1 20 de minute 7 luni

Ca în fiecare an, sfârșitul de iulie a fost rezervat în agenda mea personală pentru Artmania Sibiu, „festivalul – boutique” care a ajuns la cea de-a XVI-a ediție (sic transit gloria mundi) sau într-o traducere aparte – uite așa ne trece tinerețea. 😊Am întâmpinat Artmania 2023 cu bucuria revederii unor vechi și dragi prieteni cu ștate vechi în treburi rockerești și cu poftă de viață nealterată de anii numărați pe tâmple sau de câteva kilograme în plus. Apoi, line-upul generos de festival anunța o ediție cel puțin la fel de bună ca precedenta. Așadar, nu am avut nevoie de mai mult: trupe de calitate, gașca, câteva accesorii metal și poftă de muzică. Elementele primordiale ale unor concerte reușite s-au aliniat și, bineînțeles, au fost garnisite cu flori de hamei în buchete generoase.

Dar să revenim la muzică. Trebuie să mărturisesc, de la bun început, că rândurile acestea nu vor fi o cronică standard de festival. Nici nu s-ar putea, ținând cont de varietatea de trupe și stiluri abordate. De aceea, pe principiul schopenhauerian conform căruia  fiecare individ ajunge la plăcere pe cont propriu, voi împărtăși cu voi ceea ce mi-a delectat auzul și văzul, într-o manieră să-i zicem… progresivă. Și iată cu ce am rămas, grupat pe zile de festival.

Ziua 1  – Scenă „îndrăcită”, dar sensul a venit din echilibrul Pain Of Salvation

Prima zi de festival a propus un line – up format din cinci trupe: ASEMIC și W3 4R3 NUM83R5 (WE ARE NUMBERS) la scena mică, în vreme ce greii SAMAEL, PAIN OF SALVATION și EMPEROR au zguduit scena mare, „în cea mai îndrăcită zi de festival”, după cum chiar organizatorii au promovat-o pe site-ul evenimentului. Nefiind un consumator fervent de black metal, mărturisesc că i-am așteptat doar cu o importantă doză de curiozitate pe cei de la Samael și Emperor, ca să înțeleg ce mai înseamnă scena acestui gen extrem în al treilea deceniu din mileniul trei.

Despre trupele de la scena mică nu sunt multe de spus: pe cei de la Asemic nu i-am văzut, preferând o șuetă cu guler alături de gașcă iar brașovenii de la We Are Numbers s-au descurcat mai mult decât onorabil, întreținând atmosfera cu vivacitate și cu un sound generos de metalcore, care a atras destul de mulți spectatori dar și aplauze generoase.           

Revenind la scena mare, au deschis balul elvețienii de la Samael care, în urmă cu peste 30 ani și-au început călătoria black metal într-un buncăr atomic din Alpi. Apoi, pe parcurs, conținutul muzical li s-a îmbogățit cu noi sensuri și culori din sfera metalului industrial sau simfonic și chiar cu unele trimiteri la muzica electronică. Interesantă și de efect folosirea unei drum-machine, care a amplificat blast beat-urile și a completat bine atmosfera sumbră, dublată de stilul vocal agresiv. Una peste alta, un spectacol bun, cu performeri vivace și un sound de black metal actualizat, deci și oarecum comercializat.

Tot din sfera black metal au venit și norvegienii de la Emperor, o legendă a subgenului, parte activă din controversele anilor 90 legate de aspectele morale, politice, religioase si comportamentale promovate de aceste grupări. Nu le reiau aici, e o altă dezbatere. După mai multe reformări, trupa s-a remarcat și în sfera black metalului simfonic, subgen căruia i-a dat notorietate. Pentru un ascultător, să zicem detașat, prestația Emperor a fost una antrenantă, beat-urile rapide, chitarele distorsionate și pasaje în care puteai găsi excelente nuanțe de trash metal,  îndemnând-te la acțiune: headbanging! Peste toate, l-aș remarca pe liderul trupei, vocalistul și multi – instrumentistul Ihsahn (nume de scenă) a cărui amprentă în produsul muzical final al trupei este covârșitoare.

Așadar Samael și Emperor, două concerte dure, care au antrenat atât publicul divers dar i-a și mulțumit pe consumatorii actuali ai genului. Însă  probabil nu în totalitate, fanii „extremi” având o problemă cu haina comercială îmbrăcată în prezent de underground-ul de altă dată. Pentru că black-metalul, deși nu e chiar main-stream, nu mai e de mult nișa exclusivistă din trecut.

