Am avut mereu tendința să gândesc conform proverbului: „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”, însă conștient de faptul că aceasta ar putea fi foarte bine o credință limitativă proprie, am început să citesc unele dintre cărțile de psihologie foarte populare. În general, cărți de psihologie de masă sau psihologie practică. Acum i-a venit rândul: „Fiicelor adulte ale mamelor narcisiste. oprește vocea critică din interior, vindecă lipsa de încredere în puterile proprii și trăiește viața pe care o meriți” – Stephanie M. Kriesberg apărută în 2023 la editura Herald (București) în colecția Psihopractica, în traducerea Teodorei Bondoc.

Poate cel mai valoros capitol este cel dedicat identificării gaslighting-ului și a lipsei de empatie a narcisiștilor asta pentru că răspunde unor întrebări, dar și supoziții des întâlnite când se vorbește de narcisiști – care sunt priviți, de către publicul larg, ca niște rău făcători psihologici și abuzatori emoționali înzestrați nativ cu arme împotriva semenilor. Analiza „semnelor distinctive ale gaslighting-ului”, în principal – vina, furia, rușinea – este clară și accesibilă. De asemenea, Stephanie Kriesberg, definește empatia ca fiind „capacitatea de a înțelege emoțiile și punctul de vedere al celorlalți, de a te pune în locul lor cât poți de bine, chiar dacă nu ai fost niciodată în situația respectivă (pg. 88)” și consideră că poate fi încadrată în două categorii: cognitivă și emoțională. Se oferă o explicație pentru motivul pentru care o persoană ajunge să devină narcisistă:

În mod cert, autoarea a dorit și a reușit să ofere publicului larg un ghid sau o trusă de ajutor pentru depășirea consecințelor psihologice ale conviețuirii cu un părinte, cu precădere mama, care suferă (diagnosticat sau nu) de tulburare de personalitate de tip narcisistă.

Evident că astfel de cărți au limite și nu înlocuiesc psihoterapia față către față, dar este un bun preambul (superior multor cărți de dezvoltare personală) pentru o psihoterapie individuală. Gândită de la început ca un ghid-jurnal, are limitele și riscurile ei date, în primul rând, de numeroasele clasificări, modele, tipare și pași de urmat, care, pe lângă faptul că sunt un îndrumar spre propriul suflet, pot confuza cititorul în procesul de autovindecare prin abundența acestora, dar și de faptul că oferă o simptomatologie care să ducă la diagnosticarea de către cititor a proprie mamei (ori părinte) ca fiind sau nu narcisistă, în formele accesibile descrise de către autoare.

Este cartea utilă psihologilor clinicieni și psihoterapeuților? Chiar dacă nu a fost gândită pentru aceștia, specialiștii din domeniul sănătății mintale pot găsi instrumente ușor de folosit în practica clinică și terapeutică dar, în primul rând, „Fiicele adulte al mamelor narcisite” este un util ghid teoretic și practic accesibil și bine structurat care să te însoțească în jurnalul călătoriei tale ca fiică a unei mame narcisiste.

CĂTĂLIN STANCIU – fondator, CVO

Psiholog/psihoterapeut și scriitor. Mărturisește despre sine că: „Vreau să înțeleg ceea ce mi se întâmplă, să fiu responsabil cu cei din jur și cu mine însumi. Alexandru Dragomir avea o afirmație, care poate părea dură: „Să nu mor bou” zicea, în sensul de a te înțelege sincer pe tine și pe ceilalți, de a nu fi ignorant cu propriul destin.” A scris pentru Tribuna, Observator Cultural, Revista de Literatură Libris (unde a fost și redactor), Hyperion, Ateneu, Mișcarea Literară, Tiuk, Golan și pentru alte numeroase publicații. A scris cinci cărți de poezie (cele mai recente: „Deliruri”, „Drag-o-Stea” și „Vorbim Rar”), prezent în mai multe antologii și este membru al Uniunii Scriitorilor din România (2018). A susținut peste 150 de seminarii, conferințe, workshopuri pe diverse teme din sfera psihologiei clinice.

Citește mai mult