A 23-a ediție a evenimentului la Nuit des Arts de Roubaix (02 – 04 decembrie și 10 -11 decembrie 2022) a fost ocazia de a descoperi peste 300 de artiști și artizani în mai multe locuri ale orașului. În mijlocul atelierelor poetice de creație textilă, vizite ghidate, schimburi de păreri despre broderie, conferințe și numeroase alte manifestări, William Morris,  L’art dans tout (8 oct. 2022 – 8 ian.2023). Designer, scriitor, poet, pictor, arhitect, fabricant, conferențiar, desenator, traducător, William Morris este creatorul mișcării artistice Arts & Crafts, militant al artei în toate dimensiunile sale – literatură, artizanat, grafism, arhitectură. Muzeul La Piscine expune în jur de o sută dintre operele sale.

În egală măsură, La Maison verte găzduiește pana pe 8 ianuarie 2023 expoziția Petits points – Contrepoints à William Morris și prezintă creațiile lui Sardarian Artashes, Louise Aimard, Delphine Caraz, Ise Cellier, Catherine Derrier, Nathalie Fritsch, Hugo Laruelle, Aurélien Lapage, Kathrin Marchenko.   

De la artizan la artist nu sunt decât câțiva pași. Aproape de atelierul său de la Maison verte, Muzeul La Piscine deschide porțile universului surprinzător al lui Hugo Laruelle, Le lac aux îles enchantées (8 oct. 2022 – 8 ian. 2023). Ne putem opri și în Caravana care a fost instalată între cele două locații ale creatorului, sub privirea lui Camille Claudel.

Hugo Laruelle (n. 1973) ne invită într-o călătorie în afara timpului, o plimbare senzuală dincolo de sine.

Andreea Bușe:  Expoziția Le lac aux îles enchantées (după titlul romanului lui William Morris) prezintă portrete foarte vivace, flexibile, care freamătă. De altfel, putem sesiza mâna ca laitmotiv, mâna Demiurgului. Se spune că „artistul este înainte de toate o mână”[1] Cum vă raportați la această mână?

Hugo Laruelle: Este surprinzător că ai remarcat asta. Nu se observă deseori. Care este raportul meu la această mână? Înainte de toate, modelele mele sunt întâlnirile mele din cotidian, fără criterii, corpuri care nu corespund canoanelor de frumusețe. La atelier le întreb pe modelele mele care este partea corpului pe care o apreciază cel mai mult la sine, să îmi arate. Ele fac gesturi cu mâna, arătându-mi. Fie că este pieptul sau coapsele, gestul este o chestiune de eleganță. Deseori eleganța trece prin poziția mâinii sau a piciorului. Mâna este cea care vorbește despre corp. Modelele nu sunt modele profesionale. De multe ori mă întrebă „Ce fac cu mâinile?” Cum să fac să vorbească corpurile lor? Când modelul nu se simt în largul său, îi spun „Dă-mi mana!” Ținând aceste mici insecte (fotografie 1) gesturile mâinii devin mai elegante, mai nobile.

Am organizat, de asemenea, o expoziție erotică unde am invitat cupluri pentru a le fotografia. Mă interesa modalitatea în care dialogau, se jucau prin intermediul mângâierilor, jocul mâinilor (arată fotografiile). Aici, de exemplu, este un cuplu (fotografie 2). Vezi cum mâna se odihnește pe celălalt, nici prea puternic, nici prea strâns, ei se cunosc. Mâna care se sprijină cunoaște corpul. Mâna era cea care vorbea. Pictura manieristă.

A.B.: Mâna îmi atrage mereu atenția în creațiile dvs, această mână care apare de nicăieri. Mâna aceasta sunteți dvs?

H.L.: Oare mâna care mângâie este a mea? Poate. Este o formă de proiecție de sine. Oscar Wilde spunea că nu există portret, doar autoportrete. Mi-ai vorbit despre Demiurg. Îmi amintesc de un celebru tablou al lui Michelangelo, Crearea lui Adam, de mâna lui Dumnezeu care era puternică, sigură, pe cale să o atingă pe cea a lui Adam care era slabă. Eu am o cultură picturală. Se observă în pictura religioasă jocul mâinilor și al picioarelor ca formă de expresie, de cele mai multe ori se vede fața într-o stare de extaz, dar limbajul trece prin mâini și picioare fiindcă restul corpului este acoperit.

