Pentru luna octombrie m-am gândit la o ediție specială a recenziei în care să ofer un mic tribut celui care m-a inspirat în activitatea mea ca solist vocal încă din perioada liceului, Kim Bendix Petersen cunoscut mai bine în comunitatea de metalheads ca și King Diamond.

Solist vocal danez în grupurile Brats, Black Rose și Mercyful Fate s-a dezvoltat ca artist solo după despărțirea de ultima trupă propunând publicului din toata lumea povești de groază pe fiecare album al său. Puternic influențat la rândul său de soliști ca Ian Gillan (Deep Purple), David Byron (Uriah Heep) și Rob Halford (Judas Priest), King propune un stil unic de voce bazat în prima parte a carierei sale pe falsetto (voce de cap), diferite acute, voci sinistre și alte inflexiuni ciudate, fiecare abordare fiind în funcție de personajele cărora urma să le dea viață.

Concertele lui King Diamond îmbină într-un mare fel muzica Heavy Metal cu zona teatrală de spectacol mai ales că pe scenă apar și personaje din melodiile sale, decorul este unul terifiant și seamănă cu un cimitir, iar toată atmosfera creată te face să te simți ca într-o zi în care are loc sărbătoarea de Halloween.

 Albumul despre care urmează să scriu în următoarele rânduri mi-a fost împrumutat de către amicul meu Răzvan în perioada gimnaziului, mai exact în vacanța dintre clasa a V-a și a –VI-a împreună cu alte casete și CD-uri de la trupe ca Sodom, Death, ManOwaR, AC/DC, Metallica și Iron Maiden. Țin minte ca și când ar fi fost ieri ziua în care am ajuns acasă și am pus în casetofon albumul ABIGAIL. Știu că de fiecare dată mă uitam pe coperțile casetelor și ca fiecare ascultător serios încercam să văd ce emoție îmi exprimă desenul sau imaginea respectivă. În cazul lui King Diamond am fost pus pe gânduri și m-am speriat văzând căleașca trasă de cei doi cai negri, fețele dricarilor lăsate în jos și sicriul.

În acea perioadă a anilor 2000 mulți rockeri ascultau tot felul de extremități ca Black, Gore sau Death Metal, iar eu mă feream pe cât posibil de aceste subgenuri ale Rock-ului pentru că nu-mi plăceau vocile agresive ale soliștilor și mesajul trupelor. Inițial am crezut că muzica lui King se încadrează în zona de Black Metal, neștiind atunci cât de mult a și influențat-o prin munca sa. Deci, am fost reticent. Vocile cu efecte ciudate din melodia intro a casetei, Funeral m-au înspăimântat și deși mi-a plăcut instrumentalul de pe prima față a albumului nu-mi dădeam seama dacă vocea pe care o ascult este a unui bărbat sau a unei femei chiar dacă eram familiarizat cu acutele lui Ian Gillan, Robert Plant și Cristi Minculescu.

Discul Abigail a apărut într-o perioadă de glorie a genului Heavy Metal mai exact în anul 1987. Imaginea tip tablou de pe copertă a fost creată de ilustratorii suedezi, Thomas Holm și Torbjorn Jorgensen, colaboratori ai trupelor de Metal: Wolf, Mercyful Fate, Brainstorm și altele, iar instrumentiștii care au dat glas imaginației lui King au fost o parte din foștii colegi din trupa Mercyful Fate: Michael Denner (chitară), Timi Hansen (bass) și noile achiziții: Andy LaRocque (chitară) și Mikkey Dee (tobe, ex-Motorhead, actual în Scorpions).

Acest material discografic este considerat ca fiind unul dintre cele mai reușite albume de Metal a tuturor timpurilor, iar eu îl consider preferatul meu din catalogul lui Diamond.

Arrival ne introduce în atmosfera de groază a acțiunii parcă desprinse dintr-un film cu Dracula saucu Călărețul fără cap ce are loc în anul 1845, perioada iluminismului. Într-o seară ploioasă de vară facem cunoștință cu personajele principale ale poveștii, Miriam Natias și Jonathan LaFey care călătoresc spre valea întunecată pentru a intra în posesia moștenirii lor, conacul de care toată lumea se ferește fiind considerat bântuit. Pe drum se întâlnesc cu șapte călăreți îmbrăcați în negru care îi avertisează asupra blestemului acelui castel și le recomandă să se întoarcă din drum.

„We know You’ve come to inherit what’s Yours…The Mansion

Take our advice and go back on this night / If you refuse 18 will become 9… Oh No”

Jonathan refuză să primească acest sfat și le cere amuzat călăreților să se dea la o parte pentru că el nu crede în cele spuse, însă replica 18 will become 9 îi rămâne în minte.

