1 6 minute 2 ani

Acesta este un articol de plajă, în extrasezon. Este opinia mea, literalmente subiectivă, poate departe de adevărul absolut pe care nu pretind că îl cunosc. Nu, nu sunt comodă şi știu asta. Deranjează părerea mea despre orice, oricum, oricând. Dar nu îmi pasă. Nu e despre mine, ci despre bucăţi din noi toţi, într-un fel sau altul.  Îmi asum riscul de a fi autentică, într-o lume în care „a fi educat” înseamnă a urma turma, a fi permanent ipocrit, a te purta cu mănuși pentru a nu îţi strica relaţiile – evident, de formă şi fără fond. Niciodată nu mă voi schimba ca să mă încadrez într-un anume peisaj, ci mai degrabă caut peisaje care să mi se potrivească, fiind permisivă cu persoanele cărora nu le sunt convenabilă – aşadar, să iasă din peisaj.

Ca orice muritoare, astăzi pe la 14:62,  deschid internetul şi văd postări de vară, a căror conţinut principal sunt copiii. Niciodată nu am înţeles nevoia adulţilor divortaţi sau separaţi în fapt, de a se fotografia cu copiii pe perioada vacanţelor. Este evident că în timpul săptămânii, al anului şcolar, al vieţii, odraslele lor sunt în grija fostului/fostei partener/ă responsabil/ă. De ce vă obosiţi să pretindeţi că sunteţi ceea ce nu sunteţi? Este clar că vă coafează rolul de părinte de weekend sau de vacanţă și că asumarea nu face parte din C.V.-ul vostru.

Nu judec această necesitate, dar mi-e imposibil să nu văd ce se ascunde în spatele acestei nevoi publice: dorinţa de sens. Corectează-mă dacă greşesc!

De regulă, primele întrebări despre SENS ni le punem în adolescenţă – cine suntem­­, care e menirea noastră pe lumea asta, încotro ne îndreptăm paşii etc. E frumos fiindcă avem vise, ne proiectăm peste 10 ani în locuri sau lângă anumite persoane, ne imaginăm cu achiziţii imobiliare şi ascultăm parcă chicotelile unui copil blond cu ochii albaştri care să ne umple viaţa, ba chiar vedem totul ca pe o mare împlinire.

Dar realitatea nu e chiar aşa, nu? În acest interval de timp facem alegeri personale sau profesionale care ne îndreptă spre alte drumuri și în câteva momente importante ne aflăm chiar în fața unui sens giratoriu, iar unele decizii sunt cu sens unic. Constat cu stupoare că undeva ne blocăm în trafic, fie în faza pubertăţii, fie atunci când nu avem răbdare să apară culoarea verde și facem greșeala de a merge cu aceeași viteză, ca cel din fața noastră, fără a fi conștienți de unicitatea fiecăruia, de ritmul și stilul propriu. Și mă doare când văd că mulți dintre noi confundăm, în continuare, întreaga noastră personalitate cu roluri.

Coborând în adâncurile ființei noastre unde merg doar cei curajoși, pricepem încet-încet că educația primită (așa cum s-au priceput părinții și înaintașii noștri) a avut perspectiva unei vieți sociale împlinite în definiția sistemului de valori comun al societății (oamenii se căsătoresc, devin părinți etc), precum și realizarea profesională (cu joburi care să îi facă mândri pe părinți, nu pe tine fericit), iar sensul spiritual a fost mai degrabă o moștenire formală transmisă din generație în generație, de care prea puțin suntem conștienți. În acest context, zi de zi ne comportăm robotic, de frică să nu dezamăgim. Ne indentificăm cu rolurile și e mare nenorocire dacă într-unul dintre ele eșuăm. Esențial este cum interpretăm acest eșec. În raport cu ce? Cu alți nefericiți? Cu alți ipocriți? Reflectați puțin.

Consider că în cursul existenței umane avem mai multe vieți profesionale, dar și personale. Azi nu semănăm cu cel/cea de ieri. Și e firesc să fie așa. Lunar, trimestrial sau anual, progresăm. Aceasta este reala împlinire, nu încercarea obositoare de a găsi oameni care să ne dea sens, care să ne arate drumul, care să ne umple viața. Agățatul de exterior – case, mașini, soț/soție, copii, locul de muncă – va aduce multă dezamăgire în clipa în care nu vom mai fi de folos.

Îmi place să cred că nu trăim permanent o luptă pentru a da sens în tot ceea ce se întâmplă fiindcă lucrurile vin de multe ori lin, natural, învățăm lecții în zbor și învățăm să zburăm.

Ce vreau să spun?

Văd viața ca pe o scară. Urc câte o treaptă atunci când sunt pregătită. Ținta mea este tot mai sus, în sensul spiritual, către cerul care nu are limite.

Facebook Comments Box

Un comentariu la „FACE SENS?

  1. Gabi, cum ai descoperit ora 14:62?!🤔
    Ești „The best one”. Ma bucur ca te-am cunoscut și ca am fost colege. Faci lucruri minunate și ține-o tot asa! La cât mai multe reușite în viata! Te îmbrățișez cu căldură, 🍀💐

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...