photograph of a child with brown hair arranging colored pencils
0 7 minute 2 ani

Am întâlnit în practica terapeutică situații în care persoanele de referință pentru copil să folosească etichetări de tipul: „Nu îmi doresc ca terapia să presupună învăţarea mecanică”, „Copilul a învățat mecanic”, „Copilul a oferit un răspuns mecanic, doar pentru că a fost ajutat de terapeut”. În ceea ce privește acest tip de formulări, confuzia și asocierea care se face este legată de cunoașterea superficială a conceptelor specifice analizei comportamentale aplicate (ABA).

De ce ABA este asociată cu învăţarea mecanică? Ce este menţinerea şi generalizarea?  Care este rolul acestora în achiziţia de noi abilităţi?

Menţinerea reprezintă demonstrarea unei abilităţi învăţate după un anumit interval de timp. Miltenberger (2001) defineşte menţinerea ca o continuare a schimbării comportamentale după o lungă perioadă de la întreruperea intervenţiei, în timp ce generalizarea e un concept cheie în predarea abilităţilor, în cazul copiilor cu TSA, care presupune demonstrarea abilităţilor de predare în contexte și medii variate, cu diverse persoane şi demonstrând o formă diferită a răspunsului, dar care să îndeplinească aceeaşi funcţie în comunicare.  

Când o intervenţie îşi demonstrează eficiența în sesiunea unu la unu,  markerii succesului pe care trebuie să îi avem în vedere sunt: menţinerea eficienţei intervenţiei (copilul să continue să demonstreze abilitatea după un anumit interval de timp) și generalizarea în medii noi, cu mai multe persoane și cu o formă variată a răspunsului.

Este cunoscută dificultatea copiilor cu TSA de a menţine și generaliza intervenţiile aplicate într-un cadru controlat (sesiunea unu la unu cu terapeutul), de aceea este important ca toate persoanele care interacționează cu copilul să înţeleagă conceptele de menţinere și generalizare, care e rolul acestora și să poată preveni astfel formulări de tipul „învățare mecanică”.

De ce totuși asocierea analizei comportamentale aplicate cu „răspuns mecanic”  sau „învăţarea mecanică” ? Voi descrie două situații:

  1. Copilul învaţă în sesiunea „unu la unu” să ceară un anumit obiect, cu generalizarea formei de răspuns:  „Vreau jucăria!”, „Dă-mi jucăria!”, „Vreau și eu jucăria!”. Targetul de a cere în formă variată este tocmai pentru a preveni formularea unei cereri folosind doar  un singur tip de răspuns. În fazele inițiale copilul se poate fixa pe o singură variantă de cerere: „Vreau jucăria!”, pe care să o folosească în toate mediile. De aici și tendința de a folosi etichetări de tipul „răspuns mecanic”. În termeni teoretici vorbim despre lipsa generalizării tipului de răspuns. Dacă copilul va cere obiectul dorit – „Vreau jucăria!” – în terapie, acasă, la locul de joacă atunci a generalizat mediul/contextul/persoana, dar nu și forma răspunsului. În cazul acesta, targhetul în terapie va fi urmărirea generalizării formei răspunsului și transferul în toate mediile.
  •  A doua situație este cea în care copilul folosește forme variate ale răspunsului:  „Vreau jucaria!”, “Dă-mi jucăria!”, “Vreau și eu jucăria!” în terapie, dar în alte  medii încă are acces la ceea ce își dorește doar dacă indică cu degetul către obiectul respectiv. Întărirea acestui tip de răspuns – de a întinde mâna către obiectul dorit – scade probabilitatea unei cereri vocale. În practică situațiile acestea apar cel mai des în interacțiunea cu bunicii, lor fiindu-le cel mai dificil să pună limite copiilor și să promoveze constant limbajul. Exemplul acesta fiind cel care duce la formulări de tipul: „Copilul a învățat mecanic și nu știe să ceară ce își dorește acasă sau la grădiniță”.

O altă situație legată de importanța cunoașterii amănunțite a celor două concepte este legată de dificultatea unui copil de a demonstra o abilitate într-un mediu nou.  Copilul demonstrează o abilitate în terapia „unu la unu”, în cadrul cercurilor de socializare și în mediul familial, dar nu și în mediul școlar. Sunt cazuri în care cadrul didactic adresează o întrebare copilului, întrebare al cărui răspuns copilul îl știe și îl demostrează în mai multe medii, dar nu răspunde. Înțelegerea conceptelor și al nivelului de dezvoltare a copilului oferă posibilitatea excluderii acceptării non-răspunsului (copilul nu oferă niciun răspuns) și luarea în considerare a altor factori, în afara generalizării: factori perturbatori din mediu, atenția,  motivația copilului.

În ceea ce privește dificultatea copiilor cu TSA de a generaliza obiectivele predate în terapie, un concept introdus este treatment relapse – recidivă. Termenul, care se referă la revenirea la condiţia  care a fost iniţial considerată tratată cu succes, deşi folosit în domeniul medical şi a sănătăţii mintale, autorii, Charles Mace şi John Nevin (2017) propun în articolul lor  preluarea acestuia ca terminologie specifică în analiza comportamentală aplicată.

Închei printr-o situaţie amuzantă, din practica terapeutică din cadrul centrului, legată de generalizare, menţinere şi folosirea abilităţilor în contexte potrivite. Într-o zi iubitul meu mi-a adus o floare pe care am lăsat-o în bucătărie. Primul copil care a intrat a întrebat: „Ce floare este?”- abilitate generalizată în afara contextului iniţial (camera de terapie), al doilea copil a intrat, a văzut floarea, a pus-o între dinţi şi a exclamat: „Oleee!”, iar al treilea copil când a intrat a luat floarea şi a rupt câteva petale. Dincolo de latura amuzanţă a celei de-a doua situaţii, putem extrage importanţa includerii în planul de intervenţie personalizat a abilităţilor lipsă şi folosirea acestora  în contexte/medii, cu persoane diferite și folosind o formă variată a răspunsului.

Bibliografie:

  1. Miltenberger, R.G. (2001). Behavior modification: Principles and procedures 2nd ed. Belmont, CA: Wadswoth/Thomson Learning.
  2. Mace, F. C., & Nevin, J. A. (2017). Maintenance, Generalization, and Treatment Relapse: A Behavioral Momentum Analysis. Education and Treatment of Children, 40(1), 27–42.

GABRIELA GRECU

psiholog clinician/analist comportamental

Președinte Asociația „Psiho Joy” Brașov.

A înființat și conduce un centru specializat în terapia și recuperarea copiilor diagnosticați cu tulburare din spectrul autist, tulburări de dezvoltare și de comportament.

Facebook Comments Box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...