A.B: Pentru William Morris, munca sa este incarnarea viselor sub o formă sau alta, el s-a investit deplin în activitățile sale. Ce reprezintă munca pentru dvs?

H.L: William Morris avea vise ce s-au calificat ca ambiții. Eu nu am ambiții pentru societate.

A.B: Cu toate acestea, și dvs. reuniți formele de expresie artistică. Sunteți artist-pictor, fotograf, un romancier al imaginii. În inima operei dvs se află omul și emoțiile sale. De ce?

H.L: Un artist trebuie să fie în legătură cu lumea unde trăiește. Încerc mereu să vorbesc despre lume. Artistul este un observator și un critic. Iată, (fotografia 3), putem vedea aici tot felul de flori, unele inspirate din pictură, altele reale, păsări, uneori pești. Unde ne regăsim? Suntem într-o grădină, privim cerul sau privim adâncimea apei? Acesta îmi pare artificial, nu îmi place. Aș vrea să fac oamenii să reflecteze, suntem reduși la imagini. Îmi place să fac spectatorii să pună la îndoială. Aici este vorba despre iluzii.

A.B.: S-ar zice societatea actuală, când suntem loviți de imagini, de lucruri strălucitoare în timp ce realitatea nu este aceea care ni se prezintă.

H.L.: Da, despre asta este vorba.

A.B.: De altfel, dvs arătați că suntem mereu aceiași, în ciuda timpului. Vă inspirați din lucrurile vechi, cu toate acestea, modele trădează prezentul.

H.L: Da, este un decor în afara timpului. (zâmbește)

A.B: Frederico Garcia Llorca spunea că poezia și pictura se nasc din aceeași sursă. Care este această sursă pentru dvs?

H.L: Sunt romane și poezii care mă inspiră în mod special pentru a mă hrăni din ele. Literatura este un alt univers decât al meu. Eu nu sunt poet, nu știu să scriu, dar mă exprim prin intermediul imaginilor.

A.B: Care este rolul atelierului în procesul de creație?

H.L: Din 2017 este lumina cea care mi-a plăcut mult. Am interogat locul prin istoria sa, am căutat să îl mobilez cu mobilă veche din secolul al XIX-lea. Lumina aici este diferită în funcție de anotimp. Aș putea să îți spun când și la ce oră fotografiile au fost făcute în funcție de lumină.

La Maison este actrița muncii mele, ea este ca un pântec care se transformă într-o pădure, măruntaiele pădurii, știi. Le spun modelelor mele „Te duc într-o pădure!”, acolo unde acestea sunt în pericol, te poți pierde cu ușurință.

A.B.: S-ar zice Grădina Edenului.

H.L.: Da, așa, există tentații, nuditate.

A.B.: Opera de artă este o manoperă, operă realizată cu mana. În timpul creației, unde începe artistul și unde sfârșește artizanul?

H.L.: William Morris spune că o persoană care lucrează într-o uzină face gesturi fără a ști ceea ce face. Importantă este conștiința. Știi, ți-am spus, această artistă nu știe dacă este artist sau artizan. Nu sunt distincții între cele două, este un rezultat intelectual și fizic. Eu pun foița de aur, este un gest artizanal în spatele unui instrument artistic. Gestul meu, fie că este artistic sau artizanal, din momentul în care știu unde merg, nu îmi mai pun întrebarea.

A.B.: Sunt anumite condiții pentru a crea?

H.L.: Eu sunt o persoană foarte echilibrată în viața mea, sunt fericit, nu am nevoie să îmi taie urechea ca și Van Gogh pentru a crea (râde). Nu trebuie să fii contrariat. A picta este o aventură, trebuie să fii gata să te lași îmbarcat. Este bine să te simți bine fizic, de asemenea să ai o dispoziție mentală. A crea este un exercițiu fizic. Îmi place mult să pictez o zi întreagă, sunt zile în care nu fac altceva decât pictură. Pentru expoziția de la Muzeul La Piscine, am muncit 4 luni și jumătate, ca un maraton. Uneori, 2 modele și sunt epuizat, mă doare spatele. 

Interviul a apărut în franceză în publicația online: „La Page Blanche”.

Interviul în limba franceză poate fi citit aici.

[1] H. Parret, La main et la matière. Jalons d’une haptologie de l’œuvre d’art, Hermann, 2018.