0 10 minute 2 ani

Vanessa Springora scrie o carte document, scrie o carte mărturie, scrie o carte exemplară despre abuzul sexual și, mai ales, despre cel emoțional, care este întotdeauna în anticamera relațiilor sexuale cu minori. Scrie o carte despre cum literatura nu poate salva totul și, în orice caz, nu pe orice om, ba chiar poate contribui la perpetuarea unor comportamente deviante, luând forma unei umbrele sub care acestea se adăpostesc. Scrie despre cum literatura poate fi un instrument folosit în mod pervers în sprijinul alunecărilor patologice. Scrie despre cum faima unui scriitor poate ecrana platitudinea și patologia psihicului său. Scrie o carte despre o adolescentă de 14 ani aflată la confluența unor relații de familie defectuoase, cu o mamă impotentă emoțional, deci neglijentă, și c-un tată absent, care, în final, o abandonează complet.

Adolescenta se îndragostește de un bărbat de 50 de ani, scriitor celebru, puternic susținut mediatic, semnificativ premiat, influencer literat, care, atras fiind de adolescenți sub 14 ani, de ambele sexe, folosește literatura ca mijloc de seducție și manipulare a acestora, și a opiniei publice totodată, ficționalizându-și experiențele autobiografice pentru a masca patologia psihică și, implicit, pentru a înlesni continuarea abuzurilor. Vanessa Springora scrie o carte despre ea însăși, căci ea este protagonista acestei povești de abuz emoțional și sexual, ea este personajul principal al unei povești de substitut afectiv.

Substitut pentru că pentru scriitorul în cauză nu a fost decât manifestarea unei sexualități denaturate, iar pentru autoare a fost modalitatea prin care a putut culege din exteriorul imediat apropiat afecțiunea, autoritatea și protecția care lipseau în familia de origine. Abuzul de putere s-a instalat în momentul în care golul afectiv al autoarei, pe atunci la început de adolescență, s-a transformat într-un instrument de plăcere erotică care servea efuziunilor patologic sexualizante ale scriitorului. Nu a fost deloc un caz singular în ceea ce-l privea, de altfel, o mare parte a textelor literare publicate era alcătuită din experiențele sexuale petrecute cu adolescenți și/sau copii aflați la pubertate, într-o perioadă în care o falie a intelectualității franceze purta o luptă de gherilă cu vechile moravuri și cu modalitățile tradițional-conservatoare de a privi sexualitatea umană. Ca atare, permisivitatea experiențelor sexuale a trecut în extrema cealaltă, în care totul era posibil. Iar când orice se poate întâmpla, într-un mediu care este permisiv, căci nu veghează nimeni nici faptic, nici ideatic, abuzul este la colțul ușii.

Vanessa Springora a fost unul dintre acești copii și a ales să-și scrie povestea.

Pentru a putea, în sfârșit, respira.

În carte este amintit faptul că scriitorul folosea banii primiți cu ocazia câștigării unor premii literare pentru a pleca în Filipine, chipurile, pentru a scrie, iar acolo căuta băieți de 10-12 ani pe care să-i inițieze sexual, conform codurilor antice romane, fiindcă legile de acolo permiteau sau familiile din medii defavorizate obțineau în acest fel venituri prin intermediul cărora supraviețuiau.


Dar ceea ce este cel mai dificil de integrat, admițând grade de comparație într-o situație cu totul nemiloasă față de victime, e cum o cultură anume poate permite abuzul îmbrăcîndu-l într-o haină nobilă, cea a literaturii, a cuvântului scris, a limbajului care deformează „realitatea factuală” excluzând complet în acest fel ce se va fi întâmplat cu cel „inițiat”. Ce se va fi întâmplat era pierderea sinelui. În spatele rușinii, a vinovăției, a incapacitații de a simți și de a trăi în propriul corp (defensele acționeaza imediat), a imposibilității de a (mai) avea încredere în ceilalți, sinele se pierde. Mai cu seamă că abuzul se petrece la o vârstă semnificativă în ceea ce privește transformările psihoemoționale.

