După excelentele experiențe de artmaniac din ultimii doi ani, mai exact de la edițiile 2022 și 2023 ale festivalului, lineup-ul propus pentru ediția 2024 mi-a adus o ușoară doză de scepticism. În plus, reducerea numărul de zile pentru evenimentele din Piața Mare din Sibiu la doar două a accentuat starea mea de neliniște. Ce se întâmplă? Dar vocea interioară de rocker hârșâit de zeci de evenimente m-a certat rapid: Artmania e aici! Pe scenă va urca un nume uriaș al nu-metalului, avem și doza obișnuită de black metal, ceva rock progresiv, iar organizatorii propun și un concept nou: ARTmania in context, pentru cea de-a treia zi de festival. Așadar, motive suficiente să reunim gașca (sau măcar o parte din ea), să ne pregătim tricourile metal și pe noi înșine de câteva zile călduroase, stropite cu generozitate cu răcoritoare, bere sau alte licori, după gustul și puterea fiecăruia. Rock on!
Ziua 1, Piața Mare: progresiv old-school, o legendă black și revelația IGORRR
Prima zi de festival a propus o distribuție compusă din The Flower Kings, Igorrr și Satyricon pe scena principală, în vreme ce pe scena mică au cântat sibienii de la Alpha Q și sârbii de la Lavina. Despre cele două nume din urmă nu voi insista, cu mențiunea că Alpha Q a oferit un concert atractiv prin stilul abordat, în care se combină o multitudine de subgenuri ale metalului într-un produs “multimetal”, după cum ei înșiși își caracterizează sound-ul. Fun fact (n.a.: nu pentru puritani): solista trupei a propus fanilor un mic joc lingvistic, anume repetarea rapidă a numelui formației: Alpha Q, Alpha Q, Alpha Q. Cred că ați prins rapid rezultatul (the f. word). 😊 Cât despre Lavina, nu am nimic de zis, frânturile de piese pe care le-am prins auditiv de la coada la bere și de pe terasa unde am savurat gulerele albe fiind insuficiente pentru analiză și verdicte.
Suedezii de la Flower Kings au deschis jocul de la scena mare cu un repertoriu de rock progresiv melodic, bine articulat, plăcut și generos din perspectivă orchestrală, unde s-a remarcat dinamica schimbărilor instrumentale, diversitatea ritmică și armonia vocală. Liantul care duce la acest rezultat este, fără doar și poate, Roine Stolt, fondator și lider al a acestei trupe care a jucat un rol esențial în revirimentul genului prog. În anii 90 și care, înconjurat de muzicieni de calitate, produce o muzică de o sensibilitate lirică aparte. Această sensibilitate lirică, împreună cu numele formației, trimite oarecum la mesajul pacifist al mișcării hippie. Cei care i-au ascultat/văzut la Artmania s-au putut bucura de fuziunea dintre rock clasic, trimiteri simfonice și sugestii de jazz, reunite într-o formă curată și melodică de progresiv. Mie unul, mi-ar fi plăcut ceva mai multe accente de metal inserate în piesele lor dar, chiar și fără acestea, Flower Kings a fost o prezență mai mult decât agreabilă și, îndrăznesc să spun, necesară, ca model de cum trebuie să cânți live.
