Pe data de 30 mai 2024 trupa Celelalte Cuvinte a re-re-re-relansat cel mai reușit disc al lor din anii 90 într-o ediție aniversară limitată împreună cu booklet-ul cu versuri, un sticker și două variante live ale melodiilor: Armaghedon și Neam Blestemat, întreg materialul fiind remasterizat de Marius Pop (actual chitarist al trupei).

Voi povesti în cele ce urmează despre experiența pe care am avut-o în gimnaziu, când am descoperit acest album pe care îl consider și astăzi ca fiind unul dintre cele mai reușite apariții Heavy Metal, de după 1989, dacă nu chiar cel mai reprezentativ album al acestui gen muzical.

Ne întoarcem, în timp, în anul de grație 2000 când muzica Pop și Dance erau la mare căutare, și așa cum am mai scris în alte articole, începusem să fac schimb de casete și CD-uri cu unii colegi din același liceu.

După o preselecție pentru emisiunea, Ploaia de stele (TVR), unde am cântat melodia Somn bizar (Iris) am început să am puțină notorietate prin școală ca ală care a cântat ca să apară la TV. Într-o zi, când eram în recreație și fredonam ceva pe holul din fața clasei mele, am observat că sunt urmărit cu interes și curiozitate de un băiat al cărui nume aveam să aflu mai târziu că este Ionuț și care a recunoscut ce melodie cântam și anume, Lună plină tot de la Iris. Ușor, ușor am început să fim amici și să facem schimburi cu muzici, el având o colecție mai mare decât a mea, de la fratele lui, Mihai. Și uite, așa am auzit de Painkiller, Presence, Come taste the band, Forbidden și de alte albume care au influențat genul muzicii Rock și Metal. Amândoi ascultam multă muzică Rock din România am început să povestim și despre grupurile autohtone. Auzisem de Celelalte Cuvinte, dar nu ascultasem încă niciun album de la ei, așa că Ionuț mi-a adus în următoarea zi la școală casetele cu Vinil, Ispita și Armaghedon. Când am văzut coperta casetei reinterpretată de Andras Bitay și Claudiu Botez, după tabloul pictorului olandez, Hieronymus Bosch, am rămas fascinat crezând că trupa cântă ceva foarte agresiv ca Black sau Death Metal, genuri pe care la acea vreme nu le ascultam. Inspirați de imaginile înfiorătoare ce se difuzau pe posturile TV, fără a fi cenzurate, din războaiele Republicii Socialiste Federative Iugoslavia (1991-1995), băieții din trupă au venit cu ideea melodiei și tot odată cu titlul următorului disc, Armaghedon apărut în anul 1994 la casa de discuri Vivo.

Caseta începea cu poezia lui Vintilă Ivănceanu, Cor de copii, recitată de Florian Pittiș care inițial m-a speriat din cauza efectului adăugat pe vocea actorului, dar reușește și astăzi să mă introducă cu pielea de găină în povestea albumului.

S-a-ntors tata din război / Fără cap, fără cap, / Noi ne-am dus pe la vecini, Țopăind, țopăind, / Și ne-am lăudat că tata / N-are cap, n-are cap. (…)Popa a cantat frumos, / După carte, după carte / Apoi am plecat acasă /Fără tata, fără tata.     

Riff-ulsavuros al melodiei Armaghedon împreună cu pedalele duble care parcă simbolizează rafalele de mitralieră și cu basul arțăgos își făceau loc în inima mea și deschideau perfect prima față a casetei, reprezentând o metaforă a vieții în sine.

Lupta finală dintre bine și rău, viață și moarte se dă pe pământ, ironia fiind prezentă în versurile din refren în care ura coboară printre oameni tocmai din podiumul de unde se citește Evanghelia, se ține predica și se spune Rugăciunea Amvonului prin care se slăvește credința și binele. Răul războiului este produs cu scopul binelui suprem de pace și înțelegere între oameni și popoare, deci o luptă individuală pentru un rezultat general.

Dintr-un amvon ura coboară-ntre noi / Neam și soi, noi între noi,

la Armaghedon…

În cele din urmă, viața oricum chinuitoare ne îndreaptă pe toți către bătălia apocaliptică din ziua Judecății de Apoi (Armageddon).

N-am putea cumva, să mai stăm, oare nu prea degrabă, prea ușor, ne îndreptăm spre Armaghedon / Ca și cum nici măcar nu am ști că-i scris așa:

E ultimul drum…

Pe partea instrumentală, auzim un dialog amplu dintre clapele lui Tiberiu și chitarele lui Călin, iar în finalul melodiei după ce lupta s-a terminat, avem un solo de chitară acustică, în timp ce în fundal se aud pe rând explozia unui proiectil și prăbușirea unui avion. Tot acest outro îmi amintește și de finalul melodiei Heaven and Hell (Black Sabbath).

Neam Blestemat este următoarea compoziție care continuă ideea luptei către un mai bine, posibil occidental (prin prisma versului: Dacă gândul mi-e dus tot la apus), dar în a cărei realitate nu se întrevăd prea multe posibilități, generând oboseală psihică și frustrare.

Istovit doar de mult prea-n zadar ce mă zbat (…) Şi mereu aţipit – neam blestemat!  Mi-ai aşternut poate / Un coşmar care nu mai are sfîrșit!

