Mihaela Stanciu, doctor în litere și membră a Uniunii Scriitorilor din România (2020), ne prezintă un elegant volum de versuri apărut la editura Neuma în 2024: Casa surprizelor.1 Pe coperta a patra întâlnim un text scurt, dar convingător, semnat de Horia Gârbea: „Noul volum de poezie semnat de Mihaela Stanciu este impregnat de talentul și forța autoarei, trăsături evidente ale fiecăreia dintre cărțile sale, dar și de o puternică nostalgie. Copilăria bântuie ca o fantomă neliniștită „casa surprizelor” în care totul a devenit cunoscut, dar neliniștea de altădată se lasă retrăită intens. Poeta își caută cu o sensibilitate dureroasă angoasele altei vârste „dorm într-o casă mare și nu mă mai sperie nimic/ nu mai e o casă a surprizelor/ de unde am ieșit târându-mă în genunchi”. Le regăsește cu voluptate tristă în versuri simple, dar impresionante. Dacă este adevărat că numărul poeziilor din carte este cel al anilor autoarei, textele ei apar marcate de o tinerețe vibrantă pe care are puterea să și-o păstreze.”
Până să intrăm în miezul problemei, ar trebui să menționăm palmaresul autoarei: Hortensia Papadat-Bengescu în oglinda prozei de tinerețe (Editura Pro Universitaria, 2015, debut editorial bazat pe teza de doctorat), Noțiuni de limbaj tehnic pe înțelesul străinilor (Editura Pro Universitaria, 2016), Azi cânt jazz (Editura Casa de pariuri literare, 2016, debut în poezie), Vremea semnelor de carte (Editura Neuma, 2019).
Înainte de a începe analiza propriu-zisă a volumului aș mai adăuga, în total acord cu cele scrise de Horia Gârbea, că volumul se prezintă ca o introspecție și o introiecție. Acestea se văd cel mai clar în poezia eponimă Casa surprizelor (p.13), iar cel mai edificator vers ar fi „nu mai e o casă a surprizelor” care, pe lângă nostalgie, amintește și de un regret aproape anxios, întocmai ca orice amintire despre o copilărie fie ea și terifiantă.
Volumul este extrem de consecvent: începe cu o trimitere la divinitate și se încheie tot cu o astfel de trimitere. Lucru total neîntâmplător cu mijlocul acestuia, care abundă în motive geografice, de regulă muntoase. Nu degeaba și mottoul volumului se referă tot la acest subiect înălțător: „Muntele te învață să prețuiești mai mult viața!”. Simbolistica înălțimii muntoase fiind tocmai o apropiere de divinitate, iar dusă la extrem: o axis mundi.
Întâlnim în toponimia cărții: Ciucaș (p. 7), Pădurea Letea (p. 11), Valea Albă (p. 18), Baia de Fier (p. 30), Bușteni (p. 40) etc. Iar formele de relief sunt mai mult înalte decât întinse: muntele (pp. 9), valea (p.12, 18), creasta (p. 12), dealul (p. 26), piscul (p. 40), vârful (p. 41), prăpastia (p. 41), peisajul alpin (p. 45), etc. Toate acestea nu reflectă decât existența pe verticală a autoarei și dorința de a ajunge cât mai sus, indiferent ce înseamnă aceasta.
Un alt motiv recurent, dar tot legat de înălțimea lucrurile de care se înconjoară poeta, este cel al căderii în gol, care poate amintește de acel vis în care ne aflăm pe punctul de a cădea sau ne aflăm chiar în cădere și din care ne trezim cu tot corpul, brusc, spontan. Sau, poate mai degrabă, căderea în gol amintește (așa cum se întâmplă cu simbolurile când încercăm să le analizăm) de ceva opus, și anume de înălțare. Fapt semnalat și în poezia Urcuș: „am zis vino, uită-te, aruncă-te în gol/ și vei prinde aripi” (p.32). Motivul mai apare răzleț: „astăzi plouă pe înălțimi/ și-mi place să mi se spună că nu am limite/ m-arunc în gol și coarda care mă ține/ e cordonul ombilical dintre mine și munte” (p. 17), „mă ajuți să mă arunc în gol/ și-n bătaie vântului simt că nu mor” (p. 29), „anii 2000/ muguri de lumină/ cădere în gol” (p. 38).
După o lectură și o relectură, volumul Mihaelei Stanciu îți lasă sentimentul firesc al nostalgiei (originilor) și tendința să deschizi fereastra și să privești în sus.
1 Mihaela Stanciu, Casa surprizelor, editura Neuma, 2024, Apahida, Cluj.
Cosmin Andrei Tudor – scriitor, bibliotecar, doctorand
A absolvit Facultatea de Chimie a Universității din București, specializarea Biochimie tehnologică. Are, la aceeași facultate, un masterat de Chimia medicamentelor și produselor cosmetice. În prezent este student doctorand în cadrul Școlii Doctorale din cadrul aceleiași facultăți. A profesat pe postul de chimist-analist în industria farmaceutică, departamentul cercetare-dezvoltare, iar în prezent este bibliotecar în cadrul Bibliotecii Comunale Chiajna. Volume. Poezie: Ochilor verzi, editura Cartea Românească (2019), Ludi, Neuma (2021), Jurnal poetic, Neuma (2023). Teatru: Teatru: Ultimul viorist, Statuile, Răsăritul și apusul unui nebun, Berg (2020). Proză: Balerina, editura Neuma (2021). A publicat în mai multe reviste din țară: România literară, Neuma, Ramuri, Acolada, Expres cultural, Caiete silvane, Litere, etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București – Poezie, din 2020.
Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Cartea de debut (Ochilor verzi) pe anul 2019, Premiul Special la Turnirul de Poezie „Cununa de lauri de la Muntele Athos”, Premiul Scriitorul lunii septembrie 2022 (la Gala Scriitorul anului), Premiul II Secțiunea consacrați – proză la Festivalul-Concurs național de literatură „Alexandru Macedonski” 2022.
