Am primit de la poetul Decebal N. Todăriță cel mai recent volum al său de versuri: 18 semne pe Țesătura Luminii[1], apărut în 2026. Observ că rămâne fidel editurii Eikon, unde a mai publicat două volume de versuri: Vise presate (2016) și Multivers (2022).
Într-o conversație privată mi-a spus despre ce este volumul (de altfel, scrie și la începutul acestuia) și ce structură are. Pentru fiecare zi de naștere a fiicei sale a scris câte un poem. A scris până la majorat (18). Ceea ce înseamnă că numărul redus al acestora rarefiază volumul, dar nu se simte acest lucru. A grupat poeziile în trei părți. Prima parte, Sâmburi de lumină, cuprinde numai patru poeme; poeme care mi-au amintit de unele poezii ale poetului „mut ca o lebădă”, Lucian Blaga, când scria despre fata lui. A doua parte, Glasul rimelor în jocul vârstelor, cuprinde șase poezii cu rimă, jucăușe, ludice, numai bune pentru primii ani din copilărie. A treia parte, Miez de lumină, cuprinde ultimele opt poeme. Și această ordine este interesantă: 4, 6, 8. Nu este aceasta o progresie aritmetică pară?
Volumul poate fi citit în fel și chip. Eu m-am gândit la un parcurs inițiatic dublu: din perspectiva tatălui care îmbătrânește și din perspectiva copilului, care de asemenea îmbătrânește, dar altfel. Se simte legătura dintre cei doi care traversează acest pariu inițiatic împreună.
Timpul în care a fost scris acest volum (18 ani) poate fi, de asemenea, un pariu. În aproape două decenii se schimbă multe. Stilul se schimbă. Poate viziunea asupra lumii. Și se simte această schimbare cu cât parcurgi mai mult volumul. Sunt sigur că nu știa când a scris prima poezie unde se va ajunge cu acest demers, cum foarte bine nu ar putea ști nici cel mai consecvent și monoton poet, pentru că suntem supuși, nu-i așa?, cu toții celei de-a II-a legi a termodinamicii. Lucrurile nu pot fi prevăzute.
De asemenea, o premieră pentru mine, am fost surprins când am găsit un cod QR în corpul poeziei cu numărul 17. De-a dreptul inedit! L-am scanat, desigur.
În concluzie, comentariul meu nu vrea să analizeze textul lui Decebal, ci este, mai degrabă, o prezentare a acestuia. Voi încheia într-o notă din sfera mitului:
brațele mamei, cuibul reîntoarcerii
brațele tatălui, poarta deschisă a lumii (pag. 16)
[1] Decebal N. Todăriță, 18 semne pe țesătura luminii, editura Eikon, editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, 2026.
Cosmin Andrei Tudor – scriitor, profesor, doctorand
A absolvit Facultatea de Chimie a Universității din București, specializarea Biochimie tehnologică. Are, la aceeași facultate, un masterat de Chimia medicamentelor și produselor cosmetice. În prezent este student doctorand în cadrul Școlii Doctorale din cadrul aceleiași facultăți. A profesat pe postul de chimist-analist în industria farmaceutică, departamentul cercetare-dezvoltare, iar în prezent este profesor.
Volume. Poezie: Ochilor verzi, editura Cartea Românească (2019), Ludi, Neuma (2021), Jurnal poetic, Neuma (2023). Teatru: Teatru: Ultimul viorist, Statuile, Răsăritul și apusul unui nebun, Berg (2020). Proză: Balerina, editura Neuma (2021).
A publicat în mai multe reviste din țară: România literară, Neuma, Ramuri, Acolada, Expres cultural, Caiete silvane, Litere, etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București – Poezie, din 2020.
Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Cartea de debut (Ochilor verzi) pe anul 2019, Premiul Special la Turnirul de Poezie „Cununa de lauri de la Muntele Athos”, Premiul Scriitorul lunii septembrie 2022 (la Gala Scriitorul anului), Premiul II Secțiunea consacrați – proză la Festivalul-Concurs național de literatură „Alexandru Macedonski” 2022.
