Marian Oprea, KO.VID, Editura Waldpress, Timișoara, 2022

Cel mai anarhist discurs liric vine în anul 2022 de la Marian Oprea. Titlul KO.VID este numai un pretext pentru libera exprimare privind neregulile societății, straturile sociale inegale, privilegiile elitei versus munca asiduă a proletariatului, vedetismul și spectacolul dat în cinstea unor zei contemporani ai imaginii: „unii-s obezi alții de foame mor (…)  dacă ai datorii la bancă ești bine văzut”(p. 3). Închiderea cetățenilor în propriile case în perioada COVID, a fost exact elementul cheie de revelare a unui adevăr, anume, acela că atât săracii cât și bogații au avut de înfruntat singurătatea, izolarea de prieteni și rude, anxietatea, frica, sentimentul apocaliptic, depresia, colapsurile psihice, programul de ieșire impus, foile de motivare pentru ieșirea din casă. Atunci toți cetățenii și-au dat seama că libertatea poate fi oricând limitată, că o casă pentru care ai plătit poate fi folosită în defavoarea ta sub pretextul protecției, când oamenii au realizat că apartamentele lor au devenit un fel de celule de penitenciar, atunci a fost un moment în care ceva din ceea ce știau înainte se deconstruia. Limbajul ludic și jocurile de cuvinte salvează discursul de la extinderea peste contururi dramatice: „am ceva ce nu-i de aici da da′ nu-i nici nici zăpada/ urcă poteci când vii pleci era vitezei acroșa cărările frezei e/ timp de recurs parola-i urs covrigu′ covidu′ frecție cu/ zăpadă” (p. 15); „foaie neagră de covid mă strig singur mă divid” (p. 6).

Timișoreanul Marian Oprea vorbește despre capcanele a ceea ce a însemnat libertatea, sau poate însemna libertatea în diferite momente istorice, e și firesc, libertatea a început la Timișoara, odată cu Ion Monoran și momentul în care a scandat pentru Revoluție, când a oprit tramvaiele pline cu muncitori, în anul 1989, atunci începea libertatea românilor, o libertate pentru care aveau să plătească cu sânge, aveau să fie împușcați, să fie uciși, să existe încercări pentru a fi opriți din drumul lor spre eliberare de un regim care îi îngenunchea. Subiectul este unul foarte sensibil. Orice formă de opresiune, fie ea și foarte subtilă, la Timișoara se resimte intens, mai ales pentru că există și azi mărturii ale luptei pentru libertate și eliberare, statui, urme de gloanțe în blocuri și nu numai, inscripții și alte urme ale acestui moment extrem de important pentru România de atunci și pentru România de azi.

Războiul este un alt subiect fierbinte de care se leagă versurile lui Marian Oprea, așa cum spuneam mai sus, orice conflict de mari dimensiuni, care produce mari leziuni unei întregi națiuni, va impacta puternic această zonă de conștiință a României, pentru că despre Timișoara se poate vorbi ca despre o zonă în care intelectualii scriu conștient, visceral despre fenomenele extreme bizuindu-se pe umerii celor care au încasat pentru pacea de azi: „pe cine deranjează cine are tot interesu′/ ca prin războaie să piară bărbații” (p. 3). Pacea nu este gratuită, nu este ceva ce ni se cuvine, nu este ceva ce a venit ca și cum am fi meritat, pentru această pace s-au făcut sacrificii și concesii în toată istoria României. 

Cancanul, bârfa scării de bloc, evenimentele telenovelistice sunt ingredientele rețetei poeziei în proză din această plachetă care numără 25 de pagini. Scurt și cuprinzător este mesajul transmis, ba lozincar, ba ludic, așa cum arătam și în rândurile de mai sus, ba criticând fake-news, multifațetismul statului paralel, aici în poezia lui Marian Oprea totul este posibil, e un fel de Romanian Dream, o mână o spală pe alta, iar tot ce nu poate individul de unul singur, poate sistemul bancar. Emil Brumaru nu a murit, își are niște urmași demni de toată lauda, pentru că nici pasajele explicit pornografice nu lipsesc, ca norocul că nu se face abuz, deși pe ici, pe colo, poți să ai senzația că este cam încărcat discursul liric de exprimări, mai degrabă misogine, dar pornografia conține o serie de paradoxuri, nu? Mai ales atunci când este textuală: „se crede curată-i fecioară doar Tatăl știe cum arată goală/ încă n-a trimis-o-n lume unii fără intuiție fără har” (p. 15).

Iată ce avem în față: delir liric incomod, prea mult pentru pudibonzi, prea puțin pentru excentrici, destul pentru hedoniști și neîndeajuns pentru cei care caută măsura în toate. Dacă vreți să gustați inteligența și versatilitatea unor metode poetice marca Marian Oprea, opriți-vă la KO.VID, vă va încânta tot atât de mult pe cât vă va dezgusta. 

GABRIELA FECEORU

Gabriela Feceoru este o poetă româncă feministă (n. 1993, Petroșani). Absolventă a Masteratului Istoria Literaturii și Sistemul Critici Literare, UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș. Are patru volume de poeme publicate, blister, Cartea Românească, 2017; vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv Charmides, 2019; Aștept primăvara și vine – Dragoș, Casa de pariuri literare, 2022; vax, Charmides, 2022. Colaborează cu diverse reviste literare și platforme: Prăvălia culturală, planetababel.ro, DLITE, Discobolul; Zona nouă; Astra; Steaua; Familia; Bucovina literară; Apostrof; România literară, Banchetul, Literatura de azi. A lucrat la revista Vatra și la monden.ro. Este fondatorul și administratorul blogului literar gabrielascrie.ro. Apare în antologii #Rezist!Poezia, Paralela 45; 2017; Poezie călătoare, vol II, Cartea de după, 2021; Singuraticele, Neverland, 2021;

Nominalizări: Premiul Național pentru debut în poezie ”Iustin Panța”, 2017; Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, 2018; Bac-Fest. Festival Național George Bacovia, secțiunea debut, 2018; Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatura scrisă de femei, secțiunea debut 2018; Premiile „Sofia Nădejde” (ediția a III- a) pentru Literatură Scrisă de Femei, secțiunea poezie 2020 pentru volumul Vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv (Editura Charmides, 2019);