După show-ul Alpha Q de la scena mică, menționat pe scurt mai sus, au urmat francezii de la Igorrr. Mărturisesc, o necunoscută totală până acum, pentru că oricât de pasionat ai fi de rock, nu poți asculta tot de pe piață. În plus, odată cu vârsta, suntem deja fideli unor trupe și subgenuri. Asta nu înseamnă însă rezistență la nou. Și nici nu a fost, pentru că Igorrr a reprezentat o adevărată REVELAȚIE. De la prima piesă, mesajul pe care l-am receptat a fost unul clar: un produs muzical concept, cu greutate și spectaculozitate auditivă. Sigur, un produs clar în nișă, dar cine are urechi de auzit să audă. Igorrr! După fascinanta și aproape epifanica experiență de a-i vedea live, a urmat, la modul necesar, documentarea. Și după ce am parcurs câteva repere biografice care m-au ajutat să modelez construcția/imaginea brută pe care o aveam în minte, iată cu ce am rămas. Termenul multimetal, pe care l-am amintit în scurta referire la sibienii de la Alpha Q, este un atribut care de fapt, se potrivește ca o mănușă francezilor! Sau mai exact lui Gautier Serre, muzicianul francez care performează sub numele de Igorrr și care și-a început cariera solo, pentru ca apoi să crească spre trupa de azi: o construcție ce-i poartă amprenta definitorie dar, în același timp, e garnisită spectaculos cu instrumentiști de calitate și o voce feminină din sfera operei. Ce mi-a transmis Igorrr, trupă pe care critica de specialitate o numește una de metal experimental? În mod sigur, mai mult decât un simplu experiment. Mi-a transmis un univers de emoții și mesaje, structurate într-un complex muzical în care am regăsit riffurile agresive de trash metal, adâncimea sonoră a black metalului, amplitudinea și măreția gothic metalului, duritatea metalului industrial și complexitatea progresivului, printre care sunt insinuate, ca într-o țesătură de roman suprarealist, note de muzică clasică, în special din perioada baroc, muzică electronică, chansonette, acorduri orientale, ritmuri balcanice și multe altele. Exact ca în suprarealism, muzica lui Igorrr nu pare să aibă preocupări estetice sau morale, ea vine peste ascultători în mod real, exprimând multiplele sentimente pe care le desprinde din realitate. De altfel, Serre însuși spunea într-un interviu: “a rămâne blocat într-o singură emoție este foarte plictisitor pentru mine; viața este o gamă largă de emoții – uneori ești fericit, alteori ești trist, furios, enervat, nostalgic sau uluit. Viața nu este o singură culoare”[1]. Tot el, în 2017, spunea că ”totul a început când eram un adolescent aflat în căutarea unei trupe sau a unui artist care să distrugă toate limitele muzicii, o trupă capabilă să aducă ceea ce nu puteau aduce toate trupele plictisitoare din mainstream”[2].
Iată, așadar, crezul său artistic, pe care îl pune în practică cu abilitate: provocarea limitelor muzicii, un demers care pare nu doar suprarealist ci aproape dadaist, întrucât nu ține cont de rațiune, estetică și nici de logica convențională a muzicii. Peste construcția instrumentală, vin în completare învelișul brutal al tehnicii grawl utilizată de Serre de la începutul până la sfârșitul concertului într-o manieră excepțională respectiv melodicitatea glasului de mezzo-soprană al Marthei Alexandre. Cei doi, împreună cu ceilalți membri ai trupei, produc un sound neconvențional de o extraordinară complexitate și intensitate, poate deranjant pentru unii, dar revelator pentru alții. Dintre piesele interpretate aș aminti: Very Noise, Downgrade Desert, Nervous Waltz, Camel Dancefloor sau Musette Maximum. CHAPEAU, Igorr!
Seara a fost încheiată de norvegienii de la Satyricon, una dintre – hai să-i spunem – legendele black-metalului norvegian. Cu ani grei de experiență în spate trupa, reprezentată de binomul compus din vocalistul Satyr (Sigurd Wongraven) și bateristul Frost (Kjetil-Vidar Haraldstad) împreună cu instrumentiștii de turneu, a răsplătit fanii genului cu un concert standard, prezentând un mix de piese mai vechi cu piese mai recente. Personal, încă sub impresia răvășitoare lăsată de Igorrr, i-am primit pe cei de la Satyricon relaxat și m-am bucurat de sunetul robust și vivacitatea trecerilor de la pasajele instrumentale la cele vocale. Mi-au plăcut mai mult melodiile mai vechi, cele noi părând cumva prea asemănătoare. Am perceput mereu Satyricon drept o trupă cumva ca o entitate diferită de scena de black metal norvegiană și așa îi percep și acum, fără să mă consider un specialist în acest subgen. Publicul (fanii) i-au primit însă bine și i-au răsplătit prin implicare și aplauze generoase.
Ca impresie personală, adevăratul cap de afiș al primei seri a fost Igorrr. Cu riscul de a mă repeta: o revelație!