Deși Emperor au închis seara, i-am lăsat la final pe suedezii de la Pain of Salvation, una din trupele de referință pe scena progresivului european și de ce nu, chiar mondial, reîntoarsă la Sibiu după 6 ani de absență, și pe care am așteptat-o cu cel mai mare interes în prima zi, dat fiind genul muzical pe care îl abordează. Iar așteptarea mi-a fost din plin răsplătită. O trupă care naște idei și dezbateri încă din momentul în care-i auzi numele și te întrebi ce ar trebui să însemne? Pain of Salvation sau “durerea mântuirii”, într-o traducere, să zicem poetică. Un nume conceput de fondatorul și liderul trupei, charismaticul Daniel Gildenlöw, care spunea “Am vrut un nume care să însemne ceva, un nume care să fie mai mult decât o expresie cool. Pentru mine, Pain of Salvation are sensul de echilibru”.  Veteranii progului nordic au prezentat la Sibiu, alături de piese mai vechi, și câteva cântece de pe cel mai recent material discografic, intitulat Panther, care nu a dezamăgit înscriindu-se pe linia produselor concept de mare calitate. Prestația? Excelentă: atmosferă, comunicare cu publicul și, mai presus de toate, un metal progresiv viu și echilibrat, cu riffuri super heavy, urmate de pasaje ca niște mări armonice de liniște și apoi de explozii instrumentale și de voce, într-o haină a sincopelor și poliritmurilor. Piese concept, de la prima notă și primul vers până la măsura de final. Fie că a fost vorba despre melodii de pe albumul recent cum sunt The Accelerator, Wait, UIsed sau Restless Boy sau piese mai vechi ca Meaningless, Reasons, On a Tuesday sau epicul cântec The Perfect Element, trupa a pus în scenă un spectacol al muzicii și cuvintelor și a adus din nou în atenție teme cum sunt viața, moartea, războiul, umanitatea, natura divinității și individul.

Ziua 2 – Eleganță sau când muzica (re)devine cosmos: Porcupine Tree

Cea de-a doua zi de la Artmania a propus un line-up de 4 trupe: KOI-KOI, VULTURE INDUSTRIES, TESSERACT și PORCUPINE TREE și a fost denumită de organizatori, “cea mai elegantă” din festival. Și cred că au avut dreptate, cu o mică excepție: scena mică, unde au cântat sârbii de la Koi – Koi, o trupă de indie – rock, energică și bine intenționată (și cam atât), care a pus în mișcare mâinile și picioarele și a binedispus audiența venită să-i urmărească.

Norvegienii de la Vultures Industries s-au încadrat la capitolul eleganță prin îmbrăcăminte și scenografie, dar la capitolul muzică nu m-au impresionat prin așa-zisul metal progresiv avangardist abordat. Totuși, au avut parte de o primire bună și atunci să mergem pe mâna celor care s-au bucurat de prezența lor, fără alte detalii sau cârcoteli inutile.

Și să trecem la lucruri serioase cu Tesseract. Glumind înainte de concert cu unul dintre prietenii prezenți, am spus că mai degrabă va fi un teaser act, înainte de trupa de rezistență, anume Porcupine Tree. Glumă, glumă, dar englezii de la Tesseract m-au cam pus să-mi înghit cuvintele. Un concert foarte bun de metal progresiv, cu piese complexe în care am regăsit sincopele și poliritmurile specifice genului, pasaje care m-au dus spre trash metal, o combinație excelentă de voci melodice și aspre dar și neașteptate secvențe ambientale. Pe părțile dure, am simțit chiar imboldul unui mosh-pit old school. Exact ca într-un tesseract (analogul cu 4 dimensiuni al cubului), muzica lor s-a așezat în straturi pe o hipersuprafață cu mai multe fețe, într-o geneză de sunete complexe și mesaj profund. În concluzie, un concert peste așteptările setate, o trupă care onorează scena britanică de rock și pe care mă bucur că i-am văzut live.