A mansion in darkness continuă povestea soților Miriam (18 ani) și Jonathan (27 ani) care își urmează drumul prin întunericul de afară spre noua moșie, moștenită de la contele Lefay. Versurile melodiilor ne sunt prezentate ca din perspectiva unui povestitor de basm. El este cel care ne prezintă fiecare amănunt legat de conac și de personajele de pe album, întrebându-se  retoric în acest cântec în privința casei soților pentru că era considerat un spațiu în care răul sălășluia și își făcea apariția noaptea.

How could this ever be their home ? (…) A house where evil ruled at night!

Ca instrumental avem de-a face cu multe riff-uri de tip galop à la Iron Maiden (Powerslave), dar și de Speed Metal care ilustrează muzical tropotul de copite al cailor ce aleargă să ajungă cât mai repede la noua reședință. Mikkey complimentează chitarele cu multe break-uri și ruperi de ritm pentruaaduce un plus de tehnică, iar dialogurile virtuase de solo-uri dintre Denner și LaRocque sunt ca niște fulgerecarecreează perfect suspansul dintre versuri.

În poveste încep să apară și umbrele fantomelor care bântuie castelul și care își primesc întocmai unor gazde noii proprietari. Încăperile sunt vechi și pline de praf, dar neatinse și se simte în atmosferă că nu a fost locuite de ceva timp. O dată cu apariția soților LaFey totul prinde viață din nou. Obosiți după drumul lung reușesc să adoarmă neclintiți până a doua zi dimineață fără să bage de seamă umbra care îi privea de pe tavanul camerei sau să-și dea seama că șemineul a fost oprit.

The fireplace had ceased to burn…Burn / Both were fast asleep before the dawn, Dreaming / And they did not know about the shadow / Yeah the shadow on the wall, it really came alive!  / Yeah the shadow on the wall, Sunrise!

The Family Ghost începe în forță și este unul din hit-urile acestui album ABIGAIL chiar dacă personajele Beavis și Butt-head au făcut mereu glume pe seama apariției lui King în serialul lor de desene animate. În următoarea noapte întunericul s-a apropiat și mai mult de casa tinerilor și în timp ce Miriam dormea profund, Jonathan se sperie de apariția fantomei familiei, contele LeFay. Acesta îi povestește despre Abigail, arătându-i sarcofagul în care este înmormântat acest copil născut mort și îi aduce la cunoștință și faptul că spiritul ei se află în Miriam, iar singura soluție ca răul să nu se nască din nou este să o omoare. Tot el îl avertizează și în legătură cu scările pe care poți aluneca ușor spre a-ți rupe gâtul.

The spirit of Abigail is inside your wife / and there’s only one way you can stop

the rebirth of evil itself / You must take her life now!

The 7th Day Of July 1777 începe cu o temă de chitara acustică a lui Andy LaRocque care parcă mai liniștește puțin agonia creată de melodiile precedente doar ca să o continue o dată cu începerea versurilor. De această dată povestea ne întoarce în timp și ne arată ce s-a întâmplat în a șaptea zi din luna lui iulie a anului 1777. Contele de LeFay descoperă că soția lui l-a înșelat din nou și că urmează să nască un copil care nu este al lui. Nedorind ca averea să-i fie moștenită de un copil bastard își împinge soția pe scările deja alunecoase ale castelului, iar contesa își rupe gâtul. Fătul se naște mort și după această faptă cruntă contele îi arde corpul fostei soții și mumifică pruncul pentru a fi dat ca un exemplu de rușine sub denumirea Abigail, you must rest in shame!

Urmează piesa înfricoșătoare Omens în care prevestirile fantomei din familie despre moarte încep să apară, iar soții LeFay sunt bântuiți. Clopotele din biserică se aud, deși nu sunt trase de nimeni. În conac aerul este inrespirabil, iar în camera unde urmau să mânânce masa este pregătită pentru trei persoane. Speriat Jonathan o cheamă pe Miriam să vadă un leagăn de copil care se balansează singur, întrebând-o dacă știe ceva femeia răspunde terifiată că nu.

„Miriam come here and see what I’ve found, it’s moving / An empty cradle swaying in the air / I did not bring it in here, now did You? / No, no, no.”

De menționat pe partea instrumentală este premierul (snare) tobelor care sună obsesiv de bine punctat de Mikkey Dee, atât în acest cântec, Omens cât și pe restul discului.

The Possesion pornește cu riff-ul de bass al lui Timi fiind urmat apoi de restul trupei. Povestea ajunge aproape de punctul culminant pentru că Miriam fiind deja însărcinată, așa cum prevestise fantoma se apropie din ce în ce mai repede de travaliu, sarcina fiind posibil să nu treacă de noaptea în cauză. Miriam cântă obsesiv o melodie de adormit copiii, mișcând leagănul din melodia anterioară. Din păcate este posedată de spiritul lui Abigail care dorește să fie născut în această lume și să obțină ce îi era destinat încă din anul 1777.

