ocult, find animalul preferat de diavol pentru încarnari.) Un felinar pe jos. Lângă apare un semn asemănător literei ebraice ”Teth”.
• Un pelerin se îndreaptă spre un pod peste un râu. Fortificațiile podului au și uși închise. Dintr-un nor, un arcaș țintește drumul ce duce către pod. Arcașul și arma sa sunt simbolurile armei lui Apollo și a Dianei, al luminii puterii supreme și a mâniei lui Dumnezeu.
• Un bufon cu toiag în fața unui labirint de piatră, ce are o ușă închisă. Trei zaruri  pe jos își arată fațete diferite (1, 2 și 3). Este un simbol din tarot. Bufonul reprezintă o paradigmă a libertății, el fiind singurul om realmente liber și înțelept. În ocultism, bufonul reprezintă mercurul alchimiștilor, trimis al zeilor și conduce sufletele prin Împărăția Umbrelor. Labirintul închis prin două porți este simbol pentru traseul zădărnicit către înțelepciune (trimițând astfel în mod subtil chiar la misterul labirintic în care este aruncat Corso).
• Un avar sau un negustor numără banii dintr-un sac cu aur. În spate, Moartea ține într-o mână o clepsidră și în cealaltă o furcă țărănească. Clepsidra este simbol al vieții care se scurge, al efemerității, iar Moartea este reprezentată cu o furcă deoarece se spune că ea cosește, dar diavolul strânge după ea.
• Un spânzurat precum cel din tarot, atârnat de un picior și cu mâinile legate la spate. E spânzurat de crenelul unui castel, lângă o poartă secretă în zid, închisă. De la fereastră, apare o mănușă de fier ținând o spadă în flăcări.
• Un rege joacă șah cu un cerșetor pe o tablă cu căsuțe albe. Prin fereastră se vede Luna, simbol al ritmurilor biologice, al reînnoirii vieții, al măsurii timpului. Sub această fereastră se bat doi câini, animați de puterea Lunii.
• Lângă zidurile unui oraș o femeie înghenuncheată își oferă gâtul unui călău. În spate o roată a norocului pe care erau trei oameni (unul sus pe roată, altul urcând și celălalt coborând). Femeia îngenuncheată reprezintă decapitarea virtuții, iar roata norocului sau a destinului sugerează rotația lentă, în cerc, ciclică și întotdeauna completă.
• Un balaur cu șapte capete pe care stă călare o femeie dezbrăcată. Ea are o carte deschisă-n mână și o semilună. În spate, un castel pe un deal, e în flăcări, cu poarta închisă. Această ultimă gravură reprezintă o scenă din Apocalipsul lui Ioan (Desfrânata cea mare a Babylonului călărind triumfal balaurul cu șapte capete după pronunțarea numelui Fiarei).

Dincolo de ceea ce putem găsi prin intermediul manuscriselor lui Corso, avem și foarte multe referințe la alte manuscrise sau cărți ce au legătură cu diavolul, cum sunt ”Zohar” (este cartea  ce stă la baza Kabbalei, o metodă, disciplină și școală de gândire ezoterică, care își are originea în iudaism), ”Cartea Lui Enoh” (compusă în secolul al treilea înainte de Hristos). Mai multe concilii de la începuturile bisericii creștine, au considerat că este mai bine să elimine din textele sfinte anumite teme sensibile, cum ar fi ierarhiile divine sau demonice, care puteau degenera în interpretări nedorite. Textul din Noul Testament, Epistola lui Iuda 1.14-15, apare la începutul capitolului 2 din ”Cartea lui Enoh”, carte ce este menționată de multe ori în ”Zohar”), ”Goeția” (”Ars Goetia”. Aceasta conține descrieri ale evocării a șaptezeci și doi de demoni și a devenit faimoasă sub denumirea de ”Cartea Goetiei a regelui Solomon”),   și bineînțeles cartea primită în dar de Corso de la frumoasa Irene, ”Diavolul Îndrăgostit” scrisă de Jaques Cazotte.

Nu în ultimul rând, se fac trimiteri în mod direct la  Alexandre Dumas-tatăl prin diverse speculații. Principala referință este faptul că una dintre ultimele sale amante, Adah Menken, era pasionată de magia neagră și participa la ritualuri satanice. O altă speculație referitoare la romancier e aceea că succesul masiv al scriitorului se datora arhetipului faustian al pactului cu diavolul. Cu alte cuvinte, prodigioasa sa carieră literară s-ar fi datorat pactului cu necuratul.

Spre finele romanului, se relevă tot mai mult originea demonică a personajului enigmatic feminin, Irene Adler, prin insistența descrierii sale misterioase, de la ochii de un verde strălucitor și hipnotizant până la abilitățile ei de luptătoare  îndreptate  împotriva misteriosului Rochefort, capacitatea de seducție și a schimbării caracteristicilor faciale. Corso remarcă tinerețea aparent inocentă a femeii, dar și transformarea trăsăturilor juvenile în riduri în mod instantaneu. 

În încheiere, Corso  și Irene ajung la Varo Borja, cel ce a intrat în posesia gravurilor “Celor Nouă Porți“ pentru a invoca Împărăția Întunericului, în încercarea de a obține înțelepciune și viață veșnică. În cadrul acestei întlâlniri dintre Corso și Borja, avem de-a face cu motivele arhetipale ale incantației, descrise prin ritualuri satanice, cercuri magice și pentagrame. Mai mult, episodul narativ se încheie cu arderea manuscriselor și focul purificator ce-l consumă pe Borja înainte ca acesta să-și ducă la bun sfârșit ritualul.

În concluzie, “Clubul Dumas“ este un roman ce ne relevă o varietate de aspecte despre demonologie și despre ocultism, atât prin prisma personajelor sale foarte bine creionate cât și prin referințe literare, mitologice sau de ordin religios, oferindu-ne astfel o foarte interesantă viziune asupra activităților malefice și felul în care acestea au fost preluate, asociate cu diverse lucruri și credințe, și nu în ultimul rând, cum au fost ele percepute de oamenii de rând de-a lungul secolelor.

Alte romane care prezintă tematica demonologiei și motive oculte sunt ilustrate de “Maestrul și Margareta“ de Mihail Bulgakov, “Biblia pierdută“ de Igor Bergler sau “Codul lui Da Vinci“ de Dan Brown.

ANDREI CRISTIAN CORNEA

Absolvent al masteratului de Inovare Culturală din cadrul Facultății de Litere al Universității Transilvania. Pasionat de scris, atât poezie cât și proză și de continua redescoperire de sine în contextul social și literar actual. În 2021 a debutat cu un grupaj de poeme în revista Astra – Literatură, arte și idei și cu volumul Dantela viselor macabre la editura Magic Print, fiind reeditată în 2023 la editura Eikon, București. preocupat de călătorii, culturile și mitologiile lumii, dualismul firii umane și depersonalizarea individului, chestiuni ce sunt de multe ori ilustrate în scrierile sale.