Știu că se vorbește foarte des de necesitatea ca un adolescent să aibă un mentor, un model pe care să-l urmeze. Nu am mentor, pentru că nu consider natural să ai la bază felul altcuiva de a privi lumea, să fii conform așteptărilor altcuiva. Fiecare are dansul său, drumul său, binele și răul, frumosul și urâtul propriei perspective.

Spre exemplu, de câțiva ani am încercat să renunț la verbul ,,a avea” când a fost vorba despre persoane. Cu toții avem implementat în minte un mecanism care ne spune care persoane ne aparțin si care persoane nu ne aparțin. Un astfel de atașament este o absurditate și poate să te înstrăineze de sine deoarece are ca fundament impunerea. Astfel vei ajunge să faci judecăți de valoare și vei  cataloga după acest principiu: ,,Nu ai voie să te comporți așa cu mine pentru că ești mama mea/prietenul meu/colegul meu”. Cu toate că persoanele fac anumite lucruri, în mod obișnuit și liber, în felul lor de a fi, această prejudecată îngreunează și  poluează claritatea cu care ar trebui să le privim faptele.

Totodată, un astfel de comportament emoțional va avea drept consecință a seemne de întrebare asupra încrederii în sine: ,,Cum se poate să nu facă cum doresc eu, la cine e greșeala? La mine sau la celălalt.?” Ar fi benefic ca încrederea în mine și libertatea cuiva să conlucreze, în loc să se bată cap în cap.

Dacă nu am un mentor, asta nu exclude aprecierea la nivel înalt a unor persoane, energia pe care o emană și îmbrățișarea ei.

Să facem un exercițiu de imaginație. Dacă toți oamenii ar avea bunătatea și harul lui Iisus Hristos, asta ar însemna că lumea ar fi perfectă individ cu individ? Tind să cred că răspunsul este total invers și umanitatea ar fi dezbinată de la rădăcini. Privind în jur, observ că niciodată nu am întâlnit o persoană care să fie exact ca mine, o copie fidelă, iar acesta este un semn că și nevoile și rezolvările fiecăruia dintre noi sunt complet diferite. De fapt, nu există și nu vor exista niciodată doi oameni total la fel. Fiecare este unic încă de la naștere iar experiența sa cu lumea este specială secundă cu secundă.

Societatea ne învață un lucru important, faptul că viața este un cerc care se ajunge pe el însuși la nesfârșit. Se întâmplă să se repete acțiunile, dar oamenii și stările lor sunt și vor fi mereu diferite.

Referitor la modelul de viață, da, am unul, sau poate mai multe, dar aceste modele nu sunt persoane, ci diferite căi de înțelegere a lumii în care mă aflu. Faptul că am rațiune determină de la bun început existența unui model de viață de care mă folosesc ca și expresie a stabilității – criterii testate de-a lungul timpului care mi-au dovedit că se apropie de noțiunea unui ,,adevăr general valabil” și devin modele de respectat și aplicat pentru mine.

ROBERT-CRISTIAN STÂNEA

elev

„Robert este doar un nume, iar fiecare nume al oricărui om este fictiv, numele nu reprezintă pe nimeni cu adevărat, însă este necesar pentru relaționare si comunicare. Sunt un om simplu, sunt o întâmplare, dar un om treaz, care iți va spune întotdeauna că nu este cu nimic special față de ceilalți. Îmi sunt, într-o oarecare măsură, necunoscut și mă voi afla din ce în ce mai mult.”