Șirul celor care au abuzat-o pe „micuța V.” a fost unul lung, nu doar scriitorul, nu doar ferocele prădător sexual, ci întâi și întâi părinții acesteia, prin absența emoțională și prin lipsa autoritații, medicul ginecolog care i-a îndepartat himenul sugerând că din acel moment poate oferi plăcere (atenție: poate oferi, nu primi!), partenerul mamei sale care cunoștea povestea fetei cu celebrul scriitor permițîndu-și chiar să o sărute la un moment dat, profesorul de la liceul unde studia, care, satisfăcut ideatic de ceea ce știa despre ea și scriitorul abuzator (o aștepta la școală, așadar, societatea din imediata proximitate știa), ar fi vrut și el să profite în mod direct și nemijlocit, mediul literar în care se desfășoară drama adolescentei, inclusiv prezența filozofului E.C. de care autoarea amintește, sperând că va primi sprijin de la cunoștințele aflate, într-un fel sau altul, în slujba literaturii. Filozoful nu a reușit decât să ofere sugestii în privința adorării de care trebuie să se bucure un autor recunoscut public pentru valoarea sa, cum era la vremea respectivă – la mijlocul anilor ’80 -, și deci al servilismului absolut pe care-l datorează muza.

Muza, însă, găsește putere, chiar la acea vârstă fragedă, să încheie relația cu scriitorul premiat de marile edituri franceze. Ce a urmat pentru „micuța V” a fost un calup de atacuri de panică, episoade depresive, psihoză, disociere corporală, depersonalizare. La 30 de ani distanță scriitorul încă o urmărește și nu o iartă pentru că l-a părăsit. Publică imagini cu ea de la vârsta aceea, își publică jurnalul și carțile în care scenele de sex petrecute sunt explicite, o abuzează practic în continuare folosindu-se de imaginea ei. Nu poate îndura faptul că a fost părăsit, căci un megaloman, posibil psihopat, nu va ierta nimic din ceea ce nu îl așază pe soclul pe care s-a suit. Acest om nu își va cere niciodată iertare, pentru că nu se consideră vinovat de nimic, nu are cum să discearnă răul făcut, fiindcă nu poate pătrunde dincolo de satisfacția sa imediată. Deși e un om extrem de inteligent, emoțional se află la nivelul unui sugar cu complexele orale și anale in actu. Un amănunt important care reiese dintr-o mărturisire făcută micuței V. este că și el, la rândul său, a fost „inițiat” la 13 ani de un membru al familiei sale. Abuzul naște abuz. Ca să nu se-ntâmple acest lucru el trebuie demitizat, ancorat în realitatea psihică imediată – finalmente, singura care contează -, explorat, prelucrat, înțeles, și mai cu seamă arătat. Altfel riscă să se transforme într-o poveste transgenerațională fără sfârșit.

Emoționantă mai este și trecerea de la ura literaturii pe care autoarea o menționează la un moment dat, identificată cu răul profund existențial produs de un scriitor celebru, la folosirea acesteia pentru a se mărturisi unei lumi întregi. De ceea ce nu se putea atinge, pentru că-i cataliza experiențele extrem de dureroase, devine până la urmă o formă de catharsis. Literatura salvează, dar nu pe toată lumea și nu în aceleași feluri.
Demitizarea, ca formă de luciditate și onestitate, ajută acest proces de re(culegere) a propriei ființe.

Întrebarea cheie a cărții la care, am dedus eu, suntem invitați să reflectăm e următoarea: dacă un minor consimte, știm noi că ceea ce consimte e înțeles în toate dimensiunile sale?
Evident că nu. Vârsta nu permite adâncimea cu care un adult matur ar putea gestiona o astfel de situație.  În această dinamică, în spatele consimțământului unei relații sexuale se ascunde lipsa afectivățătii, atașamentul nesigur, stima de sine precară, nevoia de oglindire și, deopotrivă, nevoia de protecție. Adică tot ceea ce trebuie să aibă un loc substanțial, bine ancorat emoțional înainte de orice inițiere sexuală.
Căci dragostea nu e totuna cu sexul consimțit. A nu se confunda. 

DEMETRA VLASconsilier „Calitate și interdisciplinaritate în practica studenților Universității Babeș-Bolyai în management cultural

Absolventă a Facultății de Psihologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, îndrăgostită de limbile engleză și portugheză, atrasă iremediabil de poetul Fernando Pessoa, de scriitoarea Clarice Lispector, de poezia  avangardistă și de suprarealism. Mă intrigă Freud și îl aplaud la scenă deschisă pe Jung, nu fără a-l critica, apăr drumul fiecăruia către el însuși, fiindcă nu ajunge niciodată la destinație

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...