Cătălin Sturza, editor de carte și jurnalist, realizator al emisiunii Cultura.net la Radio România Cultural, a publicat spre finele anului 2019 cartea sa intitulată Fantasy. Lumi ficționale și mitologii inventate la editura Eikon.
La origine fiind teza sa de doctorat, această apariție a fost o primă încercare în limba română de a îngloba și sintetiza din perspectivă critică cele mai însemnate lucrări din domeniul fantasy, de la seriile Lord of the Rings sau Harry Potter până la operele unor autori români precum Vladimir Colin, Iordan Chimet, Răzvan Rădulescu sau Radu Pavel Gheo.
Cartea își propune o temă foarte vastă dar care, cel puțin în literatura română, abia dacă se poate spune că are un punct de plecare autentic. Așadar, Cătălin Sturza, ca un adevărat erou al romanelor de acest gen, se îmbarcă într-o călătorie anevoioasă spre tărâmuri necunoscute.
În Occident, seriile fantasy au un succes fenomenal, având foarte mulți fani și devenind rapid filme hollywoodiene de succes iar numele cele mai de seamă sunt J.R.R. Tolkien, Ursula K. Le Guin, C.S. Lewis, Christopher Paolini. În rândul acestor scriitori de peste hotare s-au făcut demersuri strălucite de interpretare, autorul menționându-i pe Eric Rabkin, John Timmerman, Harold Bloom, Northrop Frye sau Brian Attebery, recunoscând faptul că, fără cercetările lor premergătoare, cu greu s-ar fi încumetat cineva să scrie o astfel de lucrare pe această temă, în estul Europei.
Astfel autorul ne prezintă prin intermediul câtorva texte de referință (On Fairy Stories – J.R.R. Tolkien și From Elfland to Poughkeepsie – Ursula K. Le Guin) câteva concepte operaționale fundamentale: Subcreația, Lumea Secundară, Credința Secundară, Faeria și magia – toate ilustrate în eseurile cărții, ca mai apoi să încerce să identifice miturile inventate ce apar în cadrul literaturii române.
Astfel apare necesitatea unei definiri a genului sau a subgenului și ce anume face parte din această categorie. Identificăm astfel eroul sau eroii ce trec printr-o serie de aventuri, ce îi determină să întreprindă anumite acțiuni care pot înclina balanța între bine și rău, în final triumful fiind de partea binelui, indiferent cât de infime păreau să le fie șansele. Pentru desfășurarea acestei aventuri sau călătorii primejdioase, scriitorul de povești fantasy are nevoie de un cadru foarte bine stabilit, și anume o lume sau un univers secundar, construcția sa plecând de la bazele lumii reale. Toată această lume secundară va trebui să beneficieze de propria istorie și geografie, de popoare ce o locuiesc și plante, animale sau creaturi ce sunt menite să completeze decorul universului ficțional. Dincolo de aceste lucruri, după cum se specifică și în eseul On Fairy Stories al lui Tolkien, foarte importante și cu un rol esențial pentru obținerea unei credibilități în ochii cititorilor sunt cosmogonia și mitologia de sine-stătătoare a respectivei lumi.
Așadar, Sturza își propune să răspundă câtorva dintre cele mai importante întrebări: Ce este până la urmă genul fantasy și cum este acesta perceput de critici? Se poate încadra ca literatură comercială, lipsită de consistență sau destinată în special copiilor sau adolescenților? Care este relația dintre fantasy și mituri? Este cumva același lucru cu science-fiction? Există o tradiție a literaturii fantasy și în literatura română?
