Vlad Beu, născut la Mediaș, județul Sibiu, programator și dezvoltator de jocuri video, a debutat în vara anului 2022 cu un volum de poezii publicat la editura Tracus Arte, intitulat Mamifere subatomice. Până în momentul debutului, Vlad și-a făcut în mod conștiincios simțită prezența pe diferite platforme online prin intermediul grupajelor de poezii.
După cum ne sugerează atât coperta volumului cât și scriitura, poetul ne transportă din primele versuri într-o lume specific urbană. Foarte important și bine creionat este faptul că atmosfera volumului ne este înfățișată ca într-un fel de joc de explorare în care Vlad se ia la întrecere cu divinitatea într-o lume aflată încă în stadiul de construcție, pe marginile cărora se află mereu câte un
side quest „nu și-a bătut capul să implementeze / să dea un sens, să lege firele / acelor părți unde a presupus / că nicio pată de lumină / nu va ajunge / vreodată” (la început (nu) a fost cartierul, p.5);
o junglă de blocuri și alei ce vine la pachet cu propriile-i legi guvernatoare
„cuiul, ni se atrage atenția, se pasează întotdeauna / în sensul acelor de ceasornic” (cu un cui mai aproape de tine, p. 7)
și de asemenea populată cu fizionomii de oameni agitați sau în așteptare ca niște pete de culoare pentru imaginile de fundal
„treci direct la subiecte tari / ca și cum ai lipsit doar cinci minute / ai fost la buda de la colț de unde te-ai / întors zenificat / îmi spui că l-ai găsit / pe dumnezeu pe-acolo / ești o undă / vibrezi pe frecvența universului” (buda de la colț , p.16).
Teme precum relația cu divinitatea, realitatea virtuală și viața într-un oraș suprapopulat sunt atotprezente, ca să folosim un termen asociat divinului. Temele acestea sunt de asemenea acompaniate de un limbaj potrivit atmosferei create fiind o combinație de limbaj mai dur, pe alocuri vulgar, împânzit de cuvinte specifice domeniilor tehnice sau științifice, folosite parcă special să ne ilustreze discrepanțele genezei lumilor.
Desigur, avem de-a face cu anumite zone periferice din București „modestul meu bucurești / are cearcăne în țesături” unde locuiesc mulți tineri, cu toții în căutare de speranțe și pasiuni „în coaja orașului ne înfigem colții tineri / e felul nostru stângaci de a căuta miezul ascuns/ mamelonul invizibil, îndărătnic / în contrapartida pasiunilor noastre” (ambele citate din modestul meu bucurești, p. 26).
În completarea vieții urbane Vlad se folosește de amintiri din perioada comunistă, acordând atenție imaginilor copilăriei, acestea fiind încetul cu încetul alterate, dacă pot spune astfel, de noi amintiri ale unei vieți restructurate de apariția calculatoarelor, al internetului
„țipă bunica din orez / din oled se desprind / abisuri care taie sunt / doruri / lacrimi din cioburi / regresii / în morții mă-sii […] / mai departe nimic nu-i / e doar pop-up-ul / you have a new memory, futu-i”(boabe de orez, p. 32)
și implicit a jocurilor video
„de la etajul 8 privesc hipnotizat fluviul / are dreptatea lui filozoful / de level mare / pentru noi peste tot / no fall damage-ul a fost activat” (fractali ieșiți din matcă, p. 35).
Majoritatea imaginilor surprind prin forța construcțiilor lor, mai ales că spre finalul volumului realitățile se întrepătrund, eul rămânând să se obișnuiască, să se lupte cu propriul destin
„îmi spun că realitatea e singura mea variantă / de a rămâne împreună / încerc să mă obișnuiesc / mă încurajez / o condamnare pe viață în matcă / mai bună decât posibilul nimic / al celorlalte vieți / care mi-au răsărit în timpul / vieții” (am simțit opusul realității sub piele, p. 62).
Volumul Mamifere subatomice manifestă un discurs clar și puternic conturat, bine închegat și surprinzător prin îmbinarea elementelor tematice și a atmosferei create din această parte neîncepută a realității.
ANDREI CRISTIAN CORNEA
Absolvent al masteratului de Inovare Culturală din cadrul Facultății de Litere al Universității Transilvania. Pasionat de scris, atât poezie cât și proză și de continua redescoperire de sine în contextul social și literar actual. În 2021 a debutat cu un grupaj de poeme în revista Astra – Literatură, arte și idei și cu volumul Dantela viselor macabre la editura Magic Print. Este preocupat de călătorii, culturile și mitologiile lumii, dualismul firii umane și depersonalizarea individului, chestiuni ce sunt de multe ori ilustrate în scrierile sale.