Mulți dintre artiștii, scriitorii, actorii preferați și-au pus capăt zilelor fie că nu au avut de ales (depresii de tot felul, cel mai probabil depresii endogene sau psihotice) fie au ajuns în brațele fecioarei de fier din diverse probleme de sănătate mintală cauzate de dependențe și/sau consumul de substanțe. Zilele astea, un val aspru s-a resimțit după sinuciderea unei tinere jurnaliste, dar erau oricum precedate de reacțiile la afirmația lui Savatie Baștovoi, o voce a Bisericii Ortodoxe Române, cum că: „Depresia este lene patologică”.
De aceea, ceea ce urmează nu este un articol de psihologie ci unul de opinie, dar influențat, într-o oarecare măsură de experiența clinică pe care o am. Redau un articol scris în 14.06.2010, dar care îmi arată că nu mi-am schimbat, în mod fundamental, modul de a gândi, legat de sinucidere.
„În general, oamenii au tendința să-i condamne pe cei care se sinucid, cel puțin pe principiul că nimeni nu-și dă viața singur și nimeni nu are dreptul să și-o ia singur! EI AȘ!!! Factorul religios este important aici – ca în atâtea alte aspecte ale vieții – exemplul lui Iuda, al refuzului nemuririi și a neacceptării veșniciei prin iertare, a marcat un întreg mod de a gândi în lumea creștină sau, mai degrabă, geografic creștină.
Poate că cei care nu mai duc până la capăt călătoria nu reușesc să vadă tot cerul sau măcar „trei sferturi de cer!” Poate așa e, vorba versului, în loc să privească trei sferturi spre cer si una spre huma, privesc invers, spre humă, spre noroi și durere nu spre Cer. Credeți că Dumnezeu privește cu dispreț spre neputința lor, că-i părăsește, că pune graniță cerului? Îmi veți spune: „Un om care-l are pe D-zeu nu se sinucide pentru că are Viața!” EI AȘ!
Sinuciderea e glasul de ajutor urlat în pustiu, în pustiul familiei, în pustiul inimii, în deșertul crud al neputinței. Renunțarea e mai adâncă decât puterea pe care crezi că ar trebui să o ai ca părinte, iubit, soț, fiu ori oricare alt rol. Uneori tentația morții e mai puternică decât tentația vieții. De aceea, nu de puține ori sinuciderea nu e o alegere, depresia nu este o alegere.
Să simți că nu poți să arunci desagii în prăpastie, să-i lași pe cărarea pe care ai vrea să pășești, să fii atras de hău, de lacul care clipocește în adânc, să te vrăjească, să te atragă și să-l preferi suferinței. Oricum ar fi este suferință, neputință, durere! Este simplu să-i condamni și să-i consideri bolnavi psihici, oameni slabi, ratați sau alte cele. Sunt doar oameni care-și lasă „bagajul cu amintiri pe ultimul peron” al vieții. Ce tren să mai aștepți? Ai bilet în buzunar sau loc rezervat în cămara fericirii? Ți-a strecurat cineva în căușul palmei mireasma vieții? Dacă nu puteți sau nu vreți să priviți cu regret spre ei, măcar aveți decența de a nu rosti nimic! Mă scuzați, am uitat că voi ați trecut prin atâtea greutăți și ați continuat, nu ați renunțat. Voi nu sunteți niște ratați ca ei!
Dar, cine sunt cei ratați? Cei care renunță la tot sau cei care nici măcar nu pot să înțeleagă un om care-și târăște picioarele de lut sprijinit în cârjă, cine are sufletul pătat??? Judecați ca niște hiene ce se hrănesc cu leșuri, cu suferința altora. Vedeți candoare în jurul vostru? Vă pasă… sigur că vă pasă!? Vă place să spuneți asta, guri mirositoare a puroi! Citiți Cancan, dați click pe Click și sorbiți nefericirea altora.
Pofta bună, înfulecați leșul putred și considerați-vă duioși și fericiți!”
CĂTĂLIN STANCIU – fondator, CVO
Psiholog/psihoterapeut și scriitor. Mărturisește despre sine că: „Vreau să înțeleg ceea ce mi se întâmplă, să fiu responsabil cu cei din jur și cu mine însumi. Alexandru Dragomir avea o afirmație, care poate părea dură: „Să nu mor bou” zicea, în sensul de a te înțelege sincer pe tine și pe ceilalți, de a nu fi ignorant cu propriul destin.” A scris pentru Tribuna, Observator Cultural, Revista de Literatură Libris (unde a fost și redactor), Hyperion, Ateneu, Mișcarea Literară, Tiuk, Golan și pentru alte numeroase publicații. A scris cinci cărți de poezie (cele mai recente: „Deliruri”, „Drag-o-Stea” și „Vorbim Rar”), prezent în mai multe antologii și este membru al Uniunii Scriitorilor din România (2018). A susținut peste 150 de seminarii, conferințe, workshopuri pe diverse teme din sfera psihologiei clinice.