În intro-ul dezarmant al melodiei, timpanele folosite mă ajutau să-mi imaginez câmpul de luptă unde se aud sunetele impunătoare ale artileriei. Între a doua și a treia strofă mărturisim un pasaj instrumental de calibru în care Marcel Breazu oferă o formulă de bass interesantă, preluată mai apoi și de chitară. Finalul compoziției este marcat și de prezența clapei printr-un solo virtuos al lui Tiberiu Pop.

Conflictul interior al eului liric (perspectiva din care primim emoțiile celui care a scris versurile melodiilor) și motivul vieții irosite din cauza unei țări sau a unui regim nefast, ca în cazul României, reapare în Lumea de apoi. Împreună cu celelalte compoziții de pe acest material formează un tot unitar care reprezintă neputința individului în fața puterilor lumii și a neajunsurilor societății.

Jur împrejur, ziduri și gratii de fier / Cui să-i mai cer acum clipele mele ce pier?

Resemnarea pare a fi singura soluție viabilă pentru această situație, iar riff-ul care se repetă ca o obsesie în finalul pasajului de dinaintea ultimului refren întărește și argumentează această teorie.

… lumea cea dreaptă / care te-așteaptă / fără nevoi.

Întorcând caseta pe fața B, urma să mi se topească fața de riff-ul greu ce pornea în trombă cu melodia hit a trupei, Așa e viața mea. Nu mai auzisem niciodată o chitară electrică să sune atât de plin și supărat. Același sentiment l-am avut când am ascultat GIGI-ul celor din Cargo în deschiderea melodiei Ziua Vrajitoarelor din 1998. Tonul chitarei lui Călin Pop pătrundea în forță pe acest material discografic în comparație cu celelalte sound-uri de chitară de la trupe ca Metropol, Phoenix, Compact, Holograf și chiar Iris. Riff-urile românești care mi-au atras atenția, până la acel moment, fiind cele cântate de Iris pe melodia Tot zbor (Iris II) și Compact B pe Cine ești tu, oare? (Compact III).

Versurile compoziției continuă mesajul de bază al albumului Armaghedon și anume destinul compromis al individului ce se află într-o luptă continuă cu societatea și cu cei suspuși din lumea în care trăiește.

 Așa e viața mea, / Și a ta-i la fel de rea, / Ceva neînțeles, Ceva ce nu-i de ales.

Lupii poate fi considerat singurul cântec diferit față de conceptul albumului, deși dacă dorim putem specula ideea că versurile sunt o metaforă și fac o paralelă între viața animalelor și a noastră. Când ascultam melodia în copilărie mă făcea să-mi amintesc de filmele cu vârcolaci și pricolici pe care le descopeream în acea vreme precum: The Howling 1981, regia Joe Dante; An American Werewolf in London 1981, regia John Landis sau Silver Bullet 1985, regia Daniel Attias.

Riff-ul de dinaintea strofelor sună amenințător și malițios, complimentat fiind și de vocea sinistră, parcă de basm a lui Călin. Să nu uităm nici de atmosfera creată de armoniile și solo-urile clapelor lui Tiberiu Pop sau de arsenalul de pedale, tumuri și break-uri ale lui Leontin Iovan.

În melodia Balanța aflăm adevărul amar că indiferent de ce reușești să realizezi în viață ești setat, controlat și condus din naștere de cei mai mari pentru că asta ți-a fost menit, dreptatea fiind întotdeauna de partea celor care au puterea!

Tu, cel învăţat să piardă speranţa / Noi, ce hotarâm unde trage balanţa (…)

Legea-i scrisă de noi (deci drepatea-i a noastră) / Slugă te-ai născut şi crapi

Povara-i a ta, care n-ai cum să scapi!Ţi-e menit, drămuit, măsluit, potrivit…

Dacă în Balanța perspectiva vine din partea celor aflați la putere într-un aer de ironie, melodia Cel din răsărit are versuri care expun, din nou, ideea conformării în fața destinului. Apare, totuși, motivul trecerii către o lume care poate fi mai bună și în care ești acceptat cu toate ponoasele.

În urma mea n-am ce lăsa

La răsarit, acolo n-a rămas nimic.

Sunt un suflet rănit

Din Răsarit

Doamne nu mă lăsa

Fie voia Ta!

 Nu-i vina mea închide albumul ca o conștientizare a protagonistului asupra realității în care se află și din care vrea să evadeze. Anii care au trecut nu l-au doborât încă, acesta fiind dornic să o ia de la capăt.

Ani ce n-am ştiut / Cum s-au petrecut

Par acum ca m-au cuprins /Dar nici nu m-au atins / Par ca pradă le-am căzut

Dar eu abia-s născut

Recomand acest album tuturor tinerilor inițiați în muzica Metal care încă mai consideră că trupele de la noi n-au avut albume reușite în perioada anilor 80-90!

ALEXANDRU ARNĂUTU ”VRACIU” (actor, comediant si solist vocal)

este primul comediant din România care îmbină muzica ți impersonările (impressions) actorilor de la Hollywood cu fenomenul de Stand-up Comedy. A participat în 2016 la emisiunile iUmor și X Factor, unde a ridicat publicul în picioare și a primit un “contract în alb” din partea lui Mihai Bendeac pentru a colabora la emisiunea, În puii mei. La finalul anului 2017 l-ați putut vedea în acțiune si la Vocea României în echipa lui Adrian Despot. În anul 2019 a urmat colaborarea cu Romanii au Talent, unde a făcut un moment de Stand-up muzical și a primit 4 de DA din partea juriului. În ultimii doi ani a fost invitat special la iUmor, unde a facut ROAST juraților, imitându-i pe Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone si pe multi altii.