Volumul de versuri al lui Așer Negoi[1] ne propune un lung șir de căutări, atât ale stilului, cât și ale sinelui. Poate că este firesc să fie astfel, având în vedere că De vorbă cu… timpul reprezintă debutul său editorial. Încă de la începutul periplului nostru, suntem avertizați de profesia serioasă a tânărului poet: „Privește-mi mâinile străpunse/ De bisturiu, condei și o hârtie!” – Vivis per me, Așer fiind și student la medicină. Tendințe spre anatomie și fiziologie mai întâlnim pe parcursul volumului: „Vreau să excit toți neuronii/…/Să zbârnâie în cap axonii” – Rugăciunea Pământului sau „Tentacule sinaptice se conectează/ Creând trasee vagi de anxietate” – Întunericul din min(t)e. Tot la începutul cărții găsim și „prima poezie scrisă” a autorului la vârsta de 11 ani. O poezie naivă, tipic vârstei, dar care arată de unde a plecat și unde a ajuns autorul, restul poeziilor originând din ea. O dovadă a căutării poate fi și utilizarea combinațiilor clișeice de rime de tipul treci-reci-seci, trece-rece, drum-acum-fum etc., care fac totuși parte din începuturile fiecărui poet.În această căutare găsim un eu jucăuș, un eu pamfletar, un eu ironic, ludic, patetic, curios, fascinat de lumea din jur. Simțul pamfletar se simte în chiar pamfletul pentru celebra Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga, un poem intitulat Eu nu anihilez coronavirusul din lume și în care celebrele patru motive blagiene „și flori și ochi și buze și morminte„ se reduc la trei și se schimbă în „în aer, tuse și strănuturi”, iar programatica taină într-o „spaimă” de moment. Patetismul lui Așer se simte față de mamă, față de patrie și chiar față de poezia însăși, pe care o consideră, pe drept cuvânt, sacră.O altă caracteristică a eternei căutări de sine o reprezintă și poezia din prima jumătate a cărții Pseudo ego, în care domină întrebarea „Cine sunt eu?”. Întrebarea la trecut a fost pusă o singură dată. Ambele mascând pe o treia, la viitor: Cine voi fi eu? Deci, cine este Așer Negoi? „Un vis frumos păstrat sub formă de icoană.” – din aceeași poezie. O contradicție? Evanescența visului amalgamată cu perenitatea icoanei? Contradicție firească pentru cei aflați la granița dintre știință și poezie. Volumul se încheie tot cu o poezie despre sine, intitulată Alter ego, ceea ce confirmă cele spuse mai sus. Fără a avea o metafizică anume, volumul lui Așer sondează realitatea imediată și, mai important, pe cea intimă, interioară a sinelui. De remarcat că spre sfârșitul cărții renunță la versurile în rimă și trece la versul alb, punct ce poate marca o nouă etapă a scrisului său.
[1] Așer Negoi, De vorbă cu… timpul, Editura Litera Graf, București 2022.
Cosmin Andrei Tudor – scriitor, bibliotecar, doctorand
A absolvit Facultatea de Chimie a Universității din București, specializarea Biochimie tehnologică. Are, la aceeași facultate, un masterat de Chimia medicamentelor și produselor cosmetice. În prezent este student doctorand în cadrul Școlii Doctorale din cadrul aceleiași facultăți. A profesat pe postul de chimist-analist în industria farmaceutică, departamentul cercetare-dezvoltare, iar în prezent este bibliotecar în cadrul Bibliotecii Comunale Chiajna.
Volume. Poezie: Ochilor verzi, editura Cartea Românească (2019), Ludi, Neuma (2021), Jurnal poetic, Neuma (2023). Teatru: Teatru: Ultimul viorist, Statuile, Răsăritul și apusul unui nebun, Berg (2020). Proză: Balerina, editura Neuma (2021).
A publicat în mai multe reviste din țară: România literară, Neuma, Ramuri, Acolada, Expres cultural, Caiete silvane, Litere, etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București – Poezie, din 2020.
Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Cartea de debut (Ochilor verzi) pe anul 2019, Premiul Special la Turnirul de Poezie „Cununa de lauri de la Muntele Athos”, Premiul Scriitorul lunii septembrie 2022 (la Gala Scriitorul anului), Premiul II Secțiunea consacrați – proză la Festivalul-Concurs național de literatură „Alexandru Macedonski” 2022.