La închiderea serii au cântat PORCUPINE TREE, aflată pentru prima dată în România. Trupa condusă magistrat de Steve Wilson poartă, fără doar și poate, amprenta genialității acestuia, asezonată cu instrumentiști (muzicieni) de calibru: excepționalul baterist Gavin Harrison și pianistul Richard Barbieri, ca să-i numim doar pe membrii permanenți, la care se adaugă muzicienii de turneu.  Așadar așteptări astronomice. Fapt justificat, pe deplin onorat de o trupă absolut fabuloasă. Porcupine Tree înseamnă muzicieni de forță dar mai presus de toate inovație. De la prima notă până la plecăciunea de final, am trăit un sentiment de recreare a cosmosului în acorduri muzicale. O creație care, asemenea universului, se dezvoltă încontinuu. O expansiune de sentimente în note, o compoziție și o interpretare care progresează și exprimă trăirile/opiniile artiștilor raportat la societatea actuală. Am regăsit și simțit în sunet rockul psihedelic și progresiv, elemente de New Wave of British heavy – metal, metalul progresiv, riff-uri dure în vecinătatea trash metalului precum și inflexiuni jazzistice, toate îmbinate de cele mai multe ori, într-o singură piesă. O textură experimentală excelentă, aranjamente complexe și o atmosferă realmente cinematografică. Putem continua la nesfârșit, pentru că, ascultând live piesele Porcupine Tree, poți trăi absolut orice sentiment de la melancolie și iubire, la revoltă, protest și așa mai departe. Au fost cântate câteva piese de pe cel mai recent material discografic, intitulat Closure/Continuation și, dintre ele, merită menționate “Harridan”, “Dignity” și „Chimera’s Wreck”, alături de piese de pe albume anterioare de unde aș aminti senzaționalele “The Sound of Muzak”, “Anesthetize” și “I Drive the Hearse”, dar și, piesa care se apropie cel mai mult de statutul de hit: “Trains”, cântată la bis. “The Sound of Muzak” este o piesă manifest despre ceea ce se întâmplă cu muzica în prezent, fenomen pe care vizionarul Wilson l-a anticipant în urmă cu peste 20 de ani și l-a rezumat în versul “One of the wonders of the world is going down”. Are dreptate, nu-i așa? Și pentru că am folosit ceva mai devreme termenul hit, trebuie precizat că Porcupine Tree nu e o trupă de hituri… este un hit în sine, o lume sonoră unică, o revoluție continuă a muzicii. Chapeau!  

Ziua 3 –  Mit și Nord sau Nord și Mit dar rock-ul s-a născut totuși în Albion: Haken

După experiența aproape transcendentală din ziua a 2-a, așteptările mele pentru ultima zi din festival nu au fost setate la cel mai înalt nivel, poate și pentru că nu ascultam în particular niciuna din trupele din line-up – ul zilei. Lucru care s-a schimbat însă după festival. Dar să o luam pas cu pas. Ziua trei, prezentată drept „mitică” de organizatori, a propus cinci formații, pe modelul primei seri: două la scena mică (ROADKILL SODA din București și SIRENIA din Norvegia) și trei la scena mare: suedezii de la PORT NOIR, britanicii de la HAKEN și norvegienii de la WARDRUNA. Atmosfera predominant nordică a fost dublată de ploaia care și-a făcut apariția și care s-a încăpățânat să persiste până spre final, dar publicul a rezistat și în aceste condiții.

Despre scena mică, nu sunt multe de spus. Nimic despre Roadkill Soda pe care i-am auzit secvențial, de departe, și nu m-au atras aproape de scenă. În schimb, la Sirenia, curiozitatea și faptul că metalul gothic mi-e familiar prin unele trupe, mi-au stârnit ușor curiozitatea. Și am găsit o trupă corectă, cu un sound plin, clasic și ceva elemente din genuri mai dure. Vocea solistei, plăcută iar piesele interesante. Faptul că Sirenia a ajuns la al zecelea album pe scena goth spune ceva. Însă, concurența în domeniu e mare iar senzația finală e lipsa unei amprente personale definitorii asupra genului. Dar se poate asculta oricând cu plăcere, la scena mică.

La scena mare, Port Noir a avut ceva public, dar eu nu m-am numărat printre acesta, așadar voi sări direct la HAKEN, o formație britanică fondată în 2007, deci relativ tânără, despre care auzisem discuții între amici, care a mai concertat la Artmania acum vreo 5 sau 6 ani, dar pe care nu o cunoșteam în profunzime. Și de aici, surpriza: iată cum un concert susținut impecabil îți poate îmbogăți colecția de trupe preferate. Căci Haken a fost “epifania” serii, oferindu-mi o stare vecină cu mitul, printr-un stil de metal progresiv complex și atrăgător, prin melodicitate dar și riff-uri dure și sincopate, ruperi de ritm, mix de genuri și o parte vocală extrem de interesantă a lui Ross Jennings, care acoperă un registru vast pornind de la o vocea melodică ușoară, continuând cu o voce de cap, fină, către un stil înalt/ascuțit și ajungând până la un registru gutural, greu, aspru, toate îmbinându-se perfect. Aș menționa piesele „Invasion”, „Lovebite”, „Prosthetic” și „Pareidolia”. Foarte interesată și ținuta abordată: cămăși identice pentru toți membrii, viu colorate cu imprimeu în stil „animal design”, în ton cu coperta celui mai recent album scos pe piață, intitulat Fauna. Concluzia: HAKEN a fost revelația personală a serii, care a bucurat un public care le-a apreciat sincer prestația. Un mare plus a fost sonorizarea impecabilă, poate cea mai bună din festival.