Ziua 2, Piața Mare: noua senzație metal și sold out la “copiii porumbului”
Ziua a doua de festival, în locația clasică amenajată în Piața Mare a Sibiului, a dus în fața publicului la scena mică (voice of the people) două trupe din România: Awake the Demons și Taine care au menținut atmosfera între concertele de la scena principală, unde organizatorii i-au adus pe Borknagar, Spiritbox și greii de la Korn.
Primii au cântat norvegienii de la Borknagar. Lansată inițial în sfera black metal, trupa a sondat în timp și alte zone, fapt reliefat în cele 11 albume lansate. Stilul abordat a fost un mix de black, cu progresiv și elemente melodice. O prestație corectă, care nu m-a impresionat dar nici nu m-a dezamăgit, important fiind faptul că au fost fani care s-au bucurat de prezența lor.
Au urmat canadienii de la Spiritbox, un nume care se pare că a zguduit scena nouă de metal și promite în continuare mult. De altfel, organizatorii nu s-au sfiit să-i numească “noua senzație metal a zilelor noastre, singura trupă din ultimii ani, de la Slipknot încoace, care a cunoscut o ascensiune atât de rapidă”. Aflată pentru prima dată în România, trupa și-a onorat baza destul de solidă și în creștere de fani cu o prestație excelentă. Înainte de a-i vedea live, îi mai ascultasem sporadic în diferite contexte, atrăgându-mi atenția în special vocea agresivă, guturală, aproape de grawl a solistei precum și capacitatea acesteia de a trece extrem de ușor la părți melodice. Instrumental, Spiritbox a propus un sound ancorat în metalcore, cu ceva influențe electronice iar produsul finit a fost unul foarte bun, datorat în mare parte vocalistei Courtney LaPlante. I-aș revedea cu plăcere și, poate, cu mai multă atenție.
Și, în sfârșit, a sosit și ora vedetelor: Korn – trupă care, recent, a aniversat 30 de ani de activitate. Parcă mai ieri fredonam, „Freak on a Leash” (lansată în 1998) și iată-ne cu 26 de ani mai bătrâni. Ei bine, timpul nu iartă pe nimeni. Să revenim la poveste. Invariabil, ori de câte ori aud de Korn, mă gândesc la celebra povestire „Children of the Corn” a lui Stephen King, care a avut și o ecranizare de succes. Cu toate acestea, numele formației e inspirat dintr-o întâmplare de cu totul altă factură, de natură sexuală[3] (detalii în nota de subsol). Cert este că, indiferent de unde s-au inspirat fondatorii, vorbim de un nume uriaș de pe scena mondială de muzică rock. Un NUme(tal) greu pe scena Artmania 2024: componenții Korn, reveniți după 10 ani în România, în cadrul turneului european de promovare a albumului „Requiem”. Recunosc, nu-s un fan al trupei, dar i-am ascultat mereu cu plăcere, i-am inclus sporadic în playlisturile preferate și m-am zbenguit la ceva chefuri pe piesele lor. Asta contează însă mai puțin. Fie că ești fan sau nu, Korn e o trupă care merită văzută. Oricum, cu sau fără mine, americanii și-au tăiat partea porumbului (leului), fanii îngrămădindu-se să-i vadă și să-i asculte. Iar gașca condusă de Jonathan Davis i-a răsplătit cu un live de excepție, de la prestația muzicienilor, la sunet, scenografie și lumini. Un mare bravo!!! Au răsunat cu putere piesele grele: Blind, Falling Away From Me, Somebody Someone, Coming Undone – unde a fost introdus un fragment din We Will Rock You – Queen, Y’All Want a Single, Right Now, Shoots and Ladders – cu un pasaj din celebrul One al Metallica și celebra Freak on a Leash. Excelentă și comunicarea lui Jonathan Davis cu publicul dar și răspunsul fanilor care nu s-au sfiit, la solicitarea acestuia, să ridice degetul mijlociu și să strige din toți rărunchii „fuck that”, într-un preambul la piesa Y’All Want a Single. Aș fi avut oareșce idei despre către cine ar fi trebuit îndreptat degețelul, fiind în zonă ceva clădiri oficiale, dar nu e acum momentul pentru detalii. Fuck that! Korn și-a onorat renumele și a răsplătit fanii care au plătit un preț consistent pe bilet, cu un concert în timpul căruia am simțit adesea impulsul de a mă prinde într-un mosh-pit. Yeaaaaahhhh!
