8 10 minute 1 an

No servus! Mă numesc Alexandru Arnăutu aka Vraciu. Sunt actor, comediant și solist vocal. Este posibil să mă recunoașteți de la emisiunile de divertisment : iUmor, Vocea României, În Puii mei, Românii au talent sau Stand up Revolution. Ascult muzică Rock și Folk de la 4-5 ani și iubesc mult formațiile din România.

În perioada pandemiei am început o serie de videoclipuri pe canalul meu de YouTube: Alexandru Arnăutu Vraciu în care făceam topuri pentru albumele trupelor preferate. Mai târziu, am continuat această idee și cu invitați din lumea muzicii Rock autohtone, urmând și o serie de episoade cu PODCAST-uri din sufragerie. Invitații de până acum au fost Alin Dincă (Trooper), Călin Pop (Celelalte Cuvinte), Paul Ciuci (Compact), George Costinescu (MotorAct), Andy Ghost (Altar), Mihai Dănciulescu (Scarlet Aura), Cristi Luca (ZBand), Costi Sandu (Iris Nelu Dumitrescu), Iulian Vrabete (Holograf) și mulți alții.

Scopul inițial a fost să mă țin ocupat într-o perioadă urâtă din viața noastră, în care nu mai puteam munci și eram ținut departe de public. În același timp a fost un exercițiu foarte bun de a fi cât mai spontan, autentic, natural și sincer în fața telefonului, împreună cu gândurile și părerile despre albumele îndrăgite. Am postat peste 50 de recenzii la albume. În primă fază am povestit despre trupele copilăriei mele: Iris, Holograf, Compact, Phoenix, Celelalte Cuvinte, Voltaj, Metrock, Metropol, Trooper, M.S., Valeriu Sterian, Cargo, Kempes, Krypton, Conexiuni și Altar, urmând ca începând cu anul trecut și anul acesta să mă axez pe echipele tinere și noi din domeniul muzical: Anton, Manic Sinners, Jack of all trades ș.a.

Astăzi voi prezenta episodul lunii septembrie, în care am vorbit despre o altă trupă din perioada studenției mele, TRUDA.

Băieții sunt din Cluj, iar Fodor Ladislau (Fotzey), liderul grupului, este unul dintre simbolurile Rock-ului românesc. Are un stil atitudinal asemănător cu al lui Cheloo (Paraziții). Mereu cu interviuri din care aveam ce învăța și cu un aer de povestitor ca Ilie Moromete, Fotzey a fost un exemplu pentru mine și încă mai este. Majoritatea publicului recunoaște formația vocal-instrumentală TRUDA datorită clipurilor amuzante, în care băieții ofereau rezumatul cântecului propus sub forma unui scheci de comedie.

Albumul Nyi Foame a apărut în anul 2011 și îi are ca membri pe Ricco Kave – tobe, Johann Hentz (actual în trupa Nocturnal) la chitară bass, Francisc zis și Mr. Propper (actual în trupa Rebel Yell) la chitară și Fotzey – voce și chitară.

Coperta albumului este una foarte interesantă și controversată. Dacă în anii 70, 80 și 90 trupele noastre nu au avut parte de imagini interesante, vezi: Holograf 1 și 2, Compact (toate albumele), Celelalte Cuvinte primele două apariții discografice, în cazul acestui album îi avem pe membrii formației așezați la masă, parodiind tabloul cu „Cina cea de taină” împreună cu diferite personaje din desenele animate ca: Beavis, Butt-head; Pinguinii din Madagascar, King Julien și Melman; Kenny și Eric din South Park, Tweety, Coiotul (nu cel din Trooper) și Muttley din celebrul Stop the pigeon.

Mereu mi-a plăcut zona în care băieții veseli din Cluj au gravitat; între comedie, satiră socială, auto-ironie și ROKK Mătușă. Într-o oarecare măsură i-aș asocia ca fiind descendenții pe genul Metal ai stilului de umor propus de Timpuri Noi și Sarmalele Reci la începutul anilor 90. Bineînțeles că Truda sunt cu mult mai agresivi în versuri și muzică.

Melodiile au în mare parte versuri amuzante, ușor de înțeles cu iz de revoltă și de trezire împotriva sistemului manipulator; vezi melodia Lăsați-mă-n pace!, care face referire și la conflictul dintre generații.

Lăsați-mă-n pace!

Trăiesc cum îmi place.

Albumul începe cu piesa Nyi foame și, ca în toate melodiile trupei, mesajul este unul direct ca un pumn dat peste fața societății din care facem parte. Poporul român s-a obișnuit să nu ceară nimic și să accepte nedreptățile și umilința atât timp cât are de mâncare.

