Nu sunt un mare consumator Guns’n Roses, (da, știu, nu așa se începe un articol) pentru că ascult rock mai dur, însă nu aveam cum să ratez ocazia de a-i vedea live. Am făcut multe năzbâtii pe baladele lor și sunt câteva piese foarte bine construite: Patience, November Rain, Civil war și cele mai dansabile: Sweet child of mine și Paradise City, plus două coveruri, reinterpretări absolut grozave: Knockin’ on heaven’s door și, mai ales, Since I don’ t have you. Cu excepția ultimei piese, toate au fost cântate la București.
Așa că, am vânat în primele minute locurile pe care mi le doream, dar nu am prins bilete acolo, însă, și așa, am luat bilete într-o zonă rezonabilă, unde aveam vederea la scenă, fără să fi fost obstrucționat de boxe, schele etc. Am pățit-o la Disturbed unde, deși aveam bilete la VIP, nu am avut o vedere necenzurată și deplină la scenă deoarece poziționarea boxelor a fost aiurea. La Guns’n Roses, ceea ce nu putea fi prevăzut, a fost calitatea sunetului, din poziția în care am fost, nu s-a auzit grozav.
Am coborât și urcat de mai multe ori, în timpul concertului, ferindu-ne de soare (am avut bilete la tribuna a II a) cu cât am coborât mai mult spre gazon, se auzea mai clar. Din păcate, calibrarea sunetului, pe voce mai ales nu a fost foarte bună. Și Axl Roses mai poate, vocea lui a fost bună. Când am aflat că vin în România, am căutat pe youtube concertele turneului și vocea suna bine, plus că alături de AC/DC, Axl Roses a făcut o treabă excelentă.
Asta nu înseamnă că nu a fost un concert reușit, dimpotrivă. Concertul a început la 20,04 și s-a încheiat pe la 23 și 20. Un setlist de 30 de piese. Un concert care mi-a plăcut, atmosfera foarte faină și toți membrii trupei au arătat o energie și o prospețime de invidiat (că s-au ajutat ori nu de „adjuvanți”, nu e treaba mea, dar au fost excelenți ca prezență scenică).
Reuniți după atâția ani, experiența a meritat din plin.
Pe Arena Națională, în seara de 16 iunie i-am văzut reuniți pe Axl Roses, Slash, Duff McKagan, după 30 de ani de proiecte individuale și orgolii. Alături de ei a fost Dizzy Reed, el oricum era membru Guns încă din 1990, Richard Fortus (din 2022), Frank Ferre (2006) și Melissa Reese (2016).
Una peste alta, mi-a plăcut foarte mult concertul. Foarte mult, deloc plictisitor (4 piese la bis și 26 până atunci.) Oamenii ăștia nu și-au arătat vârsta pe scenă, foarte buni. Îmi amintesc de Scorpions, pe care i-am văzut în anii 90 și revăzut în vara anului 2018 la Romexpo. Foarte buni și ei, în ciuda vârstei. De Deep Purple ori Iron Maiden ce să mai zici? Sunt curios cum se vor prezenta Obituary.
După concert am luat drumul spre Grecia, energizat de trupă și de atmosferă. Cine știe, la întoarcere poate ne oprim pentru Depeche Mode, sunetul mai puțin reușit de la concertul Guns’n Roses nu mă va opri să iau bilete în ultima clipă. Sigur, undeva cocoțați pe la inelul 3. Deși, nu am amintiri prea plăcute de la depeșari în adolescență, mi-am cam luat bătaie de la ei și punkiști 🙂 Bun, iar nu se încheie așa un articol!
Fotografiile sunt preluate de pe pagina de facebook a organizatorului. Mai multe fotografii aici.
