sad senior man with white beard in forest
0 6 minute 2 luni

Paralela pe care o vom face va fi între volumul de debut și cel mai recent volum al poetului Emilian Iachimovski, adică între Fiul risipit[1] și Eu sunt aproapele tău[2]. Paralela este înșelătoare asemenea unei raze de lumină prinsă între două oglinzi: se reflectă din ce în ce mai mult; astfel că paralela noastră nu se oprește la cei 24 de ani care despart volumele luate în vedere, ci se dublează.

Fiul risipit apare în 1999 și este, de fapt, o culegere de poeme strânse vreme de 20 de ani: de la primul poem, scris în 1975, și până la ultimul, din 1995. Fiind vorba despre o perioadă lungă de timp, am putea face o paralelă între primul și ultimul poem al volumului, dar nu o vom face, pentru că acesta este foarte unitar, păstrându-și structura poetică. Volumul ni se înfățișează, mai degrabă, ca un serios tratat de optică poetică. Leitmotivul luminii nu are valoarea gnoseologică pe care o avea în opera lui Blaga, ci mai degrabă este un instrument, un bisturiu, cu ajutorul căruia poezia este analizată în profunzimea ei. Lumina și oglinda care o răsfrânge. Notele de subsol (abundente, de altfel) întăresc această impresie. Aflăm de aici o altă fiziologie, o altă anatomie, o altă fizică a poeziei: „un poem trecut printr-o prismă de cristal generează dispersia poeziei”, adică „poezia este o oscilație a Luminii”. Plasticitatea graficianului și pictorului de icoane o regăsim și în poezie:

„Sfârșind în selenarul bulb/ atâtea începuturi/ eu ca o arcă/ mă scufund/ într-un potop de fluturi”, „Se zăreau oamenii întorcându-și/ ceasurile pe partea cealaltă/ ca foile unui ziar”, „Ca o sabie ziua/ să-mi atârne de șold”.  

Iar din ipostazele luminii avem: „prin venele luminii”, „mugetul luminii”, „Iată naufragii de lumină”, „Am gust de lumină stinsă”, „Dar cel ce înțelege lumina/ e o rană pe trupul Domnului/ străluciferind”. Lirismul lui Emilian, în acest volum de debut, îl simțim ca pe o răsfrângere interioară a realității exterioare. Lucrurile se vor schimba în cea de-a doua carte. Volumul, în fine, este o coborâre în „citoplasma luminii”, de unde iese, inevitabil, „clo ro fi liu”.

Tema mai puțin abordată în primul volum a singurătății este analizată, în detaliu, în volumul din 2023. Culmea, Emilian se risipește mai mult în Eu sunt aproapele tău decât în Fiul risipit. Lectura volumului, în totalitatea sa, ne dă impresia unui consum liric interior, care se răsfrânge în exterior. Poate și datorită poemelor (majoritatea lor) care încep cu persoana întâi singular: „nu mai sunt stăpân pe uimire”, „vomit ceva, ceva necomestibil sau viu”, „strivesc un zâmbet în colțul urii”, „arăt ca prelungirea unui vis”, etc. Dacă în volumul de debut lumea poetică a lui Emilian se învârtea în jurul luminii, aici totul se învârte în jurul gării, punct de intersecție și de început-sfârșit, și al singurătății. „Gara e o veche vitrină pe un maidan/ în care nu mai funcționează nimic”, „În gara noastră vin trenuri/ din care nu coboară nimeni”. Aceasta este gara lui Emilian: simplă, părăsită, prăfuită, pulbere și praf. Singurătatea, pe de altă parte, este cât se poate de nuanțată: avem „oameni carbonizați de singurătate”, a căror singurătate „trebuie atinsă încet/ precum coarnele delicate ale melcului”, doar pentru ca „sângele/ să ți se transforme în singurătate” la rândul tău. De asemenea, volumul are un iz melancolic al copilăriei și al dragostei: „o urăsc din adâncul iubirii mele”.

Contrar definiției dreptelor paralele, am descoperit un poet care s-a intersectat cu aceleași motive de-a lungul vremii, dar care a reușit să le dea iar și iar un alt sens, niciodată la fel. 


[1] Emilian Iachimovski, Fiul risipit, editura Prier, 1999.

[2] Emilian Iachimovski, Eu sunt aproapele tău, editura Oscar print, 2023.

Cosmin Andrei Tudor – scriitor, bibliotecar, doctorand

A absolvit Facultatea de Chimie a Universității din București, specializarea Biochimie tehnologică. Are, la aceeași facultate, un masterat de Chimia medicamentelor și produselor cosmetice. În prezent este student doctorand în cadrul Școlii Doctorale din cadrul aceleiași facultăți. A profesat pe postul de chimist-analist în industria farmaceutică, departamentul cercetare-dezvoltare, iar în prezent este bibliotecar în cadrul Bibliotecii Comunale Chiajna.

Volume. Poezie: Ochilor verzi, editura Cartea Românească (2019), Ludi, Neuma (2021), Jurnal poetic, Neuma (2023). Teatru: Teatru: Ultimul viorist, Statuile, Răsăritul și apusul unui nebun, Berg (2020). Proză: Balerina, editura Neuma (2021).

A publicat în mai multe reviste din țară: România literară, Neuma, Ramuri, Acolada, Expres cultural, Caiete silvane, Litere, etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București – Poezie, din 2020.

Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Cartea de debut (Ochilor verzi) pe anul 2019, Premiul Special la Turnirul de Poezie „Cununa de lauri de la Muntele Athos”, Premiul Scriitorul lunii septembrie 2022 (la Gala Scriitorul anului), Premiul II Secțiunea consacrați – proză la Festivalul-Concurs național de literatură „Alexandru Macedonski” 2022.

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...