Fantasy este, în termenii cei mai simpli, viziunea scriitorului asupra lumii, o viziune similară realității dar amplasată în alte cadre spațio-temporale, cu lucruri în plus sau în minus față de ceea ce știm deja. Este până la urmă chiar mitul sau o multitudine de mituri. În esența sa, omul are nevoie de acestea, internalizându-le, uneori retrăindu-le sau poate doar le păstrează ca într-un fel de memorie a colectivității din care face parte, alăturându-se astfel și altor oameni care se folosesc de aceleași mituri pentru descoperirea unui sens existențial. Conform și lui Robert Lazu în lucrarea J.R.R. Tolkien, Credință și Imaginație , basmul sau fantasy-ul își are rădăcina în mituri, acestea fiind structura cea mai profundă a sufletului uman.Mitul este o poveste care se situează în opoziție cu pragmatismul unei epoci, căutând sensuri și adevăruri fundamentale. Acest lucru însă nu înseamnă că mitologia, care își are rădăcinile în religia preponderent anglo-saxonă, devine un gen literar de sine stătător. Fantasy în schimb, conform autorului cercetării de față, este un astfel de gen sau subgen literar, deoarece poate încorpora sau crea mitologii noi, ulterior ajungând să facă parte din mythos-ul modern sau pop-culture.
O poveste fantastică, după cum precizează autorul, este o formă ce aglutinează mai multe aspecte importante, având nevoie de întinderi foarte vaste de timp și spațiu pentru a crea lumi credibile. Pentru a scrie fantasy, cel ce se înhamă la un astfel de proiect este nevoit să construiască Lumea Secundară și să aibă grijă de fiecare detaliu al acesteia.
Ca model al acestui gen, revelat atât în această carte, cât și de mulți alți critici, este faimoasa trilogie Stăpânul Inelelor, al profesorului universitar britanic John Ronald Reuel Tolkien. Robert Lazu în lucrarea J.R.R. Tolkien, Credință și Imaginație ne explică cele mai importante trei calități ale operei sale, acestea fiind: tehnica folosită și anume stratificarea de mare amploare a compozițiilor literare, profunzimea personajelor și simbolurile ce le înconjoară la tot pasul, și nu în ultimul rând, veridicitatea scriiturii.
Ceea ce a realizat Tolkien, este cunoscut și adesea numit drept high fantasy, deoarece scrierile sale ce s-au întins pe o perioadă de aproximativ patruzeci de ani, au la bază un univers ficțional foarte coerent numit Pământul de Mijloc sau Middle Earth. Toate scrierile, poemele și creațiile lui Tolkien se concentrează pe acest univers, până în cele mai mici detalii, prin descrieri minuțioase de un meșteșug elfesc, am putea spune. Este universul cel mai bine creionat, ce ne fascinează pe măsură ce-l explorăm. Dincolo de acestea se regăsesc numele proprii ale personajelor și limbile vorbite de acestea, care mai de care mai variate și nu în ultimul rând creaturile ce populează ținuturile – de la oameni la elfi, orci sau dragoni, fiecare cu poveștile și originile lor. Așadar, în această trilogie avem un univers secundar în adevăratul sens al cuvântului, dispunând de consistența internă a unei realități alternative iar cititorul, alegând să creadă, își suspendă suspiciunea de bunăvoie, devenind complet vrăjit de firescul lucrurilor lumii secundare. Cătălin Sturza numește acest lucru Credința Secundară.
Alți mari scriitori completează ținutul literaturii fantasy, printre ce mai cunoscuți fiind C.S. Lewis – Cronicile din Narnia, Ursula K. Le Guin – Cronicile din Earthsea, Phillip Pullman – trilogia Materiile întunecate, Roger Zelazny – Cronicile din Amber. Fiecare dintre aceștia au lumi diferite față de Pământul de Mijloc. Narnia și Earthsea sunt și ele exemple de lumi foarte bine creionate de creatorii lor.
În literatura română însă, conform cercetărilor și analizelor lui Cătălin Sturza, nu putem spune că avem cu adevărat o bază vastă de opere fantasy, mai ales că din anii ’60 până în 1989, literatura fantastică era privită ca fiind ceva neserios și nesemnificativ, o preocupare orientată în exclusivitate copiilor. După 1989 viziunea s-a schimbat, dar prin intermediul apelului către science-fiction, combinând astfel escapismul fanteziei cu tonul glumeț și ritmul alert, explicativ și științific.