Revenind la mit și la nord, festivalul a fost închis în această notă de norvegienii de la Wardruna. O trupă de neo – dark folk, care a revenit după 4 ani la Sibiu și a readus în fața publicului tradițiile culturale nordice. Folosind instrumente tradiționale: corn de capră, tobe din piele de cerb, flaut, kraviklyra, tagelharpe etc., combinate cu alte instrumente sau surse naturale de sunet, trupa readuce în prezent trecutul nordic îndepărtat. Senzația pe care mi-au transmis-o atât acum patru ani cât și de această dată e că ascult coloana sonoră a unui fim cu și despre vikingi, sau asist la un ritual nordic de încoronare, sacrificiu sau chiar pedeapsă și trebuie să recunosc că mi-a venit în minte scena „vulturului însângerat”, ritual aplicat de Ragnar lui Jarl Borg în serialul Vikingii. Cu siguranță Wardruna are fanii săi dar, în ceea ce mă privește, voi rămâne doar la statutul de spectator și, în această calitate, pot spune că a fost un spectacol agreabil.

În loc de concluzie

Aceasta a fost experiența trăită la Artmania 2023. Un festival, mai degrabă de metal progresiv ridicat la puterea a 4-a de cele patru trupe senzaționale care au vizitat Sibiul: Porcupine Tree, Haken, Pain of Salvation și Tesseract și în care black metalul și-a tăiat totuși felia de extrem și sumbru, prin cele două prezențe cu iz istoric: Samael și Emperor.

Un eveniment complex, bine organizat, cu public de calitate, civilizat, unde se întâlnesc deopotrivă trei generații de rockeri. Muzica, liantul care ne aduce împreună, a răsunat cu putere în Piața Mare a Sibiului, lângă instituții publice și biserici care au rămas în picioare, lângă terase și magazine, punând cultura rock în centrul atenției. Dincolo de provocarea de a crea un astfel de eveniment local, este evident că rockul nu moare, având de partea sa resursele și valorile care să-l păstreze în istoria muzicii. Și, in plus, ca să parafrazez o reclamă arhicunoscută, bucuria de a te vedea cu prietenii și a asculta rock a fost neprețuită.

DECEBAL N. TODĂRIȚĂ

Este prin naștere clujean, prin copilărie și tinerețe brașovean iar prin familie și carieră sibian. A absolvit două facultăți: de Jurnalistică respectiv de Istorie, precum și două programe de masterat:
Jurnalism și Relații Publice, respectiv Elite Politice Românești. A debutat cu volumul de poezii „Vise presate” (editura Eikon, 2016, prefață Conf. univ. dr. Lucian Grozea, postfață Ovidiu Ivancu), iar în
2022 a publicat al doilea volum de poezii intitulat „Multivers”, tot la editura Eikon (prefață Ovidiu Ivancu, ilustrații Iulia Cruceru, coperta I Darius Drăgoi), lansat la Sibiu, în 17.05.2022. Și-a prezentat poeziile în cadrul mai multor lecturi publice, la diferite lansări de carte din țară precum și în cadrul Târgului de carte Gaudeamus Radio România – Sibiu 2021. Volumul „Vise presate” a beneficiat de cronici în revista Mișcarea Literară, semnate de Cătălin Stanciu și în revista „Psyche” sub semnătura poetului Savu Popa, bucurându-se totodată de ample prezentări în presa sibiană. Volumul „Multivers” va fi prezentat în cadrul Salonului Intențional de Carte Bookfest 2022, București urmând ca apoi să aibă parte de lansări și în alte orașe din țară: Brașov, Alba-Iulia, Râmnicu Vâlcea etc..

Facebook Comments Box

Un comentariu la „ARTMANIA  2023: Metal progresiv la puterea a 4 – a vs. Black Metal în formă comercială

  1. Felicitari pentru organizare, iar publicul si-a demonstrat din nou iubirea pentru muzica si adrenalina de a trai experiente unice! Continuati in aceeasi directie si sunteti o sursa de inspiratie pentru multi dintre noi. 😊

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...