Școala poate ajuta mult la dezvoltarea noastră și un lucru foarte semnificativ pe care școala îl face pentru un adolescent al zilelor noastre este asigurarea comunicării directe. Socializarea a devenit o problemă pentru multă lume iar lipsa ei duce la frică, retragere socială, anxietate și depresie. Trebuie înțeles bine faptul că școala cultivă foarte mult creierul, dar întărește inima, iar pentru un copil, fiecare simțământ trebuie cultivat.

Absenteismul școlar funcționează după același sistem prin care lucrează școala: participi – obții, nu participi – eviți. Evitarea este o soluție de multe ori în viață și una care pare a fi la îndemână, ca să nu spun plăcută, pentru mulți. Distracția în afara școlii a devenit, din păcate, o formă prin care încerci să uiți, pentru o vreme, de responsabilitățile impuse și de cum îți vei petrece diminețile solicitat la maxim. Școala cauzează gândire peste măsură (eng. overthinking), aceasta dă peste cap orice planuri ale oricui, îndepărtează un individ de el însuși, te face să te pierzi în propriul spațiu al gândirii și de multe ori să nu te mai găsești. Nu este de mirare mulți dintre cei școliți eșuează în fața încercărilor simple ale vieții. Vei cunoaște legi ale fizicii, formule chimice, limbi moarte dar nu vei știi să te descurci în situații de natură umană sau cotidiene. La ce este bună o teorie care nu este susținută de practică? Dacă un pădurar își va imagina cum taie un copac, acel copac va fi tăiat? Evident că nu, la fel și cu toate acestea, ți se oferă numai câteva piese dintr-un puzzle imens și ești supus cerinței de a-l rezolva. Ar fi de folos să îți fie date toate piesele și să nu fii învățat sau ajutat să le așezi! Abandonul școlar este o problemă care nu poate fi rezolvată atât timp cât școala rămâne un spațiu confuz și derutant care te împinge în mod indirect spre umilința cedării. Educația este mecanică, iar dorința este organică. Acestea se vor bate cap în cap, vor fi întotdeauna într-un compromis, nu într-o sinteză. Școala așază învățături în mod unitar mecanic, dar omul crește si se dezvoltă organic. Nu este adaptată nevoilor viitorilor adulți.

Experiența mea în ,,băncile școlii” au variat mult și mă bucur că nu am avut parte, mai deloc, de probleme precum teama de afirmare sau indecizia cadrelor didactice. Simt, însă, zi de zi, cum acest sistem ,,ruginește”. Spun asta în sensul de autodistrugere. Iată cât de dominant a devenit acest plan mecanic. Începe să își caute butonul de anulare – se caută o șlefuire a acestuia, poate deveni un lucru minunat, însă deocamdată rămâne o piatră prețioasă colțuroasă, tăioasă și afundată în nămol. Se vorbește despre noua generație, despre rebeliune și liberă alegere, dar un copil crescut cu iubire va fi întotdeauna recunoscător părinților săi și această rebeliune și liberă alegere pot ajuta mult acest sistem, însă el oferă orice în afară de compasiune. Adolescenții, copiii acestui părinte vor căuta să fugă cât mai departe de el.

ROBERT- CRISTIAN STÂNEA

elev

„Robert este doar un nume, iar fiecare nume al oricărui om este fictiv, numele nu reprezintă pe nimeni cu adevărat, însă este necesar pentru relaționare si comunicare. Sunt un om simplu, sunt o întâmplare, dar un om treaz, care iți va spune întotdeauna că nu este cu nimic special față de ceilalți. Îmi sunt, într-o oarecare măsură, necunoscut și mă voi afla din ce în ce mai mult.”