Ziua 3: ARTmania in Context și o scenă inedită: Casa Altemberger – Muzeul de Istorie
Și iată că a venit și ziua a treia, în care organizatorii au propus o locație cu totul inedită: curtea Casei Altemberger – Muzeul de Istorie, parte din Muzeul National Brukenthal. Schimbarea a fost adusă de proiectul ”ARTmania in Context”. Dar care sunt contextele acestui proiect? Ei bine, se pare că e vorba despre ”un nou proiect cultural ce pune accent pe fuziunea formelor artistice tradiționale cu exprimările noi, inovatoare și experimentale din Sibiu”, după cum au explicat organizatorii pe pagina web https://www.artmaniafestival.ro/. Conform acestora ”ARTmania in Context, își propune să creeze o experiență memorabilă pentru participanți….oferindu-le posibilitatea de a interacționa direct cu arta și de a se conecta cu viziunea artistică prezentată în cadrul festivalului”.
O inițiativă culturală finanțată de Ministerul Culturii, care promite mult, dar care poate fi interpretată și în alte contexte, desigur. Întrebarea legitimă e: se transformă Artmania – singurul eveniment din Piața Mare a Sibiului care se desfășoară de ceva timp fără finanțare publică și în care accesul e contra cost? Și dacă da, cum va recepta publicul această transformare? Edițiile viitoare vor da măsura succesului acestui proiect inedit.
Dar până atunci, să revenim la seara a treia și să vedem ce a oferit contextul artistic creat la Casa Altemberger pentru cele patru formații programate? O atmosferă intimă, cu iz medieval și patru concerte reușite: Self Programmed Deaf (SPD) și Denorm din Republica Moldova, Revolter din Sibiu România și, cap de afiș, Alternosfera din Republica Moldova – dar care performează de ani buni în spațiul românesc.
Am asistat cu plăcere la toate și am reținut următoarele: vivacitatea celor de la SPD care au dus publicul într-o zonă de groove sau hardcore; melodicitatea și accentele de progresiv ale Denorm, fixate pe o structură metalică; energia contagioasă a puștilor de la Revolter care sunt la vârsta nemulțumirilor și revoltelor epopeice, cu gândul de a răsturna lumea și, în cele din urmă, plutirea în muzica sferelor alternative, propusă de trupa Alternosfera. Fără îndoială, ultimul a fost și cel mai bun concert al serii, cu melodii ce ating teme complexe, dovadă că Alternosfera este, poate, cel mai important element din zona rockului alternativ din România.
Și așa s-a încheiat Artmania 2024, o ediție pe care, personal, am văzut-o ca pe una de tranziție spre cea aniversară din 2025. Și pentru că tot veni vorba, ediția de la anul va avea, din nou, doar două seri de concerte în Piața Mare, biletele fiind deja disponibile. Și de aici se naște un semn de întrebare: să fie costurile de producție și de personal o povară din ce în ce mai resimțită de organizatori, al căror efort uriaș de a menține viu acest festival e singular în peisajul autohton?
Câteva considerente organizatorice
Înainte de a încheia această cronică, se cuvine să punctăm și câteva aspecte organizatorice. Capitol la care totul a funcționat, din nou, fluid. Preschimbarea biletelor în brățări a fost facilă, la fel și accesul în zona îngrădită din Piața Mare. Ușor enervantă scanarea brățării și la ieșirea din aria festivalului pe parcursul programului – o premieră – probabil cauzată de teama fraudelor (!?).