„I will get what is rightfully mine”

Miriam este mâncată din interior de Abigail și începe să vorbească în diferite limbi necunoscute, repetând în special replica în care îl anunță pe Jonathan că îi va aduce pe lume copilul.

„Oh! she started singing / A lullaby, rocking the cradle again / And then she said / I’m having Your baby my love…love” / But it wasn’t love, Oh no! / She was possessed…and he knew!”

Abigail este un alt hit de pe acest album pentru trupa lui King Diamond cu mici influențe orientale în intro-ul compoziției. Jonathan vorbește de data asta cu Abigail, acuzând-o de tot răul pe care l-a pricinuit familiei sale și o amenință cu exorcizarea dorind să o alunge din trupul soției. Cu ultimele forțe Miriam preia controlul corpului său și îi aduce aminte soțului de scările pe care a fost împinsă inițial contesa. Îi propune lui Jonathan să o ucidă pentru a scăpa de chinul posedării și în acest fel să o omoare și pe Abigail.

„Oh Jonathan, this is Miriam / Our time is out /Remember the stairs, it’s the only way!”

În finalul piesei personajul lui Jonathan cedează și îi spune lui Abigail că trebuie să se nască în același loc unde a murit, conducând corpul posedat al lui Miriam către cripta din subsolul castelului. Spiritul malefic bucurându-se că în scurt timp va fi eliberat este de acord cu această propunere.

„Abigail you aught to be reborn where you died. / Jonathan, I agree…Yes I do”

Finalul primului disc conceptual gândit de King și colegii lui prinde viață cu ultima piesă, Black Horsemen. Intro-ul acustic întărește ideea de basm și pentru câteva secunde ne lasă impresia că totul pare a fi pe pace construind un cadru feeric. Asta până când vocea malițioasă a solistului intră și continuă groaza ce avea loc în conacul LeFay. Pentru ca istoria să nu se repete Abigail este cea care îl împinge de această dată pe strănepotul contelui și reușește astfel să-și ducă la bun sfârșit scopul.

Durerea nașterii fiind puternică, Miriam moare, dar nu înainte de a-și aminti prima noapte când au venit spre castel pe furtună și întuneric. Povestitorul ne asigură că moșia continuă să fie bântuită și că putem auzi țipetele de durere ale lui Miriam de fiecare dată când mergem pe scările însângerate în luna iulie.

You can still hear her screaming / If You’re walking the stairs in July!

Cei șapte călăreți în negru apar din lumea de dincolo și intervin încă o dată în această situație, ei fiind inițial servitorii contelui LeFay. O găsesc pe Abigail lângă sarcofag mâncând din trupul lui Miriam și după ce o prind pleacă spre capela din pădure pentru a iniția din nou slujba de exorcizare. În acest mod basmul beneficiază de o ciclicitate pentru că revine la aceeași împrejurare de la începutul discului, momentul în care o bat pe Abigail în cele șapte cuie de argint.

 Oh no…they found her in the sarcophagus / Baby Abigail was eating, Oh I cannot tell You

„Take her…and bring her / To the chapel in the forest / So go now…The ceremony

And the coffin’s waiting”

Melodia și albumul se închid cu replica povestitorului care anunță că istorisirea este gata și că a venit vremea să ne ureze, noapte bună!

That’s the end of another lullaby / Time has come for me to say Goodnight!

Albumul Abigail a fost dedicat de King în memoria tatălui său care decedase în acea perioadă.

Ce părere ai despre acest disc și despre King Diamond? Îți plac albumele conceptuale?

Lasă-mi un răspuns în comentariile de mai jos împreună cu o recomandare de album pentru care să scriu o nouă recenzie. Până data viitoare, eu sunt Vraciu și vă urez un Happy Halloween!

ALEXANDRU ARNĂUTU ”VRACIU” (actor, comediant si solist vocal)

este primul comediant din România care îmbină muzica ți impersonările (impressions) actorilor de la Hollywood cu fenomenul de Stand-up Comedy. A participat în 2016 la emisiunile iUmor și X Factor, unde a ridicat publicul în picioare și a primit un “contract în alb” din partea lui Mihai Bendeac pentru a colabora la emisiunea, În puii mei. La finalul anului 2017 l-ați putut vedea în acțiune si la Vocea României în echipa lui Adrian Despot. În anul 2019 a urmat colaborarea cu Romanii au Talent, unde a făcut un moment de Stand-up muzical și a primit 4 de DA din partea juriului. În ultimii doi ani a fost invitat special la iUmor, unde a facut ROAST juraților, imitându-i pe Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone si pe multi altii.