„Om și iubire” (ediție bilingvă neerlandeză – română) de Monika M. Joras este prima carte care apare sub egida Asociației de Psihologie și Cultura „Oedip” (Brașov 2025) în traducerea Cristianei Oprișescu.
Așa cum scriam pe coperta 4 a cărții: „Monika M. Joras este medic psihiatru, psihoterapeut sistemic și asta se simte pe deplin în poezia sa. Stilistic se înscrie în linia lirică de dragoste și sapiențială a lui Rabindranath Tagore și Rumi. Prin „Om și iubire”, Monika M. Joras devine un menestrel al iubirii universale, nu doar al celei erotice, care însoțită de știință se transformă în calea sigură spre vindecarea suferințelor fizice și sufletești. Monika M. Joras ne propune o poezie delicată în care iubirea nu este doar un catalizator, ci sursa primară, vitală a vindecării. Poezia sa ne aduce seninătate și limpezime în vremuri aspre”.
Poezia Monikăi mi-a oferit aceeași senzație pe care am avut-o după ce am citit Ana Blandiana – „Se face liniște în mine” (Humanitas, București 2024) și Mircea Cărtărescu – „Nu striga niciodată ajutor” (Humanitas, București 2023), în sensul că poezia de aici este un mod de a te dezvălui, de a împărtăși de a te face cunoscut pentru că este o poezie a generozității. Limbajul clar, limpede dă o stare de bine, de liniște.
„mă numești menestrel un om care cântă iubirea cu uimire și plin de iubire pentru om și pentru darurile sale minunate puternice și plăpânde o parte din firea umană nu mă numi poet numește-mă iubire primesc cuvinte și le dăruiesc celorlați ca un menestrel.” (Viziune, pag. 21)
Sunt câteva teme predominate în poezia Monikăi: iubirea sub toate formele ei (senzuală, față de om, față de divinitate), dar având ca finalitate un scop terapeutic implicit: bunăstarea sufletească, fragilitatea umană ca forță și ca mobil spre împlinirea de sine, conexiunea dintre toate ființele vii și apropierea de pământul mamă ca sursă a vieții. Asta mă duce cu gândul la mișcarea Flower Power de la mijlocul anilor ‘60 cu trimitere la Gaia, zeița primordială, cea care este mama tuturor, inclusiv a Pământului. Poetul devine un facilitator spre metazic, dar și un orgon cu încărcătură protectivă.
„vrăjitor al unor izvoare adânci și nevăzute lasă-ți ochii să strălucească dinții să scrâșnească lacrimile să curgă tu curgi ca un râu fiecare cuvânt te plămădește și mă atinge pe mine ascultătorul și îmi schimbă vizibil bătăile inimii sufletul și undele lui eu ard în interior fiecare cuvânt plămădește ceva în mine„ (Poetul, pag. 33)
Poezia Monikăi M. Jorans este una minimalistă, de o simplitate stilistică aparentă, dar cu o puternică încărcătură psihologică, o oarecare sfială în exprimare. Monika își însoțește cititorii în același mod cu care o face cu pacienții săi, oferindu-le blândețe și înțelegere.
„Om și iubire” este ca o tehnică de terapeutică, o scrisoare către cititor și de aceea este recomandată și psihoterapeuților.
CĂTĂLIN STANCIU – fondator, CVO
Psiholog/psihoterapeut și scriitor. Mărturisește despre sine că: „Vreau să înțeleg ceea ce mi se întâmplă, să fiu responsabil cu cei din jur și cu mine însumi. Alexandru Dragomir avea o afirmație, care poate părea dură: „Să nu mor bou” zicea, în sensul de a te înțelege sincer pe tine și pe ceilalți, de a nu fi ignorant cu propriul destin.” A scris pentru Tribuna, Observator Cultural, Revista de Literatură Libris (unde a fost și redactor), Hyperion, Ateneu, Mișcarea Literară, Tiuk, Golan și pentru alte numeroase publicații. A scris cinci cărți de poezie (cele mai recente: „Deliruri”, „Drag-o-Stea” și „Vorbim Rar”), prezent în mai multe antologii și este membru al Uniunii Scriitorilor din România (2018). A susținut peste 150 de seminarii, conferințe, workshopuri pe diverse teme din sfera psihologiei clinice.