În zona îngrădită, participanții au avut parte de un număr suficient de corturi și rulote cu băuturi și mâncare. Sigur, la un asemenea flux de persoane, cozile sunt inerente, dar timpul de așteptare nu a fost foarte ridicat, cel puțin la corturile cu băuturi. La rulotele cu mâncare se aștepta totuși mai mult. Noroc că nu s-au apropiat prea mulți doritori de acestea, prețurile fiind realmente prohibitive pentru un buzunar normal, ținând cont și de costurile de acces și chiar transport și cazare la Sibiu: 55-57 de lei un burger, 47-49 lei pui cu cartofi și 27-39 lei un hot-dog. Porția simplă de cartofi prăjiți costa 20 de lei iar pentru cei cu cașcaval prețul urca la 27 lei. Prețuri de restaurant, nu de rulotă, cu servire în picioare, la farfurii de plastic sau pungi de hârtie, cu sosuri la tub. La băuturi, pare să fi fost ceva mai acceptabil: 15 lei un pahar de bere, 10 lei o apă, 13 lei un suc de 500 ml. Mai puțin la shoturi sau alte combinații alcoolice: minim 27 lei pentru 40 ml. Mă gândesc că, dacă aș fi avut 20 de ani și eram student, nu mi-aș fi permis așa ceva. Vremuri.
Mi-a plăcut mult prezența cortului Cărturești, semn că rockerii încă citesc precum și amenajarea unei micuțe zone de lounge cu fotolii, perne și măsuțe. Și grupurile sanitare au fost suficiente, relativ curate și dotate cu accesorii de igienă. Un minus la capitolul apă pentru spălatul pe mâini, se pare că rezervele se epuizau rapid. Mai amintesc prezența zonei de merchendising, cu tricouri, cd-uri și alte accesorii, ce nu putea lipsi de la un astfel de festival. Deci, ca de obicei, o organizare bună, la care au contribuit din plin și inimoșii voluntari. Felicitări!
În loc de concluzie
Deși organizatorii au anunțat record de participare, cu 25.000 de spectatori în cele 3 zile de festival (n.a. – contribuția zilei trei este minimă) dar și o zi de sâmbătă cu sold out, aspecte care merită generoase felicitări și care, statistic, plasează această ediție în top, pentru mine, strict muzical, edițiile anterioare au vibrat și continuă să vibreze mai adânc în suflet și minte, prin artiștii de referință care au urcat pe scenă. Degustibus non disputandum!
Rămân cu amintiri faine, prieteni buni, cu promisiunea evoluției Spirtbox, cu revelația Igorrr și cu profesionalismul Korn.
Povestea Artmania continuă cu succes și ne îndreptăm spre o ediție aniversară. Sperăm că ștacheta va fi ținută la nivel ridicat! Ne vedem/auzim la anul! Rock on!
[1] Romain (21 September 2017). „Igorrr : La surenchère permet d’aller très loin dans une émotion”;
[2] „Introducing Igorrr: metal’s maddest new noise”. Metal Hammer. Future plc. 25 July 2017.
[3] Loudwire, 2 octombrie 2023 – How Did Korn Get Their Band Name?
DECEBAL N. TODĂRIȚĂ
Este prin naștere clujean, prin copilărie și tinerețe brașovean iar prin familie și carieră sibian. A absolvit două facultăți: de Jurnalistică respectiv de Istorie, precum și două programe de masterat:
Jurnalism și Relații Publice, respectiv Elite Politice Românești. A debutat cu volumul de poezii „Vise presate” (editura Eikon, 2016, prefață Conf. univ. dr. Lucian Grozea, postfață Ovidiu Ivancu), iar în
2022 a publicat al doilea volum de poezii intitulat „Multivers”, tot la editura Eikon (prefață Ovidiu Ivancu, ilustrații Iulia Cruceru, coperta I Darius Drăgoi), lansat la Sibiu, în 17.05.2022. Și-a prezentat poeziile în cadrul mai multor lecturi publice, la diferite lansări de carte din țară precum și în cadrul Târgului de carte Gaudeamus Radio România – Sibiu 2021. Volumul „Vise presate” a beneficiat de cronici în revista Mișcarea Literară, semnate de Cătălin Stanciu și în revista „Psyche” sub semnătura poetului Savu Popa, bucurându-se totodată de ample prezentări în presa sibiană. Volumul „Multivers” va fi prezentat în cadrul Salonului Intențional de Carte Bookfest 2022, București urmând ca apoi să aibă parte de lansări și în alte orașe din țară: Brașov, Alba-Iulia, Râmnicu Vâlcea etc..