Nu-mi trebuie libertate

Nici salar, nici drepturi.

Nu-mi pasă de nimic

Cu mațul plin, am ciocul mic.

Nu-s mașina ta de sex este al doilea cântec de pe album, iar mesajul devine unul ironic de această dată, adus împotriva manipulării bărbaților prin amor. Eul liric dorește să fie lăsat în pace de către parteneră pentru că este obosit și plictisit din cauza frecvenței interacțiunilor sexuale.

Din An în Paște aș face și eu o treabă profesională … Mai dă-te jos de pe mine!

Țypă-te pe linoleu este melodia hit de pe album și reprezintă momentul din concert în care publicul este invitat la două dansuri de societate numite wall of death și moshpit, în care flăcăii și unele fete se unesc într-un dans ușor agresiv care poate duce uneori și la spitalizare. Pentru privitorii amatori, poate părea ca o încăierare ce seamănă cu ritualul furnicilor de a prevesti ploaia.

Melodia este povestea oricărui adolescent care merge la un concert cu Truda și amestecă băuturile alcoolice după care se face de rușine în inițierea unui act sexual cu o domnișoară.

După țuică, bere și vin

Ai trage-o fată-n curjă

Ești prea beat să o combini

Melodia Ping Pong, Iarbă și Coniac are un intro plin de groove și este o revoltă adusă împotriva evoluției tehnologice și medicale a omenirii. Dorința este de a trăi viața cât mai simplu, în liniște și armonie.

N-am nevoie de electricitate, nici de termopane, nici de asfalt

Nu-mi trebuie mașină, nici tramvaie, nu-mi trebuie aer condiționat.

Îmi pute a rahat este cea de-a șasea melodie de pe album, aceasta atingând societatea de consum în care ne aflăm. Totul este de vânzare, iar fiecare își ambalează cât mai frumos produsul pe care îl vinde, chiar dacă de cele mai multe ori calitatea lasă de dorit. În final, tot ce mâncăm iese sub aceeași formă. Este mai important cum ne construim pe dinăuntru și sufletește, nu ce mâncăm sau ce îmbrăcăminte purtăm.

Instrumentalul este unul pe cât de agresiv și ritmat pe atât de melodios și captivant. Refrenele îți intră cu ușurință în memorie și le poți cânta împreună cu trupa la concerte.

Dacă mor nu-mi puneți cruce face parte din melodiile în care formația satirizează religia, alături de Popa și Țara pupătorilor de moaște. Colindaeste cântecul bonus și constă într-un medley de colinde cunoscute de la Ștefan Hrușcă, la care băieții au schimbat versurile.

Piesa mea preferată de pe album este Noi facem legea.

Care este părerea voastră despre formația Truda din Cluj și care sunt melodiile voastre preferate de la ei?

În finalul acestui prim articol, vă recomand să ascultați muzică de calitate. Îmi puteți scrie, în comentarii, pentru ce albume Rock din România doriți viitoare recenzii.

Vă invit și la următoarele mele spectacole de Stand up Comedy din București.

Să fie Rock!

P.S. Bonus varianta youtube

Alexandru Arnăutu Vraciu (actor, comediant si solist vocal)

este primul comediant din România care îmbină muzica ți impersonările (impressions) actorilor de la Hollywood cu fenomenul de Stand-up Comedy. A participat în 2016 la emisiunile iUmor și X Factor, unde a ridicat publicul în picioare și a primit un “contract în alb” din partea lui Mihai Bendeac pentru a colabora la emisiunea, În puii mei. La finalul anului 2017 l-ați putut vedea în acțiune si la Vocea României în echipa lui Adrian Despot. În anul 2019 a urmat colaborarea cu Romanii au Talent, unde a făcut un moment de Stand-up muzical și a primit 4 de DA din partea juriului. În ultimii doi ani a fost invitat special la iUmor, unde a facut ROAST juraților, imitându-i pe Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone si pe multi altii.

Facebook Comments Box

8 comentarii la „TRUDA – NYI FOAME (2011)

  1. Mișto recenzia și foarte tare albumul! Nu știam trupa, dar articolul m-a convins s-o caut și să ascult LP-ul. Piesa mea favorită e „Dacă mor (Nu-mi puneți cruce)”.
    Aș vrea să citesc și o recenzie a albumului „De ce atâta ură?” (Ura De După Ușă, 1995).
    Keep on rocking! 🤘

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...