Peste puțin timp voi face 18 ani, dar asta mă face să devin matur? Este asta cumva borna prin care pot spune că nu mai sunt adolescent și că am devenit „om mare”? Nu cred asta. Sunt încă la liceu. Dacă vârsta adultă (de 18 ani) nu mă face să mai fiu copil, adolescent atunci ce anume?

O posibilitate în care adolescența își spune ultimele cuvinte este atunci când îți găsești modalitatea de a recunoaște care este unul din scopurile esențiale ale vieții și posibilitatea, prin propria putere, de a-l atinge. Însă, cred că trecerea de la adolescență spre maturitate se face în mai mulți pași, care încetul cu încetul te pregătesc pentru salt.
Capacitatea de a te adapta poate fi un prim pas ori o primă caracteristică. Viața se schimbă constant, lucrurile sunt întotdeauna diferite, intervalul acțiune-reacție devine alert și conform circumstanțelor, asta te ajută foarte mult în procesul de adaptare la circumstanțele noi.
Abilitatea de a îndura are o importanță esențială fără de care nu am putea să evoluăm. Îndurăm suferințele fizice, mentale sau spirituale care se ivesc, să le înfruntăm în loc să fugi de ele, să refuzi să te ascunzi ori să maschezi disconfortul pe care îl simți de teama celor din jurul tău, cred că reprezintă puterea și integritatea de caracter a unui adult.
Capacitatea de a-ți folosi corpul și mintea în rezolvarea problemelor vieții te formează și îți conferă un aer de ,,pot să o fac”.
Atunci când ești copil ești foarte emotiv și dependent, este destul să-ți fie luată jucăria din brațe pentru ca brusc să devii de nerecunoscut, alarmat ori plin de tristețe. Încetând a te mai lua atât de mult în serios (în sensul egoist) începi să experimentezi trecerea, pentru că prioritățile ți se schimbă și odată cu ele te vei schimba și tu.
Să fii în stare sa faci rost de ce ai nevoie, nu să ceri și să aștepți să-ți fie oferite de altcineva, poate fi un indicator care să-ți spună că ai trecut de etapa adolescenței sau că ești mai aproape de maturitatea fizică și emoțională. Nu mă refer numai la bani și nevoi primare, ci la emoții, compania unor oameni, experiențe. Însă, toate acestea fără a exclude preocuparea altruistă pentru ceilalți. Atunci când reușești să petreci timp cu tine, să ai o imagine reală despre cine ești, prin urmare, vei putea să ai o comuniune cu celălalt.
Închei prin ideea de început. Cred că nu voi mai fi copil atunci când, pe lângă ceea ce am spus mai sus, îmi voi găsi scopul. Încă mai caut și mai aștept. Până atunci, mă bucur de adolescența mea, cu toate bătăile de cap pe care mi le aduce.

ROBERT-CRISTIAN STÂNEA

elev

„Robert este doar un nume, iar fiecare nume al oricărui om este fictiv, numele nu reprezintă pe nimeni cu adevărat, însă este necesar pentru relaționare si comunicare. Sunt un om simplu, sunt o întâmplare, dar un om treaz, care iți va spune întotdeauna că nu este cu nimic special față de ceilalți. Îmi sunt, într-o oarecare măsură, necunoscut dar mă voi afla din ce în ce mai mult.”