wigwam placed on wooden terrace with picturesque view
0 7 minute 12 luni
Înălțimi 

casele au prins contur multicolor 
după forfota din seară
de la înălțime se văd cu alți ochi 
chiar dacă ziua nu dă semne de lumină

jumătăți de case se înalță haotic spre cer 
precum zăpada de pe acoperișuri
ca o mulțime de oameni
ce vând iluzii în mijlocul străzii 
aglomerate de suflete

omul de azi rămas suspendat
între ieri și mâine 
adevărată deșertăciune omenească


Chip 

cerul lucea peste chipul mării
se revărsa liniștea de început a zilei
luminătorul își făcea loc
printre strâmtele cute ale dimineții 
prevestind o zi liniștită

e ceas de veghe
în răsăritul făpturii 
timpul a devenit neutru și aproape gol
omul este acum anotimp

adună pacea într-un colț
de rugăciune


Stampă 

cărămida aceea roșiatică sfida
rotundul mării ce-și întorcea frământările
spre adâncuri 
turnul veghea precum o mănăstire
liniștea monahilor
mare ce se scaldă de senin
în cercuri concentrice
cu ochii ațintiți spre soare

nu se auzea nimic din ropotul zilei 

îmbătrânea pământul în culori îndepărtate
e vremea dinainte 
de potop


Trepte

treptele pe care cobor a mia oară
vibrează într-o simfonie beethoveniană 
tonuri ascunse 

șoaptele rostite de cu seară
plonjează în golul mării
pofte omenești 
zumzet de cuvinte potrivite în 
gâlceava firii plină de dorință 

viața pe care o port necunoscută
mă tulbură
din creștet până-n tălpi

se face repede târziu în viață
cobor- urcând


Veghe 

semeață înconjurată de veșnicie 
se înalță credința străbunilor noștri
în fum de tămâie și în dangăt de clopot

biserica respiră timpul privegherii în dorul
crucilor ce împletesc horă ierusalimului 
ceresc 

de te voi uita ierusalime 
părți din trupul meu se vor frânge
pe drumul crucii
mărturisindu-mi golgota 
la frângerea pâinii 

heruvimul a rămas agățat în 
mătasea părintelui ceresc
așteaptă senin bucuria vederii
ascunse


Așteptare 

îți mai aduci aminte fereastra aceasta 
când priveai zorile dezgolită…
în pofta ochilor mei 

a încremenit cu gândul la tine
într-un decor multicolor
ce te așteaptă să-i alungi tăcerea

soarele încălzește amintiri
în fereastra timpului

trupul ne-a devenit cuvânt

dansează cu capul în jos pentru 
a-și dezmorți aripile din uitare

îți mai aduci aminte sărutul acela


Departe 

aș scrie pentru tine o scrisoare nesfârșită 
un caiet dictando plin cu locuțiuni adverbiale de timp
repetate îndelung
cât acest drum al cărui capăt nu-l mai recunosc

asfințește ziua la ora la care se face
ordine prin casă
călătoria nopții răsare în asfințit
troienită de zăpada zilei
cu amintirea chipului tău pe buze

timpul nu pare a se zvârcoli în brațele mele
pentru că știe
văd foarte departe conturul tău nedefinit


Destin 

ca un turist atent la cele din afară
colind străzile la pas privind adânc
în amintire 
locul ce se răsfrânge în atâtea ferestre 
martore unor vremuri apuse

lumina celor adormiți 
chipuri baroce
se înghesuie să între în catedrală

fiecare destin are partea lui de încercare
cu truda fiecărei zi
timpul reînnoiește în piața ochilor ferestre

un timp odihnit


Dimineți 


se lungesc diminețile în soare 

foșnetul zorilor
recompun misterul pașilor tăi trecători
înainte de a cânta cocoșul

cad frunze de toamnă în amintirea ta

șoaptă în simfonia culorilor 
ce te cuprind ca pe o măiastră 
se adună zilele spre seară în tonuri 
azurii vestind tăcerea noastră

mi-a asfințit ființa cu chipul tău pe buze
vorbește-mi
am atâtea să-ți spun despre
dorurile noastre împlinite
și totuși
vocea ta se retrăgea pe tăcute


Civilizație 

vara aceasta timpul nu mai curge
e suspendat odată cu acoperișurile
înlăuntrul cerului
întâmplările nu se mai petrec
au primit lovitura de grație fără vreun surâs
pentru mine
au rămas desenate în culori diferite
precum casele
fiecare are un mister al ei cusut
cu acul fermecat de poveștile pe care doar
bunica mai știe să le spună la gura sobei
amintind semnele civilizațiilor trecute
în cumințenia pământului


Însuflețire

se luminase la răsărit de ape
cerul îmbrățișa ziua împingând 
noaptea spre lumină

marea își odihnea haina unui nou
început de zi
așteptase răsăritul acesta într-un noian
de gânduri aproape luminoase

nimic nu sfârșește atâta vreme 
cât mai suntem noi
marea îmbrățișa țărmurile mele
făcusem aripi


Liniște 

se lasă marea privită în adânc de turcoaz
cum încolțește în miezul pământului grâul abia semănat

privirea se liniștește 
orizontul desparte marea de cer
o linie de frontieră între viață și moarte
dezvăluie alte lumi

am aruncat mreaja în adânc
cu gândul la pescuirea minunată 
secerișul e mult iar lucrătorii sunt puțini

CRISTIAN MUNTEAN

preot, poet, eseist, redactor TV, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov.

A publicat volumele de versuri: „Singurătățile dorului”(2003), „Tăceri roditoare”(2005), „Neînserate dimineți „(2008), „Silencios fructuosos”- ediție bilingvă (2010), „Citadela sufletului meu” (2011), „Nostalgii”-antologie de autor(2013), „Semne de carte” (2015), „Oglindiri în acuarelă”(2019) și „Poeme din exil”(2020).

Ultima carte publicată: „Farmecul discret al mirării” – dialog epistolar cu poetul Cosmin Neidoni (2022).

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...