Astăzi voi scrie despre antologia „Ploiești, un oraș turcoaz – Vol. II Disecții Atitudiene”, care reunește poezia și proza membrilor Cenaclului Literar „Atitudini”, fondat prin anul 2003 de către Ion Stratan și reconstituit în 2022 de Așer Negoi, care este și coordonatorul acestuia. Între coperțile antologiei găsim pe Ariana Monica Bădicioiu, Laurențiu Cristea, Mihaela Dincă, Costin Dobre, Diana Dumitrache, Ioana-Rodica Dumitru, Denisa Duță, Adriana Georgescu, Maria Ionescu, Daria Iordache, Alexia Iordan, Dan Ioan Istrate, Isabela Luca, Camelia Gabriela Mitu, Teodora Paraschiv, Cristina Rotaru și Așer Negoi. Poetul Marian Dragomir a scris o interesantă prefață volumului, punctând în câteva rânduri esența fiecărui autor. Nu voi face una ca asta, pentru că m-aș întinde foarte mult. Vreau doar să subliniez ce mi-a atras atenția cel mai mult la un autor.
Dar înainte de aceasta, trebuie să spun că antologia prezintă o temă unitară, fiind, în ansamblul ei, foarte lirică. Ceea ce nu este de mirare, dacă ne uităm la biografiile autorilor. Constatăm că majoritatea dintre ei sunt încă la liceu. Vârsta marilor descoperiri! Celebra „ontogenza repetă filogeneza” se aplică și în cazul acesta. Tinerii autori repetă, într-un anume fel, filogeneza poeziei românești.
Ce mi-a plăcut la Ariana Monica Bădicioiu, poeta care s-a născut „cam moody”, a fost proza scurtă care deschide antologia. Mi-am dat seama că nu mai avem nevoie de lăutarii de pe vremea lui Conachi sau de vreo serenadă sub balcon, ci putem foarte bine crea un cadru romantic și cu o boxă portabilă cu bluetooth. De asemenea, sensibilitatea lui Christofer, când spune că îi e frică să nu-i bată inima prea tare sau prea încet pentru a nu o trezi pe Agatha, este de un patos specific adolescentin. Poezia lui Laurențiu Cristea – copilărească, dar cu unele profunzimi ce pot fi descoperite pe viitor. Din poezia Mihaelei Dincă reproduc un vers cel puțin interesant: „Amurgul îmbâcsit de amintiri goale”. Costin Dobre vine cu o poezie foarte sonoră, caracteristică pe care am întâlni-o la mai mulți autori din antologie, care reverberează un timp: „îmi tot răsună ecoul aripilor plesnite”. Cum spuneam de sonoritatea poeziei, pentru Diana Dumitrache „trenul vine scârțâind”, aducând o Damă de inimă frântă, și „iubirea se dă în grame de sacrificiu”.
Poezia Efemer a Ioanei Rodica Dumitru îmi aduce aminte de poezia din tinerețe a lui Mircea Dinescu: „Este dor de hibernare:/ Veșnicie-nchisă-n gene,/ Te-oi trezi în altă lume,/ Ori cu roluri noi pe scene”. Bacoviană și nu, poezia Denisei Duță comprimă un noian de sentimente în scurta poezie Cuptorul anului: „în delir deșertic/ omor timpul cu creierul/ încins, între 4 pereți,/ de unul singur”. Adriana Georgescu pune o problemă de mare actualitate în poezia dedicată lui Mircea Ivănescu. Chiar „nu trebuie să mai avem sentimente”? Chiar trebuie „să se mai cumpere/ numai poezii scrise/ de intelingența artificială”? Poezia Mariei Ionescu ți se adresează direct și parcă vrei să îi răspunzi. „Acum până și gândurile îmi sunt grele” mărturisește Daria Iordache. Versurile Alexiei Iordan spun o poveste, un basm. Extrag următorul vers: „zâmbind, căci lacrimi nu avea”. Dan Ioan Istrate, moderator al cenaclului, inversează polii: „pictez un soare-n noapte/ și mii de stele-arzând/ privesc Pământul cum răsare/ și-mi pare nepământ”. Poezia Lacrimi eterne a Isabelei Luca începe interesant și se sfârșește și mai interesant: „nu înțeleg/ de ce/ trecutului/ i se spune/ trecut,/ dacă la mine/ nu trece”. Camelia Gabriela Mitu reușește să creeze un personaj aproape mitologic din omul cu ochi triști în proza scurtă Ferește-te de oamenii cu ochi triști. Cristina Rotaru aduce, la sfârșitul volumului, un nou fel de a blestema, care ar trezi multă gelozie: „ținea-tu-m-ai în pupile până-n veci/ cum încă ține Dumnezeu omenirea pe Pământ”. Desigur, fiecare carte vine cu ceva care îți place cel mai mult. Poezia mea preferată din antologie este Lacună a Teodorei Paraschiv, pe care o și reproduc: „Într-o relație/ cu o singură parte care oferă/ am învățat să îmbrățișez calorifere/ ca să pot primi/ ceea ce dau și eu”. Coordonatorul cenaclului, Așer Negoi, este un iubitor de cuvinte (chiar zilele trecute mi-a trimis un lung cuvânt inventat, al cărui sens, desigur, l-am uitat), cum o dovedește și aici: „mă hrănesc (Cu)vânt/ adorm (Cu)vânt/ iubesc (Cu)vânt”.
Sunt mulți factori, desigur, care fac ca antologia Ploiești, un oraș turcoaz – Vol. II Disecții Atitudiene să fie un volum destul de unitar. Nu insist. Sunt doar curios cum vor evolua membrii cenaclului Atitudini și cum va arată peisajul cultural ploieștean, schimbat deja prin prezența lor, peste ani.
Cosmin Andrei Tudor – scriitor, bibliotecar, doctorand
A absolvit Facultatea de Chimie a Universității din București, specializarea Biochimie tehnologică. Are, la aceeași facultate, un masterat de Chimia medicamentelor și produselor cosmetice. În prezent este student doctorand în cadrul Școlii Doctorale din cadrul aceleiași facultăți. A profesat pe postul de chimist-analist în industria farmaceutică, departamentul cercetare-dezvoltare, iar în prezent este bibliotecar în cadrul Bibliotecii Comunale Chiajna.
Volume. Poezie: Ochilor verzi, editura Cartea Românească (2019), Ludi, Neuma (2021), Jurnal poetic, Neuma (2023). Teatru: Teatru: Ultimul viorist, Statuile, Răsăritul și apusul unui nebun, Berg (2020). Proză: Balerina, editura Neuma (2021).
A publicat în mai multe reviste din țară: România literară, Neuma, Ramuri, Acolada, Expres cultural, Caiete silvane, Litere, etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București – Poezie, din 2020.
Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Cartea de debut (Ochilor verzi) pe anul 2019, Premiul Special la Turnirul de Poezie „Cununa de lauri de la Muntele Athos”, Premiul Scriitorul lunii septembrie 2022 (la Gala Scriitorul anului), Premiul II Secțiunea consacrați – proză la Festivalul-Concurs național de literatură „Alexandru Macedonski” 2022.