În drumul meu spre anticariatul de pe Doamnei am văzut-o, mai mult cu coada ochiului, stând pe un scăunel mic, scund, cu trei picioare înclinate de lemn. Nu am băgat bine de seamă. Am intrat în anticariat, mi-am luat cărțile pentru care venisem și am ieșit.

            Era tot acolo. În aceeași poziție. Nemișcată. Statuară. O puteam vedea bine de aici. În spatele ei era gardul acela metalic care delimitează bulevardul de trotuar. Prin spatele ei treceau sute, mii de mașini. Vacarm. Haos. Acesta este cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie ce se întâmpla dincolo de ea. Haosul. Accelerația. Turația motoarelor. Claxonatul. Înjurăturile inevitabile. Toate acestea constrastau cu liniștea celor câteva lalele din fața femeii. Erau numai câteva. Doar foarte puține într-o vază. Restul ședeau pe asfalt.

            Mi-am zis să mă așez în fața ei. Mai aveam ceva timp până când începea seminarul. Acum o puteam privi cu atenție. Mi-a venit în minte gândul de a-i reconstitui biografia.

            Am început cu aspectul fizic. Nu văzusem niciodată o față atât de cutată. Ridurile mari, adânci creau umbre întunecate de-a binelea. Ochii îi erau mici, ascunși, dar albaștri. Erau parcă de pe altă lume. Părul îi era alb, gri, negru. Nu-mi puteam da bine seama. Poate nu a fost spălat de ceva vreme și a devenit așa de indiscriminabil.

            Purta o rochie cu flori, închisă la culoare, care părea foarte veche. Asta este tot ce puteai vedea.

            După fizionomie, ghiceam că trecuse de 70 de ani. Deci, printr-un simplu calcul matematic, am dedus că se născuse undeva la începutul deceniului al șaselea din secolul trecut. Sau poate la sfârșitul deceniului al cincilea. Undeva pe la `48-`49.

            A fost prima din cei zece sau unsprezece frați. Cea mai mare. Dintre aceștia doi nu supraviețuiseră.

            S-a născut într-un sat sărac din Bărăgan. Părinții săraci și cu multe lipsuri făceau tot posibilul să aducă ceva copiilor de mâncare. Cât timp erau ei plecați, vânzătoarea de lalele din fața Spitalului Colțea era cea care avea grijă de cei mici.

            Pe când fetele se măritau, ea avea grijă de cei mai mici dintre frați. Părinții se duseseră pe când ea avea 18-20 de ani. Când și cel mai mic dintre frați a plecat de acasă ea avea deja peste 30 de ani. Și-a găsit totuși pe cineva și s-au luat. Dacă stăm să calculăm, asta s-ar petrece undeva în anii 80.

            La scurt timp a apărut și băiatul. Trebuie să aibă băiat. În toată povestea asta se potrivește un băiat. Un băiat care are sigur un nume cu o semnificație de tipul: datul lui Dumnezeu, darul lui Dumnezeu sau ceva asemănător.

            Un tânăr și-a lăsat colegele să meargă în față și s-a îndreptat spre vânzătoare. A cumpărat două lalele și a fugit să le prindă din urmă.

            Soțul s-a dovedit a fi nepotrivit. Din cauza lipsurilor și a alcoolului s-a dus repede. A rămas astfel singură cu micuțul. Probabil că au trăit un timp în casa bătrânească. A muncit pe unde a putut.

            Anii au trecut. Copilul a crescut mare. S-a angajat. Femeia a făcut tot posibilul ca el să aibă ce nu a avut ea: carte. S-au mutat în București. Ea a muncit până nu a mai putut. El a plecat să lucreze în străinătate. Probabil în Italia sau în Spania. Cu trecerea timpului a uitat de ea.

            Acum, femeia ajunsă de vreme vinde flori pe un preț de nimic. Nu pare genul de a le fura din vreun parc. Probabil le cumpără din piața de flori și-și mai adaugă un leu sau doi la fir.

– Sigur locuiește în vreo garsonieră cu vreo soră care-i împărtășește destinul, mi-am spus, dând să mă ridic cu intenția de a merge la ea și de a cumpăra o lalea, când văd că se ridică ea și se îndreaptă cu pași mici și grei spre mine. Se apleacă:

– Știi, exact așa s-au întâmplat lucrurile.

Cosmin Andrei Tudor – scriitor, bibliotecar, doctorand

A absolvit Facultatea de Chimie a Universității din București, specializarea Biochimie tehnologică. Are, la aceeași facultate, un masterat de Chimia medicamentelor și produselor cosmetice. În prezent este student doctorand în cadrul Școlii Doctorale din cadrul aceleiași facultăți. A profesat pe postul de chimist-analist în industria farmaceutică, departamentul cercetare-dezvoltare, iar în prezent este bibliotecar în cadrul Bibliotecii Comunale Chiajna.

Volume. Poezie: Ochilor verzi, editura Cartea Românească (2019), Ludi, Neuma (2021), Jurnal poetic, Neuma (2023). Teatru: Teatru: Ultimul viorist, Statuile, Răsăritul și apusul unui nebun, Berg (2020). Proză: Balerina, editura Neuma (2021).

A publicat în mai multe reviste din țară: România literară, Neuma, Ramuri, Acolada, Expres cultural, Caiete silvane, Litere, etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București – Poezie, din 2020.

Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Cartea de debut (Ochilor verzi) pe anul 2019, Premiul Special la Turnirul de Poezie „Cununa de lauri de la Muntele Athos”, Premiul Scriitorul lunii septembrie 2022 (la Gala Scriitorul anului), Premiul II Secțiunea consacrați – proză la Festivalul-Concurs național de literatură „Alexandru Macedonski” 2022.