Fiind mai mult o nișă literară, avem câteva încercări sau opere speculative, unele reușite iar altele nu, după analizele lui Sturza. Printre cele mai notabile dintre aceste opere ar putea fi Legendele Țării lui Vam a lui Vladimir Colin și Închide ochii și vei vedea orașul al lui Iordan Chimet. În carte se pot găsi mici monografii asupra celor mai importante aspecte ale operelor lor.
Vladimir Colin, cunoscut autor de literatură fantastică și pentru copii, a debutat în 1953 cu un volum de basme, urmat apoi de cea mai semnificativă lucrare a sa Legendele Țării lui Vam, apărută în 1961, ce a fost considerată o mitologie pseudo-apocrifă, bazată pe o civilizație fictivă de la malul Mării Negre, și anume Vamiții, descoperiți fiind de un profesor. Vladimir Colin, în prefața cărții sale, insistă asupra contextualizării acestui popor și a legendelor și religiei lui, însă viziunea sa este una predominant marxist-leninistă. Deși acest lucru are un impact negativ asupra basmelor și implicit asupra mitului, nu este de mirare datorită faptului că în acea perioadă sistemul punea presiuni ideologice asupra felului în care erau folosite aceste mituri, cu scopul manipulării populației.
Iordan Chimet este și el un renumit scriitor de literatură pentru copii și critic literar, iar în romanul său Închide ochii și vei vedea orașul, apărut în 1970, este construită o lume ușor de încadrat în Faeria, profitând de multitudinea de motive, simboluri, povestiri moralizatoare, metamorfoze și identități deosebite, chiar dacă este o poveste cu un substrat simplu ce urmează tiparul basmului. Gophtet este numele tărâmului imaginar și este foarte apropiat de cel al Pământului de Mijloc sau al altor lumi ce se pot încadra în high fantasy, cel puțin în ceea ce privește descrierea geografică minuțioasă.
Alte opere românești demne de menționat sunt Imperiul marelui Graal al lui Sebastian A. Corn – un foarte bun roman experimental, o fuziune între fantasy și science-fiction, deși la început a fost aproape de neobservat printre fanii genului, Faeria – o lume îndepărtată de Radu Pavel Gheo, Teodosie cel mic al lui Răzvan Rădulescu sau Waldemar al lui Liviu Radu, romane care totuși nu se pot apropia de așa-zisa Țară a Zânelor.
Putem afirma, fără rezerve, că Fantasy. Lumi ficționale și mitologii inventate reprezintă o lucrare scrisă și structurată coerent, ce reușește să răspundă întrebărilor incipiente în mod ferm printr-o plenitudine de exemple, atât din literatura internațională cât și literatura autohtonă, conferind prin acestea și o ordine firească a prezentării scriitorilor de fantasy. Merită menționat faptul că lucrarea de față, prin simplitatea limbajului folosit, este o lectură plăcută și accesibilă, reprezentând un prim demers de amploare pentru a sintetiza tema literaturii fantasy, mai ales în spațiul românesc, unde se poate recunoaște această tendință a scriitorilor români de a se feri de acest gen literar chiar dacă există un potențial uriaș în miturile românești ca sursă de inspirație.
ANDREI CRISTIAN CORNEA
Absolvent al masteratului de Inovare Culturală din cadrul Facultății de Litere al Universității Transilvania. Pasionat de scris, atât poezie cât și proză și de continua redescoperire de sine în contextul social și literar actual. În 2021 a debutat cu un grupaj de poeme în revista Astra – Literatură, arte și idei și cu volumul Dantela viselor macabre la editura Magic Print. Este preocupat de călătorii, culturile și mitologiile lumii, dualismul firii umane și depersonalizarea individului, chestiuni ce sunt de multe ori ilustrate în scrierile sale.
