Una dintre întrebările esențiale pe care trebuie să ni le punem atunci când dezbatem idei sau concepte filosofice este cea privitoare la actualitatea lor. Îmi propun să explorez însemnătatea pe care o veche narațiune mai poate fi relevantă în prezent, dacă mai oferă perspective semnificative, în contextul situațiilor și dilemelor moderne.
Mitul Peșterii este o alegorie filosofică construită de către Platon în dialogul ,,Republica” (cartea a VII-a, 514a-520a) – în jurul anului 380 î.Hr. Filosoful atenian analizează raportul dintre realitatea aparentă și cea autentică, observând modul în care percepțiile noastre pot fi înșelătoare și limitate. El subliniază importanța de a ne pune întrebări, în procesul de căutare a adevărului. Pe parcursul acestui drum al cunoașterii, suntem îndemnați să reflectăm asupra originilor convingerilor noastre, să examinăm critic lumea înconjurătoare și să descoperim realitatea ascunsă, dincolo de ceea ce interpretam la prima vedere.
Prin intermediul vocii lui Socrate, Platon ne oferă următorul scenariu: să ne imaginăm un grup de prizonieri care trăiește într-o încăpere subterană, asemănătoare unei peșteri, fără să fi văzut vreodată lumina zilei. Ei sunt legați de mici cu lanțuri, atât la mâini, cât și împrejurul gâtului, având privirile ațintite asupra unui zid. În spatele lor se află un foc (etern), iar dincolo de foc este un perete mic. Deasupra acestui perete, niște scamatori ridică statui si obiecte, creând o varietate de umbre, proiectate în fața celor captivi. În timp, prizonierii învață să recunoască umbrele și le atribuie denumiri. Deși umbrele sunt doar figuri ale obiectelor reale, ele reprezintă pentru prizonieri singura modalitate prin care pot percepe lumea.
Ulterior, unul dintre acești prizonieri reușește să se elibereze și, odată ce ajunge la sursa luminii, își dă seama că umbrele pe care le-a văzut tot timpul acesta, constituiau o falsă imagine a realității. În urma evadării sale din peșteră, el se confruntă cu nefamiliarul, cu lumea exterioară. La început, contactul este dureros și dificil, însă, pe parcurs, devine surprins de viața din afara peșterii și decide să se întoarcă pentru a îi elibera și pe ceilalți. Astfel, se ridică problema: va reuși să îi convingă?
Socrate: ,,Și nu s-ar spune despre el că, după ce s-a urcat, a revenit cu vederea coruptă și că, deci, nici nu merită să încerci să sui? Iar pe cel care încearcă să-I dezlege și să-I conducă pe drum în sus, în caz că ei ar putea să pună mâinile pe el și să-l ucidă, oare nu l-ar ucide?”
Glaucon: ,,Ba chiar așa.” (517a)
Prin urmare, înțelegem că prizonierii au ales să rămână captivi pentru totdeauna, sacrificând accesul la cunoașterea adevărată, în favoarea confortului psihologic pe care peștera îl oferea.
Platon realizează prin această alegorie, distincția dintre Lumea Sensibilă (a experienței obișnuite, dobândită prin simțuri) și Lumea Ideilor (a esențelor si modelelor raționale). Persoanei care reușește să scape din peșteră i se atribuie titlul de ,,filosof”, având, în același timp, datoria și responsabilitatea de a îi ajuta pe semenii săi. El, deși posesor al opiniei adevărate, este predestinat ca ceilalți să îi ceară socoteală pentru judecata sa dreaptă și pentru decizia de a face bine comunității.
În ziua de astăzi, ne aflăm într-o așa-numită ,,eră informațională”, unde accesul la educație este facilitat de apariția tehnologiei digitale și a internetului. Generațiile actuale cresc într-o societate care le propune un univers alternativ, încă din copilărie. Este vorba despre un univers virtual, împânzit de rețelele de socializare, platforme de streaming, de mass-media, de informare sau dezinformare. Un spațiu care ne absoarbe tot mai mult și căruia începem să îi devenim tot mai fideli cu timpul nostru. Mai mult decât atât, suntem investiți emoțional în el și foarte ușor de influențat. Pesemne, cultura populară (eng. “Pop culture”) care a luat naștere secolul trecut, și-a găsit spațiul de deschidere ideal, cu adepți ai căror număr este, acum, de ordinul miliardelor. În acest sens, am putea să ne întrebăm dacă nu cumva, la rândul nostru, am ajuns captivi într-o ,,peșteră digitală”, unde scamatorii care proiectează “umbrele” sunt, în fond, creatorii de conținut, influencerii sau presa, iar umbrele, bunuri de consum ale mediului online.
Suntem expuși la o cantitate vastă de informații, dar nu toate dintre acestea sunt adevărate sau verificate, astfel, percepția noastră asupra realității este constant distorsionată, încărcată cu tot felul de credințe și prejudecăți. Dependenți de telefonul mobil, computer sau televizor, interacțiunile reale sunt mai rare și mai lipsite de satisfacție. Precum prizonierii din mitul lui Platon, majoritatea dezvoltăm o rezistență la schimbare, deoarece spațiul virtual ne-a oferit deja răspunsul, calea și stilul de viață.
Totodată, apare în peisaj fenomenul de escapism, care se referă la cultivarea tendinței de a ne îndepărta de realitate, cu scopul de a uita temporar, de viața socială și relațiile cu ceilalți oameni. Acest comportament este sprijinit zi de zi de existența social-media. Petrecând timp îndelungat în fața ecranelor (pe care le putem considera un substitut al zidului), lumea se deconectează de la problemele zilnice, având senzația că deține controlul asupra dificultăților din lumea reală.
În consecință, ne dorim, de fapt, adevărul? Răspunsul scurt ar fi acela că o viață fericită nu presupune mereu idealismul, drept concept aflat la baza acțiunilor noastre. Deși adevărul sau dreptatea reprezintă scopuri în sine, nu toți oamenii aderă la ele, pentru că obținerea lor nu este atât de ușoară. În unele situații suntem dispuși să depunem efortul căutării și al cercetării, pe când, alteori, nu avem nicio problemă dacă nu ne implicăm, dacă îmbrățișăm doar ceea ce ne place sau dacă pur și simplu alegem să ignorăm adevărul, din capul locului. De asemenea, apetitul tot mai mare al lumii pentru pseudo-știință și speculațiile existente în mediul online, încetinește evoluția individuală și duce la perfecționarea algoritmilor de sortare și analiză a preferințelor consumatorilor, pe care platformele îi utilizează. De aceea, această peșteră digitală oferă o atmosferă cât mai confortabilă și un spectacol de umbre fără sfârșit.
Deznodământul este oferit de deciziile corecte pe care trebuie să le luăm în privința educației și a conștientizării propriei limitări, la care ajungem în mod involuntar. Bunăvoința celui eliberat este un exemplu dat posterității. Suntem capabili să ne depășim oricând condiția și propriile bariere, să ne eliberăm din orice peșteră sau închisoare a minții!
ROBERT-CRISTIAN STÂNEA
student, Universitatea București, Facultatea de Filosofie
„Robert este doar un nume, iar fiecare nume al oricărui om este fictiv, numele nu reprezintă pe nimeni cu adevărat, însă este necesar pentru relaționare si comunicare. Sunt un om simplu, sunt o întâmplare, dar un om treaz, care iți va spune întotdeauna că nu este cu nimic special față de ceilalți. Îmi sunt, într-o oarecare măsură, necunoscut și mă voi afla din ce în ce mai mult.”